Oceanografie(1934) de Mircea Eliade

Să te reîntâlnești cu un autor preferat, după ce i-ai citit romanele și studiile despre diferite religii ale lumii este o întâlnire presărată cu multă melancolie. În același timp, este o regăsire, o redescoperire chiar, iar cartea de față mi l-a arătat pe Eliade într-o postură diferită de acea pe care (credeam că) o cunosc.

Volumul de față este o colecție de eseuri, tratând numeroase subiecte – prietenia, ura, dragostea, supremația unuia dintre sexe, vanitatea, motivația, armonia și altele. Mie mi-a inspirat o prelegere, sau mai degrabă un curs tip TED, doar că fără camere video, fără public; doar geniul lui Eliade și tu, cititorul, lăsat în voia minții tale, motivat să recepționezi și să prelucrezi mesajul fără implicarea unei alte minți.

Oceanografie a nimerit în biblioteca mea în ziua în care am împlinit 20 de ani. Nu mi-aș fi amintit asta dacă nu aș fi notat în acea zi, undeva pe ultimele pagini ale cărții, că volumul respectiv este un cadou… de la mine. Și nu cred că aș fi putut să îmi aleg un cadou mai potrivit. Pe rafturile pline dintr-o librărie ce îmi place mult, Oceanografia lui Eliade stătea pitită printre câteva cărți cu nume neștiute, autori necunoscuți, niște umbre pe care nu le-am observat vreodată. Dar Eliade era acolo, cuminte, așteptând un cititor dornic de un dialog interior cu umbra aceluia ce în anul 1934 gândea pe hârtie.

Trecând peste legătura emoțională pe care o am cu acestă personalitate și lucrările sale, Oceanografie este un volum destul de accesibil, fără însă a fi plin de adevăruri universale, ci de idei personalizate, modificate, regândite chiar. Pentru cei cărora le place să citească înainte de somn, un eseu-două pe noapte – cred eu – este o alegere potrivită.

Mari autori din copilărie(IV) – Sfântul Nicolae din cui, pupăza păgubaşă şi popa Duhu

Data naşerii autorului Amitiri din copilărie este incertă, fiind 1 martie 1837 şi conform altor date, 10 iunie 1839.Cert este că Ion Creangă s-a născut la Humuleşti, în familia lui Ştefan a Petrei Ciobotariul şi a Smarandei Creangă.Creangă a mai avut încă şapte surori,care s-au stins prea devreme.

În 1846 Ion creangă îşi începe drumul în viaţă, frecventând şcoala din satul natal, dascăl fiindu-i bădiţă Vasile, pe care îţ evocă cu mult drag în Amintiri din copilărie.În 1847 acesta pleacă la oaste, copii fiind lăsaţi în grija altui dascăl, după care mama îl încredinţează tatălui său, David Creangă,care-l duce pe tânărul Ion Creangă pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde   continuă şcoala.

În 1853 este transferat la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ sub numele de Ştefănescu Ion,unde îi predă părintele Iasaia Teodorescu, fiind evocat în opera lui Creangă sub numele lui Popa Duhu.Deoarece mama lui Creangă a vrut să facă preot din el, acesta frecventează Şcoala catihetică din Fălticeni, unde apare sub numele Ion Creangă şi îl va păstra tot restul vieţii.După desfiinţarea şcolii este nevoit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, pe lângă materiile teologice studiind gramatica, aritmtica,istoria,greaca,geografia,elina,latina.

În 1858 moare tatăl lui Ion Creangă, în timp ce acesta termină cursul inferior al seminarului şi cere hitoronisirea ca diacon.În 1859 revine în satul natal, unde se căsătoreşte cu Ileana, fiica părintelui Ioan Grigoriu, ceremonia petrecâdu-se la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi,Ion Creangă devenind diacon al acesteia pe 26 decembrie 1859.La 19 decembrie 1960 se naşte unicul lui fiu, Constantin creangă.

În 1861 se înscrie la Facultatea de Teologie, pe care o abandonează.Se înscrie la Scoala normal Vasiliană de la Trei Ierarhi din iaşi,avându-l ca dascăl pe Titu Maiorescu,care-l apreciază  foarte mult pe Creangă şi îl numeşte învăţător la şcoala primară nr 1 din iaşi.La 1864 ocupă postul de instituitor la această şcoală,decretul de numire fiind semnat de Alexandru Ioan Cuza.Ion Creangă va rămâne dedicat carierei didactice până la sfârşitul vieţii. În 1865 termină cursurile Școlii normale și obține diploma de absolvire.În 1867 apare primul abecedar conceput de scriitor,intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871  este exclus din rândurile bisericii, învinuit că ar fi frecventat teatrul.Tot atunci public şi un manual pentru copii(Învățătorul copiilor ), unde sunt incluse trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa. În 1872 este exclus definitiv din rândurile clerului,deoarece şi-a părăsit soţia,procesul de divorţ fiind încheiat în 1873.Tot în 1872 ministrul Tell îl exclude din învăţământ,însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la reintegrarea în învăţământ a lui Creangă în învăţământ,acesta predând la Şcoala primară de băieţi nr 2 din suburbia Păcurari-Iaşi.

