Înfloresc imagini gri…

Câteodată nu suntem în stare să ne exprimăm o stare de spirit nici prin cuvinte, nici prin muzică şi nici prin pictură sau orice alceva. Cam aşa mă simt acum, cu multe întrebări înconjurându-mă şi puţine răspunsuri ascunse după paravanuri de un alb etern. Cum să mă exprim?…

E un fel de sentiment de inutilitate şi în acelaşi timp de necesitate în această lume. Nu mă simt singură sau părăsită, cel puţin acum ,dar oarecum în plus pe lângă atâţia oameni. Într-un fel nu-mi văd rostul aici. Astăzi la ora de psiho profa mi-a zis că de fapt nu sunt ceea ce încerc să par a fi. Făţarnică sau aşa ceva. Da, oi fi, dar sunt aşa de când mă cunosc şi nu pot să schimb acest fapt. Mi-aş fi dorit să fi fost sinceră cu toată lumea şi în primul rând cu mine, dar ceva mă opreşte. Deşi e mult mai dificil să fiu sinceră cu mine însumi, nu pot explica de ce, dar ştiu că tot timpul neg ceva ce de fapt aş vrea să afirm, încerc să scap de întrebări a căror răspunsuri nu vreau să le aud din vina fricii şi a nesiguranţei, deşi nu ştiu de unde apar aceste stări. Cred că până la urmă sunt fricoasă şi nesinceră de felul meu de a fi, deşi încer să neg şi acest fapt.

Ultimul timp mă comport urât cu oamenii, fără să vreau sau oarecum neintenţionat, dar sunt sadică şi la un moment dat începe să-mi placă nervii altora sau suferinţa lor. M-am certat cu un prieten din prostie. De fapt un m-am certat, m-am enervat pur şi simplu pentru că a zis că va face ceva şi nu a făcut, deşi nu a fost prima dată când procedează aşa, dar anume în acest moment s-a rupt firul şi am început pur şi simplu să-l ignor. Cum ziceam, intervine frica, nesinceritatea şi imaturitatea mea. Uneori mă urăsc pentru asta.

 

Sau poate un motiv al stării mele este oboseala, deşi ar fi un act copilăresc să dau vina pe circumstanţe, dar momentan sunt obosită de tot şi de toate. Nu e vorba doar de şcoală, de goana după medii şi restul poveştilor cu zmei din liceu, e vorba de mine. Am impresia că am obosit de mine însumi, iar această oboseală deranjează oamenii din jur, şi ştiu că nu e corect să-i deranjez prin toate indispoziţiile mele. Poate într-adevăr am nevoie de o vacanţă…

Sfârşit de an…

Ador sfârşitul de an şcolar. Este cel mai „genial” lucru, cel mai aşteptat moment încă din septembrie. Cauze:

•  îmi plac la nebunie profii foarte simpatici care se trezesc în ultima săptămână că nu avem destule note şi ne trântesc câte un test, 2, o ascultare, un proiect… păcat că în timpul anului nu-i îngrijora acest fapt; păcat că în timpul anului ei erau cei care nu aveau chef de şcoală ( mă bucură nespus de mult faptul că am vreo 3 sau 4 profi din ăștia și restul nu sunt bătuţi în cap);
•  îmi place foarte mult clasa, soarele care ajunge şi în ultima bancă de la perete – în care stau eu şi că la ora 10 mi se face somn. Şi da, îmi place vara, pentru că am o mică-mare problemă – am insomnie şi nu pot dormi noaptea, dar mă apucă un somn grozav pe la amiază, când trebuie să gândesc şi să dau testele multstimaţilor profesori menţionaţi mai sus;
• nu ştiu ce dracu fac eu la info. Capul meu un este destinat informaticii şi matematicii, în general nu le am cu ştiinţele exacte. Şi când mă gândesc că la anul voi avea 7 ore de info şi 5 de mate… „fericirea” mea de a fi la acest liceu se datorează fratelui meu geamăn, dar mai mult tatălui, care mi-a zis că filo e rahat şi că mate-info e profil de viitor. De viitor pentru cei care ştiu, nu? Noroc de revista şcolii şi de profa de română care e foarte de treabă, altfel aş fi îngropată de vie în radicali şi matrici pe care doar profa care mi le predă le poate explica;
• îmi place la nebunie fraza unei profe, când i-am zis că am consiliu şi nu pot veni la ultima oră: „ok, pleacă dar îţi pun un 4 din oficiu şi îţi închei media”. Inteligent, foarte. Nu îmi plac oamenii categorici, de parcă nu ar exista o alternativă, ce naiba! + că tot la acel consiliu se freacă mentă de ce nu venim/întârziem la şedinţă.
• Cartele de masă  roz. Le ador cu tot sufletul pe care l-am vândut demult. Şi parcă culoarea LIISului era albastru?

O chestie după care mă omor – ciocolata caldă cu frişcă

Chiar dacă am început cu frustrări şi nemulţumiri, info e liceul meu şi dacă ar fi să aleg din nou nu cred că aş alege unul altul. Motive?

