Oglinda tăcerii – Lacul sufletelor amorţite

I

Ce înseamnă o oglindă a tăcerii? Pentru început,am avea nevoie de o definiţie a „oglinzii” – dar oare totul e atât de simplu precum pare? Oglinda tăcerii ar putea fi şi este, de altfel, reflecţia lucrurilor reale într-o altă dimensiune… Poate tăcerea reflectată de materialul dur şi alunecos este de fapt un strigăt, un univers de cuvinte şi idei ce nu au fost niciodată rostite, au fost ascunse în interiorul fiecăruia, şiruri lungi de litere încătuşate în colivii de fier…

Ce este tăcerea, în afara muţeniei cuvintelor? Ar putea fi linişte sau zbucium? Reflecţie sau durere? Există o definiţie sigură şi simplissimă a tăcerii?

…Sau poate că tăcerea e templul celor morţi, celor sortiţi să vorbească în muţenie, să strige în van şi să fie loviţi de cuvintele ce se sparg de zidurile ignoranţei?

Vrei să strigi, să zici ce-ţi trece prin minte, dar te loveşti de aceleaşi ziduri, acelaşi cod moral (cică) şi aceleaşi prejudecăţi, iar atunci îţi rămâne o singură ieşire: să amuţeşti. Să nu dai naştere ideilor sub forma cuvintelor, să nu îţi exprimi o dorinţă intimă şi, nu în ultimul rând,  nu ai dreptul să aberezi. Trebuie să-ţi trăieşti tăcerea singur,cu tine, în tine, în templul tău, izolat de frig şi de soare.

Aşa că priveşte-ţi chipul într-o oglindă a tăcerii în fiecare zi, observă-ţi singurătatea, gândurile şi visele cum se sparg în mii şi mii de cioburi, acolo,undeva în interior. Şi nu fi trist, Tăcerea e în fiecare dintre noi. Ne cunoaştem toţi, doar că evităm să ne salutăm.

…Uită-te în fiecare zi în Oglinda Tăcerii şi continuă să speri că într-o zi  vei sparge definitiv…

II

Când te vei uita în ea vei înţelege singurătatea, aş spune în treacăt, auzind această sintagmă. Dar dacă să stau să mă gândesc mai mult, nu ştiu ce aş putea răspunde la această întrebare…

Ce înseamnă, până la urmă, o oglindă a tăcerii? Ce este o tăcere,de fapt, şi cum o putem defini? Câţi dintre noi ar putea afirma că şi-au fi văzut chipul într-o oglindă a tăcerii şi au putut înţelege mesajul propriei reflecţii?

Poate că în oglinda tăcerii se ascunde o forţă malefică, dar însuşi imaginea reflectată de aceasta induce creierul uman într-un impas. Tăcerea? Ce este tăerea şi de ce ne este,uneori, frică de aceasta?

Tăcerea ar putea fi un blestem sau un dar. Tăcerea e surdă şi doare, dar în acelaşi timp e un templu pentru cei pierduţi în prea multe gânduri. Un lăcaş simplu, dar sigur al raţiunii, unde aceasta ar putea dormi fără a naşte monştri. Sau cine ştie?…

Am putea defini tăcerea ca o scăpare din cotidian sau ca o armă împotriva muţeniei sufletului. Posibil e că muţenia este şi o cale de a aranja gândurile într-un anumit fel sau un algoritm de demonstraţie a supremaţiei asupra neghiobiei şi a „flecărelii” fără sens?…

Oglinda – ce reprezintă oglinda? O simplă imagine, reflecţie a privitorului sau şi un portal în lumi necunoscute sau, de ce nu, un portal spre interiorul sufletului? Şi de ce oglinda tăcerii nu ar reprezenta un portal în singurătatea fiecărui suflet de pe pământ? De ce nu ar fi o uşă spre muţenia intimă a unui suflet care îşi ascunde adevărata faţă după o mască de arlechin,suferind cumplit în lumea lui, cea de după oglinda mută?

Să încercăm să nu ne mai ascundem după tăcere şi în spatele oglinzii. Alfel,vom fi scântei pâlpâind pe mormântul propriului suflet.