După încheierea procesului de divorţ,în urma căruia fiul lui Ion Creangă îi este dat în îngrijire, scriitorul caută o casă stabilă,alegând casa din mahalaua Ţicău,unde a rămas până la sfârşitul vieţii, în zilele noastre clădirea fiind cunoscută ca Bojdeuca ui Creangă.

Anul 1875 este unul foarte important în viaţa scriitorului,deoarece îl cunoaşte pe Mihai Eminescu,legându-l de acesta o prietenie trainică.La îndemnul poetului, frecventează societatea Junimea,iar în cadrul revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori şi Capra cu trei iezi.Între 1875 şi 1883 scrie cele mai importante opera ale sale, la îndemnul lui Eminescu,astfel în 1877 fiind publicate Moș Nichifor Coțcariu și basmul Povestea lui Harap-Alb.În anul următor este decorat cu ordinal Bene-merenti şi public basmul Ivan Turbincă.

La 1 ianuarie 1881 publică prima parte din Amintiri din copilărie în Convorbiri literare ,după care public şi partea a II-a.În scurt timp se îmbolnăveşte de epilepsie, internându-se la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.

În 1887 îl vizitează pe Eminescu la Mănăstirea Neamţului.În perioada 1883-1889 a suferit foarte mult de pe urma bolii şi apoi a decesului lui Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle.Moare pe 31 decembrie 1889 în urma unui atac cerebral în casa sa din cartierul Ţicău.Este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Opera lui Creangă reprezintă un stil aparte, ca un om crescut la sat Ion Creangă îşi scrie basmele,povestirile şi poveştile într-un stil popular, folosind multe expresii,zicale şi construcţii gramaticale populare.Este o greşeală de zis că Ion Creangă era culegător de folclor, deoarece stilul său este  influienţat de viaţa ţărănească pe care a dus-o, ca mai apoi să dea drum liber fanteziei sale,iar operele lui înfăţişează spiritual poporului de la ţară, fiind puse în evidenţă însuşirile literare proprii.

Cea mai cunoscută lucrare este Amintiri din copilărie, reprezentând cea mai personală parte a operei sale,stilul său poporan făcând această operă una dintre cele mai însemnate opera ale literaturii române.Alte opera cunoscute sunt poveştile  Dănilă Prepeleac, Fata babei și fata moșneagului , Povestea lui Stan-Pățitul, Punguța cu doi bani; povestirile Ion Roată și Cuza-Vodă, Moș Ion Roată și Unirea, Păcală, Prostia omenească, Ursul păcălit de vulpe .La fel, printre  scrisorile lui Creangă s- au găsit răvaşe adresate familiei, cât şi unor personalităţi precum  Mihai Eminescu, Vasile Conta, Mihail Kogălniceanu, Iacob Negruzzi,A.C.Cuza,Nicolae Gane,Ioan Slavici,Victor Zaharovschi,Titu Maiorescu.

Ion Creangă reprezintă o personalitate foarte important în literature română.Fiind povestitor,autor de manual şcolare, teolog şi prozator, este recunoscut datorită măiestriei sale de a scrie şi de a povesti basme,poveşti şi povestiri,cât şi datorită stilului adoptat în realizarea operelor sale.Este considerat unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Mari autori din copilărie(I): Dansând cu visele unei poveşti

Când eram mică, visam continuu… Visam şi cu ochii deschişi şi atunci când vorbeam, chiar şi atunci când râdeam. Nu zic că mi-am pierdut această capacitate, dar farmecul de atunci s-a evaporat şi nu cred că voi mai fi cea care am fost…

Visele mele îşi aveau rădăcinile într-o carte veche, una pe care am regăsit-o recent, când am decis să mai arunc o privire în lada copilăriei mele. Am găsit cartea care, de când mă ţin minte, o ţineam pe noptieră. Şi acum am rămas de aceeaşi părere, că este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată. Numele autorului, Hans Christian Andersen… nu vă spune nimic?

Crăciunul este sărbătoarea care mă face melancolică. Melancolică după copilăria mea, care cred că e pe sfârşite. Simt o oarecare repulsie pentru faptul că am crescut, dar ştiu prea bine că nu mai pot schimba nimic.Tot ce-mi rămâne este să încerc să visez din nou, alături de Andersen.

Hans Christian Andersen, născut pe 2 aprilie 1805 în Odense, Danemarca, este unul dintre cei mai cunoscuți autori de basme şi poveşti dedicate copiilor, traduse în nenumărate limbi şi de nenumărate ori, cele mai cunoscute fiind   Crăiasa zăpezii, Mica sirenă, Hainele cele noi ale împăratului și Rățușca cea urâtă. Personal, nu aş putea face o clasificare concretă. Mie îmi plăceau şi continuă să-mi placă toate poveştile lui Andersen.