•  dacă tot vorbim de oraşul Iaşi, Copoul mi se pare cel mai genial cartier. E verde, vesel şi oarecum friendly. Seamănă foarte mult cu cartierul în care stau eu, din Chişinău, un fel de „plămânul oraşului”, cum a zis odată dna Marian. E splendid în orice anotimp, fie că e toamnă sau vară sau iarnă, mai ales iarna ,când e o groază de zăpadă. Cred că voi scrie ceva despre Copou, văd că-mi vine inspiraţia 🙂
•  la Info am profi foarte faini. Nu vorbesc de cei câţiva 3-4 care nu-mi plac, că nici ei nu mă plac, dar în rest sunt chiar ok. Cel puţin înţeleg ceea ce preadau şi îmi place felul lor de a evalua un elev. Mai ales proful de mate: e destul de naşpa când vine vorba de note, îţi pune 10le trist şi un 4 cu zâmbetul pe buze, dar ca persoană e foarte, foarte de treabă, ceea ce am văzut la ore şi felul lui de a se comporta cu elevii m-a fascinat, pur şi simplu. Şi îmi place foarte mult că e ok şi e în stare să aprecieze o glumă mai perversă şi e deschis la discuţiile pe baza unor subiecte care sunt total paralele cu matematica. O altă profă care îmi palce foarte mult e profa mea de română, pentru că înţelege multe lucruri şi ştie să aprecieze un elev sau să descopere un potenţial în el. Şi îmi place foarte mult de ea pentru faptul că a dat un suflu nou revistei şcolare, care a apărut în 1992 şi prin 2000 a cam murit; tot datorită profei LIISul are prima revistă  şcolară apărută în format online din judeţ (sau chiar din România?). Şi când mă gândesc câţi nervi mi-a costat revista şi câte păreri de rău că pleacă colegii de 12 care au fost primii ce şi-au înşirat gândurile în pagini virtuale…
•  glumele şi perlele profilor. Sunt sigură că în fiecare liceu sunt, dar profii pe care îi am eu la clasă parcă sunt cei mai glumeţi şi pro la faze din astea. Anul trecut aveam şi un caiet cu perle, păcat că l-am rătăcit pe undeva.
•  colegii – nu ştiu cum e prin alte licee, dar la noi e bine. Sunt destui oameni care ascultă muzică bună şi care pot întreţine o conversaţie pe o temă mai serioasă, cu care poţi să ieşi în oraş, la Tavernă , La Bază sau The Gate, sau în general, la un grătar  în parc. Sunt şi cocalari şi şmecheri, ca în orice coelctiv, dar nu am avut probleme cu ei, aşa cum am avut în vechea mea şcoală. Oarecum coexistăm în lumi diferite şi nu ne intersectăm prea des.

Colegii de clasă sunt de treabă, mă înţeleg foarte bine cu vreo 3 sau 4 , cu restul întreţin relaţii cordiale. Oricum, avem o clasă formată din oameni din categorii diferite, nu ai cum să fii prieten cu toţi.

… Îmi va lipsi Iaşul. Enorm. Nu sunt fericită pentru că începe vacanţa. Abia acum realizez că  o jumătate din viaţa mea de liceu e pe sfârşite, şi e oarecum trist. E trist şi faptul că plec şi nu-mi voi revedea prietenii de aici până la toamnă sau cam aşa….

Revoltă contra…

Dacă aş zice că vreau să mor?Pare o stupizenie ceea ce încerc să scriu,dar chiar am momente penibile când aş vrea să mor.Nu mă gândesc la suicid,spânzurătoare,calmante,tăierea venelor…o moarte liniştită,simplă,fără mult zgomot,una neobservată,mai mult.Nu vreau să fiu o piedică,nu vreau să simt toate acele frustrări pe care le simt zi de zi.Nu ştiu sigur,sunt o complexată sau nu,dar totuşi,în unele momente sunt într-o stare deplorabilă,parcă tot ce fac e în van,tot ce zic nu este auzit.Sunt deseori certată sau mustrată pentru ceea ce fac.Şi anume de oamenii la care ţin mai mult.Şi mă deranjează,pentru că alţii nu sunt luaţi în consideraţie,şi deseori mi se dă mie în cap,de parcă numai eu sunt de vină în tot ce se întâmplă.Am multe calităţi,ştiu,însă defectele mele mereu sunt observate,iar calităţile trec pe planul doi.Viaţa şi oamenii din jur sunt incorecţi,deseori,şi nu o zic pentru că sunt o emo,o zic pentru că asta văd!

Mi se reproşează multe lucruri,iar cel mai enervant este că mi se reproşează doar după ce greşelile,sau erorile date au fost modificate,reparate,corectate.Mă deranjează faptul că  ceva este făcut în locul meu,că se corectează ceea ce trebuia eu să corectez.Şi pe urmă se mai şi zice,vezi că nu e bun,eu am stat atâta să corectez greşeala TA!o simplă întrebare:de ce nu mi s-a zis mie să-mi repar greşeala?

