Mi-e frică

-Ştii, zicea cineva că dacă îţi place să priveşti curcubeul, trebuie să te obişnuieşti, inevitabil, cu ploaia…

Mi-am promis de atâtea ori să nu mă mai gândesc la toate prostiile! De atâtea ori am tot încercat să sting vocea din interiorul meu care programa evenimente şi replici… m-am săturat.

M-am săturat să tot aud „n” variante de  desfăşurare a  acţiunii, una mai înfiorătoare decât alta. M-am săturat de ideile care urmează după o întrebare stupidă gen «de ce nu m-a sunat?» sau «ce a vrut să zică prin …?». Am obosit. Mi s-a spus de mai multe ori că gândesc prea mult şi ştiu şi singură asta. Dar de ce nu îmi pot opri torentul de răspunsuri stupide, care uneori mă îngrozesc? M-am săturat de ele… mi-e frică să fac un pas greşit sau să spun ceva nepotrivit. Mi-e frică să nu par ridicolă sau prostuţă, mi-e frică de cuvintele mele, mi-e frică să nu fie interpretate altfel. Mi-e frică de felul în care mă exprim pentru că deseori spun ceva nepotrivit. Mi-e frică de felul meu de a fi, mi-e frică de oamenii cărora le-am trecut drumul cândva. Mi-e frică să nu se răzbune. Mi-e frică să rămân singură cu toate aceste gânduri, mi-e frică că toate aceste coşmaruri din interiorul meu nu vor dispărea niciodată…

Sfârşit de an…

Ador sfârşitul de an şcolar. Este cel mai „genial” lucru, cel mai aşteptat moment încă din septembrie. Cauze:

•  îmi plac la nebunie profii foarte simpatici care se trezesc în ultima săptămână că nu avem destule note şi ne trântesc câte un test, 2, o ascultare, un proiect… păcat că în timpul anului nu-i îngrijora acest fapt; păcat că în timpul anului ei erau cei care nu aveau chef de şcoală ( mă bucură nespus de mult faptul că am vreo 3 sau 4 profi din ăștia și restul nu sunt bătuţi în cap);
•  îmi place foarte mult clasa, soarele care ajunge şi în ultima bancă de la perete – în care stau eu şi că la ora 10 mi se face somn. Şi da, îmi place vara, pentru că am o mică-mare problemă – am insomnie şi nu pot dormi noaptea, dar mă apucă un somn grozav pe la amiază, când trebuie să gândesc şi să dau testele multstimaţilor profesori menţionaţi mai sus;
• nu ştiu ce dracu fac eu la info. Capul meu un este destinat informaticii şi matematicii, în general nu le am cu ştiinţele exacte. Şi când mă gândesc că la anul voi avea 7 ore de info şi 5 de mate… „fericirea” mea de a fi la acest liceu se datorează fratelui meu geamăn, dar mai mult tatălui, care mi-a zis că filo e rahat şi că mate-info e profil de viitor. De viitor pentru cei care ştiu, nu? Noroc de revista şcolii şi de profa de română care e foarte de treabă, altfel aş fi îngropată de vie în radicali şi matrici pe care doar profa care mi le predă le poate explica;
• îmi place la nebunie fraza unei profe, când i-am zis că am consiliu şi nu pot veni la ultima oră: „ok, pleacă dar îţi pun un 4 din oficiu şi îţi închei media”. Inteligent, foarte. Nu îmi plac oamenii categorici, de parcă nu ar exista o alternativă, ce naiba! + că tot la acel consiliu se freacă mentă de ce nu venim/întârziem la şedinţă.
• Cartele de masă  roz. Le ador cu tot sufletul pe care l-am vândut demult. Şi parcă culoarea LIISului era albastru?

O chestie după care mă omor – ciocolata caldă cu frişcă

Chiar dacă am început cu frustrări şi nemulţumiri, info e liceul meu şi dacă ar fi să aleg din nou nu cred că aş alege unul altul. Motive?