Viaţa autorului este plină de înălţări şi mistere. A circulat chiar zvonul că Hans Christian ar fi fiul neligitim al împăratului, deoarece a fost celebrat tot timpul şi susţinut de regalitate, fiindu-i plătită educaţia şi acordându-i-se multă atenţie. De mic copil, Andersen a dezvăluit o inteligenţă ascuțită, îi plăcea să citească, memora pasaje întregi din operele lui Ludvig Holkberg sau din cea a lui William Shakespeare, îi plăceau foarte mult piesele şi acasă avea un mic teatru de păpuși improvizat, care îi ocupa tot timpul liber. La paisprezece ani, părăseşte căminul părintesc şi se mută la Copenhaga, căutând de lucru. Datorită vocii plăcute, de soprană, a reuşit să intre la Teatrul Regal Danez, dar a plecat, pentru că i s-a modificat vocea. A devenit poet datorită propunerii unui coleg de teatru – o alegere ce i-a schimbat viaţa.

Apoi studiază la două şcoli prestigioase, dar mai târziu afirmă că au fost cei mai întunecaţi ani din viaţa lui, locuind în casa profesorului său, unde a fost maltratat de acesta, cu scopul de a-i „forma caracterul” şi izolat de ceilalţi colegi, care, de altfel, îşi băteau joc de el pentru faptul că semăna cu o fată. Mai târziu, învaţă limbile engleză, daneză şi germană, precum şi limbile scandinave.

În 1835 apare primul ciclu de poveşti, Eventyr, în daneză, care este reeditat în 1836 şi 1837, prin adăugarea de noi poveşti.Valoarea acestui ciclu nu a fost recunoscută imediat. Faima lui a crescut şi cu apariţia volumului al doilea, în 1838 şi a celui de-al treilea, în 1845. În afară de poveşti, autorul a scris şi un poem, inspirat din călătoria lui în Suedia, în 1837, când scrie „Jeg er en Skandinav” (Eu sunt un scandinav). Printre cele mai faimoase povești ale lui Andersen se numără: Prințesa și bobul de mazăre, Degețica, Cutia cu iască,Lebedele, Soldățelul de plumb, Turma de porci, Ole-Lukoie, Bradul, Privighetoarea,Clopotul, Pantofiorii cei roșii, Familia fericită, Micul Tuk, Casa Veche, Umbra, Povestea unei mame, Fetița cu chibriturile, Este foarte adevărat!.

Prima vizită a lui Andersen în Anglia a avut un impact mare asupra lui, deoarece aici l-a întâlnit pe Charles Dickens, care era pe atunci cel mai mare scriitor englez încă în viaţă. Peste zece ani, Andersen se reîntoarce special pentru acesta, însă relaţia lor de prietenie a suferit o ruptură; după cinci săptămâni petrecute în Anglia, Andersen pleacă înapoi în Olanda, iar corespondenţa între cei doi se întrerupe, Andersen neînţelegând nici până în ziua morții sale motivele pentru care Dickens nu a mai vrut să comunice cu el.

Moartea scriitorului a survenit pe 4 august 1875, la 70 de ani ,în urma unei căzături, fiind grav rănit. A murit în dureri groaznice în casa unor prieteni, dar înainte de moarte a vorbit cu un compozitor, pe care l-a rugat să compună pentru ceremonia de îmormântare melodii care să fie potrivite paşilor unui copil. Când a fost întrebat dacă ar fi împotriva unei biografii, a afirmat că biografia lui este Rățușca cea urâtă. Un alt fapt interesant legat de moartea lui este şi faptul că Andersen ura când i se spunea că poveştile lui sunt pentru copii. Deşi, iniţial, statuia omagială a autorului a fost proiectată în așa fel încât Andersen să fie  înconjurat de copii, scriitorul a dat ordin ca să nu mai apară nici  un copil lângă el. Hans Christian Andersen este îngropat la Assistents Kirkegard, Norrebro, Copenhaga, a primit titlul de „comoară naţională” de la guvernul danez şi a murit în apogeul faimei sale pe plan internaţional. Înainte de moarte, s-a discutat un proiect pentru înălţarea unui monument ,care a fost înălţat postmortem într-un loc central din Copenhaga.

Celebritatea lui a ajuns în toate colţurile lumii. Astfel, în Shanghai a fost înfiinţat un parc tematic în numele lui Hans Christian Andersen, iar în data de 2 aprilie este celebrată  Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. În portul din Copenhaga autorităţile olandeze au înălţat statuia din bronz Mica Sirenă, în anul  1913, în memoria scriitorului. Operele lui Andersen rămân şi astăzi cele mai citite şi adorate poveşti, fiind ecranizate de nenumărate ori, povestite şi repovestite, bucurând noi generaţii de copii şi făcându-i melancolici pe cei mai în vârstă.

Acum, când magia Crăciunului mă cuprinde, simt nevoia de a redeschide cartea şi de a mă cufunda din nou în copilărie, dansând cu visele unei poveşti…