Mă doare,mă doare acest sentiment de neputinţă,de ură,de ciudă,neîncredere,dezamăgire.Nu e normal să fiu în starea în care mă aflu.Şi nu doar faptul că am obosit e de vină,mai sunt şi acei oameni care aruncă vorbe şi cuvinte în toate părţile,majoritatea parcă din adins dorind să mă pună pe mine într-o lumin proastă.Nu sunt nici paranoică,nici fantezistă.Văd destul de clar ceea ce mi se întâmplă,şi am un dezgust total faţă de ceea ce fac.Şi cred că ştiu motivul – am avut prea multă încredere în unii oameni,le-am zis ce simt şi până la urmă a ajuns că sentimentele şi gândurile mele să fie “publicate” în societate,să ştie toţi ce am discutat, că am făcut ceea sau asta,că am zis aşa sau altfel.Chiar nu înţeleg de ce tot ce zic trebuie făcut public.

Pentru viitor,totul e simplu:să nu zic nimic,să-mi revărs nervii ,frustrările şi depresiile în acest blog,de exemplu.Să vorbesc mult şi aiurea despre nimic,pentru că astfel voi fi acceptată.Să nu zic nimănui ce cred sau simt de fapt,şi atunci se va rezolva!

Simplu,nu?

Eu(şi nu alta)!

Sunt eu…şi nicicare alta sau altul.Îmi pare rău că nu sunt ceea ce aş dori să fiu.Nu sunt drăguţă,pentru că nu-mi place acest cuvânt.Nu sunt sufletistă,pentru că îmi ajunge propriul suflet ca să-l compătimesc.Nu sunt nici ştearsă,pentru că nu-mi place să mă pierd în mulţime.Eu sunt eu.Egoistă,dură,rece,dar totuşi eu.Sunt rea.Şi sunt pentru că aşa vreau eu să fiu,nu pentru că aşa m-au făcut oamenii din jurul meu.Sunt pentru că este mult mai comod să fii partea negativă a lucrurilor,nu mi se cere ceea ce mi s-ar fi cerut dacă aş fi drăguţă şi aş zâmbi tâmp la toţi,demonstrându-mi simpatia.Îmi place să mi se zică că nu am inimă.Perfect!o am,dar mă bucur că nimănui nu-i pasă de asta,că dau impresia sufletului unei pietre.Ador senzaţia pe care o am când ofer   o privire urâtă cuiva care mă tot priveşte cu un zâmbet,să mai repet odată,tâmp.Îmi place să răspund înapoi persoanelor ce mă enervează,sau să le dau de înţeles în public că nu sunt bune de nimic.Poate nu e aşa,dar expresia feţei lor în acel moment mă face să mă simt mult mai bine.Ura ce-mi este acordată adesea nu mă deranjează deloc,deoarece energia negtivă de la alţii nu poate să mă afecteze,o am pe a mea.Nu-mi plac copiii,sunt enervanţi.Nu-mi plac zilele cu soare,mă dor ochii.Nu-mi place fericirea pe chipul altora când mie îmi este silă de lumea în care trăiesc.

În schimb îmi plac animalele.Sunt cele mai sincere şi pure fiinţe de pe Pământ.Nu mint şi nu îţi zâmbesc atunci când de fapt urasc existenţa ta.Nu sunt făţarnice,laşe şi trădătoare.În schimb sunt tratate de majoritatea oamenilor ca nişte obiecte.Sigur,doar omul este animalul suprem,de ce nu şi-ar bate joc de cei mai slabi?

Îmi plac zilele înnourate,nu neapărat ploioase.Cele mai frumoase zile sunt cele de iarnă,când e frig afară şi ninge.Este cel mai splendid tablou al naturii în care poţi exista.Fulgii parcă încearcă să purifice aceste suflete care se cred  pure,dar nu le reuşeşte.De aceea când vine primăvara şi zăpada se topeşte, toţi ţipă că primăvara reânvie lumea.Eroare,primăvara ascunde realitatea.Dar de ce încerc să-mi explic punctul de vedre,daca tot nimănui nu-i pasă??

Să revenim la faptul că urăsc multe în această lume.De schimbat de ce nu o schimb?pentru că nu vreau.Îmi place,oarecum ceea ce simt,îmi place ura pe care o am pentru multe lucruri din jur.Cum ar spune creştinii,am draci în mine,şi ar trebui să consult un preot.Nu cred că m-ar ajuta,oricum.Pentru că eu sunt eu,cu toate calităţile şi neajunsurile mele.Sunt ceea ce a creat în timp natura,familia şi temperamentul meu..Nu contează părerea altora sau normele de educaţie.Oi fi anormală?oi fi,nu neg faptul.Dar nu contează.Pentru că eu sunt eu şi nu alta sau altul.

..simţeam nevoia să-mi vărs veninul.