•  dacă tot vorbim de oraşul Iaşi, Copoul mi se pare cel mai genial cartier. E verde, vesel şi oarecum friendly. Seamănă foarte mult cu cartierul în care stau eu, din Chişinău, un fel de „plămânul oraşului”, cum a zis odată dna Marian. E splendid în orice anotimp, fie că e toamnă sau vară sau iarnă, mai ales iarna ,când e o groază de zăpadă. Cred că voi scrie ceva despre Copou, văd că-mi vine inspiraţia 🙂
•  la Info am profi foarte faini. Nu vorbesc de cei câţiva 3-4 care nu-mi plac, că nici ei nu mă plac, dar în rest sunt chiar ok. Cel puţin înţeleg ceea ce preadau şi îmi place felul lor de a evalua un elev. Mai ales proful de mate: e destul de naşpa când vine vorba de note, îţi pune 10le trist şi un 4 cu zâmbetul pe buze, dar ca persoană e foarte, foarte de treabă, ceea ce am văzut la ore şi felul lui de a se comporta cu elevii m-a fascinat, pur şi simplu. Şi îmi place foarte mult că e ok şi e în stare să aprecieze o glumă mai perversă şi e deschis la discuţiile pe baza unor subiecte care sunt total paralele cu matematica. O altă profă care îmi palce foarte mult e profa mea de română, pentru că înţelege multe lucruri şi ştie să aprecieze un elev sau să descopere un potenţial în el. Şi îmi place foarte mult de ea pentru faptul că a dat un suflu nou revistei şcolare, care a apărut în 1992 şi prin 2000 a cam murit; tot datorită profei LIISul are prima revistă  şcolară apărută în format online din judeţ (sau chiar din România?). Şi când mă gândesc câţi nervi mi-a costat revista şi câte păreri de rău că pleacă colegii de 12 care au fost primii ce şi-au înşirat gândurile în pagini virtuale…
•  glumele şi perlele profilor. Sunt sigură că în fiecare liceu sunt, dar profii pe care îi am eu la clasă parcă sunt cei mai glumeţi şi pro la faze din astea. Anul trecut aveam şi un caiet cu perle, păcat că l-am rătăcit pe undeva.
•  colegii – nu ştiu cum e prin alte licee, dar la noi e bine. Sunt destui oameni care ascultă muzică bună şi care pot întreţine o conversaţie pe o temă mai serioasă, cu care poţi să ieşi în oraş, la Tavernă , La Bază sau The Gate, sau în general, la un grătar  în parc. Sunt şi cocalari şi şmecheri, ca în orice coelctiv, dar nu am avut probleme cu ei, aşa cum am avut în vechea mea şcoală. Oarecum coexistăm în lumi diferite şi nu ne intersectăm prea des.

Colegii de clasă sunt de treabă, mă înţeleg foarte bine cu vreo 3 sau 4 , cu restul întreţin relaţii cordiale. Oricum, avem o clasă formată din oameni din categorii diferite, nu ai cum să fii prieten cu toţi.

… Îmi va lipsi Iaşul. Enorm. Nu sunt fericită pentru că începe vacanţa. Abia acum realizez că  o jumătate din viaţa mea de liceu e pe sfârşite, şi e oarecum trist. E trist şi faptul că plec şi nu-mi voi revedea prietenii de aici până la toamnă sau cam aşa….

Aberaţii – povestea continuă

…E o pustietate care pur şi simplu te doboară. Când vezi zâmbete presurate cu tristeţe şi lacrimi melancolice în colţurile ochilor, cuvinte nerostite în colţul gurii… ştii cum e?

Ştii cum oamenii se pierd în sine?

Şi tu plăpândă, mică, udă,

Păşeşti uşor în patul nou

Cu pas domol, cântând

Pierzând în rochii trupul gol…

Şi sânge-n suflet se prelinge,

Dar mergi prin ploaie, în patul nou,

Pierzând în vise umeri goi…

Aberaţii…

Trist.Foarte trist,şi nu cred că e melodia ce  o ascult acum.Mi-e trist,demult, de o vecie,de un secol,sau poate doar de o clipă.Nu ştiu,nu ştiu ce se întâmplă,parcă tot ce fac e în van.Nu are nici un sens,iar eu nici nu încerc să caut o ieşire.Lenea?nu,nu e lenea în cazul de faţă.Este dezamăgirea,cred.Dezamăgirea în viaţa însuşi.

Astăzi am fost calmă,şi parcă totul a mers ca de obicei.Nici testul neanunţat la mate,pe care nu l-am rezolvat nu mi-a afectat starea de spirit.Şi nici testul la psihologie.E ceva normal,pentru o viaţă normală de liceu.Dar…ceea ce a urmat m-a deprimat.Un singur discurs,care parcă nu avea nimic important,m-a decepţionat într-atât încât rămân în aceeaşi stupoare şi acum.Parcă m-am blocat,nici nu ştiu.Ceva nu a mers bine,de aceea au intervenit acele cuvinte.Nu că m-ar fi rănit,nu.Nu este posibil,pentru că simţeam că nu am făcut cum trebuia,cum simt de obicei,şi a ieşit ceva nepotrivit,să zicem.Doar că m-am decepţionat din vina omului.Omului care mi-a zis că nu e bun.Adică,nu vreau să supăr acea persoană,pentru că i-am adus destuli nervi săptămâna trecută.Doar că….nu-mi place când cineva îmi repară greşelile.Nu este corect,şi mă intimidează.Nu-mi place ca greşelile sau erorile mele să fie rezolvate de altcineva,e..oarecum înjositor.

Şi totuşi mi-e trist pentru că acea persoană a stat şi a făcut totul în locul meu.A refăcut,schimbat,corectat.De parcă nu mai are şi grijile ei.Şi nu vreau să fac pe cineva să alerge din urma mea,nu-mi place!Şi era aşa de enervată…şi îmi pare rău,m-am simţit groaznic.Pentru că parţial,era şi vina mea.Şi totul,totul ce s-a întâmplat în aceste zile este ciudat,mă sufocă unele chestii,pe care nu le pot controla.Mă deranjează.Enorm.

Vreau doar să fiu mai bună,mai perfectă,poate.Cer mult?