Înfloresc imagini gri…

Câteodată nu suntem în stare să ne exprimăm o stare de spirit nici prin cuvinte, nici prin muzică şi nici prin pictură sau orice alceva. Cam aşa mă simt acum, cu multe întrebări înconjurându-mă şi puţine răspunsuri ascunse după paravanuri de un alb etern. Cum să mă exprim?…

E un fel de sentiment de inutilitate şi în acelaşi timp de necesitate în această lume. Nu mă simt singură sau părăsită, cel puţin acum ,dar oarecum în plus pe lângă atâţia oameni. Într-un fel nu-mi văd rostul aici. Astăzi la ora de psiho profa mi-a zis că de fapt nu sunt ceea ce încerc să par a fi. Făţarnică sau aşa ceva. Da, oi fi, dar sunt aşa de când mă cunosc şi nu pot să schimb acest fapt. Mi-aş fi dorit să fi fost sinceră cu toată lumea şi în primul rând cu mine, dar ceva mă opreşte. Deşi e mult mai dificil să fiu sinceră cu mine însumi, nu pot explica de ce, dar ştiu că tot timpul neg ceva ce de fapt aş vrea să afirm, încerc să scap de întrebări a căror răspunsuri nu vreau să le aud din vina fricii şi a nesiguranţei, deşi nu ştiu de unde apar aceste stări. Cred că până la urmă sunt fricoasă şi nesinceră de felul meu de a fi, deşi încer să neg şi acest fapt.

Ultimul timp mă comport urât cu oamenii, fără să vreau sau oarecum neintenţionat, dar sunt sadică şi la un moment dat începe să-mi placă nervii altora sau suferinţa lor. M-am certat cu un prieten din prostie. De fapt un m-am certat, m-am enervat pur şi simplu pentru că a zis că va face ceva şi nu a făcut, deşi nu a fost prima dată când procedează aşa, dar anume în acest moment s-a rupt firul şi am început pur şi simplu să-l ignor. Cum ziceam, intervine frica, nesinceritatea şi imaturitatea mea. Uneori mă urăsc pentru asta.

 

Sau poate un motiv al stării mele este oboseala, deşi ar fi un act copilăresc să dau vina pe circumstanţe, dar momentan sunt obosită de tot şi de toate. Nu e vorba doar de şcoală, de goana după medii şi restul poveştilor cu zmei din liceu, e vorba de mine. Am impresia că am obosit de mine însumi, iar această oboseală deranjează oamenii din jur, şi ştiu că nu e corect să-i deranjez prin toate indispoziţiile mele. Poate într-adevăr am nevoie de o vacanţă…