Tag Archives: oameni

Anton Cehov – un maestru al dramaturgiei rusești

Chekhov_1898_by_Osip_Braz– În piesele mele nu se întâmplă nimic; oamenii vorbesc și beau ceai.

(c) Anton Cehov

Întâlnirea mea cu Cehov a avut loc într-o toamnă târzie, când stăteam, precum personajele sale, la o masă încărcată de prăjituri și o ceșcuță de ceai ( deși sunt sigură că dacă l-aș fi cunoscut acum *zeci de ani, pe masa mea ar fi și un samovar imens). Cu fiecare sorbitură de ceai negru, puternic și aromat, dramaturgul mă făcea să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de personajele lui.

Piesele lui Cehov sunt ca un fel de ceai nou, creat dintr-o combinație necunoscută de plante, o combinație pe care nu a mai folosit-o nimeni, niciodată. Și totuși, Cehov a reușit să formeze o îmbinare nouă de personaje, care, luate fiecare în parte, sunt niște tipaje obișnuite. Împreună însă, puși în anumite decoruri și situații, personajele dramaturgului rus prind o nuanță nouă, inducând spectatorul într-un decor inedit.

Piesele lui Anton Cehov sunt savuroase, datorită personajelor, majoritatea reprezentanți ai micii burghezii de la țară, dar și a decorului și a realității ce este întinsă ca o pânză de către dramaturg, prinzând personajele și în primul rând, distrugându-le moral. Suferința umană, tragedia sufletelor de artiști și iubirea plină de viclenie sunt veșmintele pe care le îmbracă piesele lui Cehov, transformând o învălmășeală de replici într-un portret al societății situate la un sfârșit de veac.

În opinia criticilor, Cehov este un dramaturg cu o influență mare asupra realismului contemporan, piesele lui fiind reprezentantele teatrului absurdului. Fenomen literar tulburător, greu de înscris într-un curent, Cehov este un creator al operei absurde, cu personaje la fel de absurde, dar reale în același timp. Totuși, intervine întrebarea: cât de reale sunt personajele lui? Câte dintre ele s-ar comporta la fel în situații similare, dar plasate în afara teatrului?

Un fapt interesant legat de Cehov este profesia lui – dramaturgul era și medic, sau poate doctorul era și dramaturg? Poate din acest motiv viziunea sa asupra creației are o notă realistă, adânc înfiptă în credința că viața nu este veșnică, iar dincolo de moarte omul nu este așteptat de nimeni. La fel, cinismul unui doctor care știe că viața nu se construiește pe idei efemere este evidențiat în replicile anumitor personaje, ca la rândul său să lipsească în totalitate la personajele care nu acceptă natura telurică a omului.

Majoritatea personajelor din piesele lui Cehov se sinucid, drept protest împotriva vieții nedrepte. Evident, motivul este iubirea, influența, refuzul, distrugerea imaginii idilice despre viață. Opera ce mi-a plăcut cel mai mult este Salonul nr. 6, dar și Livada cu vișini, Platonov sau Pescărușul sunt la fel de cutremurătoare, sumbre, presărate cu peisaje idilice ale naturii, în inima căreia se întâmplă tragedia umană.

Absurdul, umanul, inumanul, iubirea, ura, frivolitatea și strălucirea ființei umane se evidențiază în ochii acelor personaje, care conform autorului nu fac nimic, doar stau și beau cai. Anton Cehov a reușit să mă captiveze prin acele personaje ce nu fac nimic, dar în același timp trăiesc, suferă, gândesc și iubesc, știind totuși, în adâncul lor, că sfârșitul se apropie…

Portretul lui Chehov, pictat în 1898 de Osip Braz.

Reclame

I’m a cyborg, but that’s OK (2006)

Im_a_cyborgȘobolani, baterii, casete cu poze… și un spital de nebuni, unde fiecare om reprezintă o lume aparte, iar mulțimea nu poate fi numită gri, căci fiecare are culoarea proprie.

În centrul acestei lumi o găsim pe Young-goon (Im Soo-Jung), o tânără ce se crede cyborg, alimentându-se cu baterii, vorbind cu luminile de pe hol și tonomatele de cafea, a cărei țel este de a distruge oamenii îmbrăcați în alb ce i-au furat bunica. Tânăra este observată de Il-soon (Rain), un cleptoman obsedat de imaginea mamei ce l-a abandonat, anti-social, schizofrenic, foarte sigur de faptul că poate fura orice, inclusiv suflete.

i-m-a-cyborg-but-thats-okFimul sud-coreean, regizat de Park Chan-Wook, a avut parte de aprecieri pozitive din partea criticilor – și nu ar avea cum să fie altfel: intercalarea elementelor reale și a celor mai puțin reale, interacțiunea personajelor între ele,chimia între cei doi alienați, dar și firul narativ fac ca acest film să fie unul foarte plăcut, lăsând o impresie plăcută, cu un final optimist.


Gânduri aiurea prin ceața de afară

A-Wet-Roaad-By-Moonlight,-Wharfedale by John Atkinson GrimshawDe ceva timp, lumea din jur mă plictisește. În special acest oraș gri, murdar, trist, plin de oameni care au uitat parcă ce este zâmbetul. Astăzi,troleul în care mă aflam era să dea peste o bătrânică, gârbovită, care traversa strada pe zebră. Dar ce-i pasă șoferiței de la troleu – căci la noi nu se folosește termenul de ”vatman” – a înjurat-o pe bunicuță pentru că traversa… pe zebră. Regulamentar. Maxi în care mă aflam când am mers în alt loc se deplasa cu o viteză destul de periculoasă pentru oraș. A, și să nu uit, de vreo săptămână e o ceață nebună, deasă, în care poți tăia cu cuțitul.

Claxoane, viteze nepotrivite, voci enervate, înjurături, dimineață încețoșată de februarie. Orașul împânzit de tarabe apărute ca ciupercile după ploaie, cu felicitări – la noi li se zice ”valentinci” – un rusizm stupid. Bătrâne vânzând buchete de flori cu mâțișori, fructe exotice – un oraș împânzit de rodii, portocale, lămâi, dar în special de rodii. Tarabe cu parfum ieftin, vânzătoare cu o pătură groasă aruncată neglijent peste picioare, noroi în centrul orașului, un clovn cu un buchet imens de baloane în formă de inimă. Am uitat că astăzi e sfântul Valentin, după care se dau în vânt domnișoarele vanitoase. Doi prieteni alegeau o jucărie de pluș de la un stand care semăna cu o grădină zoologică împăiată.

Gri apăsător. Șoferi grăbiți, pietoni neglijenți, zăpadă topită, murdară, pe drum, pe trotuar, la cineva – și în suflet. Inimile roșii, împreună cu rodiile, contrastează cu ceața interminabilă.

Abia aștept să plec din orașul de care mă leagă doar trecutul.


Let me take a deep breath

601780_317584465046296_1102914476_n…And move on.

Se aude un zgomot din trecut. Ridicând privirea, observ ceasul de pe turn lovind ritmat fiecare secundă ce se transformă în eternitate. Una, două, trei. Cineva claxonează la semafor. Roșu. Un cuplu zănatec fuge pe ultima secundă, călcând în picioare dungi negre, dungi albe. Un grup de tineri râd cu poftă. La colțul străzii, un domn bine se uită cu nerușinare la o tânără cu fusta cam scurtă. În aer plutește o ceață rece, luminată de felinarele din jur. Vechiul turn amuțește. Nu se mai aude nimic, de parcă tot orașul s-a cufundat în eternitate. Aș vrea să țin minte această clipă: aerul rece, vântul tăios, liniștea doborâtoare. Let me take a deep breath… and move on.


Dragă toamnă, aș vrea să nu te termini niciodată!

 

20131015_115210Aș vrea ca toamnele să nu se mai termine niciodată. Să se oprească astăzi, într-un vals luminos de soare și frunze galbene ce se așează molatice pe șosea. Să se audă lătratul câinilor în noapte, să se simtă un ușor miros de mușchi în aer. Să îmi câte viori în suflet și o melodie veche despre iubire. Să îmi ascund fața în razele soarelui blând, deja bătrân, ca un bunic. Să petrec cu privirea norii albi ce se grăbesc spre alte tărâmuri. Să întâlnesc oameni a căror zâmbete mă fac fericită. Aș vrea ca toamna aceasta să nu se termine niciodată…


File de toamnă

Această prezentare necesită JavaScript.


O altă filă din jurnal

Floarea soareluiZilele acestea cineva m-a întrebat ce iubesc. I-am răspuns în doi peri, căci nu știam ce să-i spun atunci, pe moment, gândindu-mă la cu totul alte lucruri… Totuși, întrebarea mi-a rămas în minte. Ce iubesc?

Iubesc oamenii. Orașul în care stau de vreo 4 ani. Iernile reci, cu multă zăpadă. Ploile de vară, cu tunete și alunecări de dispoziție în toamnă. Păianjenii săritori, și nu numai. Mâncarea picantă. Zâmbetele necunoscuților pe stradă. Cerul senin și înalt. Muzica ce intervine în momentul potrivit. Diminețile de vară, când orizontul abia se trezește. Nopțile pierdute prin veri la munte sau la mare. Vocea adormită al unui prieten drag. Nebunia femeilor frumoase ce mă înconjoară. Locurile necunoscute, departe de lume. Filmele de dragoste. Desenele animate de la studio Ghibli. Melodiile senzuale într-o atmosferă liniștită. Motanul meu. Puful de păpădie ce-mi intră pe fereastră. Scârțâitul scrânciobului ce se aude în noapte din parcul de vizavi. Florile de pe câmp. Abundența de culori în natură. Frigul. Insomniile provocate de muză. Convorbirile lungi în noapte cu un om puțin cunoscut. Ochii albaștri. Zâmbetul larg…

Mă repet? Da, mă repet. Căci iubesc oamenii și lumea din jur. Și totul ce mi se întâmplă, totul are un sens și o fărâmă de frumusețe ascunsă acolo, printre gândurile negre.

Iubesc… iubesc ceea ce mă înconjoară. Și asta îmi face ziua mult mai luminoasă.


%d blogeri au apreciat asta: