Hamsterița mea are căsuță nouă!

Am adoptat recent două hamsterițe, Charlotte și Pudding. Lui Charlotte îi place mișcarea și aventura, iar lui Pudding – somnul șă mâncarea. Deci v-ați dat seama cine este vedeta din filmuleț 😀

PS: pufoșeniile au și cont de instagram 😉

 

Păianjenii drept simbol în mitologie, credință și istorie a omenirii

Păianjenii mi se par niște creaturi foarte fascinante. Fără a ține cont de faptul că ar fi ”hidoși”, ”dezgustători”, ”dăunători” ( ce nu-i deloc adevărat!), imaginea acestor arahnide a apărut în multe religii și mitologii prin toată lumea, drept dovadă servind scrierile vechi, obiectele ce reprezintă păianjenii, cât și în poveștile sau povestirile transmise pe cale orală în cadrul unei comunități.

Ca simbol, păianjenul reprezintă o virtute, și anume răbdarea  de care dă dovadă țesând, la infinit, pânza ce reprezintă casa, dar și arma arahnidului. O altă caracteristică atribuită acestui animal este capacitatea de a aduce o muncă migăloasă la bun sfârșit, drept exemplu servind aceeași pânză, a cărei modele par a fi țesute după un algoritm matematic și geometric foarte precis; primele modele geoglifice au fost inspirate anume de formele pânzelor de păianjen. Totuși, acest arahnid reprezintă, în primul rând, simbolul fricii, datorită veninului său ce poate fi letal.

În mitologie, păianjenul apare în imaginile din ruinele construcțiilor egiptene, fiind asociat cu zeița Neith – cea care țesea firele de ață ale destinului, mai târziu luând numele de Ishtar în credința babilonienilor, Athena – la greci, și, în sfârșit, de Minerva la romani, zeitățile acestea căpătând și alte caracteristici.

Copil fiind, am făcut cunoștință cu păianjenul în cartea lui Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, unde am găsit-o pe tânăra Arahna, ce a afirmat că e o țesătoare mai bună decât Athena, ceea ce a supărat-o pe zeiță și a făcut-o să o transforme pe tânără în păianjen – de unde și denumirea clasei. Mitul Arahnei se regăsește în mitologia lidiană, este menționat în scrierile lui Virgil și în  Metamorfozele lui Ovidiu. Totuși, mitul original diferă de ceea ce găsim în cartea copilăriei: Arachna se sinucide, după ce Athena aruncă un blestem asupra sa – tânăra a țesut o pânză ce reprezenta 12 scene de infidelitate a zeilor, ceea ce a înfuriat-o pe zeiță. Nemulțumită, Athena o reînvie pe Arahna cu ajutorul unui venin de păianjen, asigurându-se că talentul tinerei de a țese va fi regăsit doar la arahnide.

Dacă ne îndreptăm spre continentul african, găsim păianjenul ce poartă numele de Anansi – un zeu căruia îi plac glumițele; cel puțin, așa este portretizat în folclorul băștinașilor. În Africa de Vest, numele Anansi capătă o denumire engleză, Aunt Nancy. Această zeitate apare în poveștile locale, un fel de fabule, conținând diferite morale.

În America de Nord, păianjenul este reprezentat drept zeitate cu simț al umorului dezvoltat – Unktomi sau Inktomi, apărând într-o poveste populară, ca un fel de Spân din Harap-Alb, dar mai puțin malefic: Unktomi îl păcălește pe personajul principal ca să-i fure hainele, doar atât.  Un alt mit al nativilor portretizează păianjenul drept ajutător la nașterea constelației Ursa mare: cele șapte stele reprezintă șapte oameni ce s-au urcat la cer pe  pânza unui arahnid. Un alt mit reprezintă păianjenul drept creator: toate lucrurile din lume au fost create de  ”Bunica Păianjen” și de pânza strălucitoare pe care o țesea.

În America de Sud, păianjenul a reprezentat o sursă de inspirație pentru oamenii din cultura Nazca, drept dovadă fiind un geoglif imens ce reprezintă păianjenul. La fel, în Peru arahnidele aveau un loc de cinste printre celelalte animale, popoarele native respectând foarte mult natura, portretizând-o în diferite ipostaze și forme.

Printre popoarele din Australia și Oceania, păianjenul era deseori reprezentat în desenele rupestre, dar mai ales reprezintă, până în prezent, un totem, deseori având loc ritualuri de schimb de totem între reprezentanții diferitor triburi sau comunități. În Filipine, o poveste populară explică de ce păianjenul urăște musca. Populația Kiribati din Oceania îl venerează pe Nareau, zeul creator, care ghiciți în ce formă apare portretizat.

O imagine interesantă a păianjenului îl reprezintă Tsuchigumo, un personaj din folclorul japonez; de altfel ,acest termen era folosit ca sinonim pentru hoți și bandiți. Se considera că exista și o comunitate purtând acest nume, ce trăia sub pământ; totuși, Tsuchigumo devine popular datorită personajului folcloric Minamoto no Raiko, unde păianjenul pare a fi o creatură mitică și capabilă să ia chip omenesc. Astfel, în una din legende, Tsuchigumo ademenește personajul într-o casă și-l prinde într-o iluzie, aceasta fiind destrămată atunci când personajul principal observă că este acoperit de pânza păianjenului uriaș. O altă portretizare a păianjenului la japonezi îl reprezintă Jorogumo – păianjenul ce e capabil să se transforme într-o femeie și să seducă bărbați, în special samurai; în unele variante, Jorogumo este zeița ce sălășuiește în  cascadele Joren, salvând oamenii de la înec. Nephila clavatta, sau păianjenul Joro, a fost numit în cinstea ei.

În religiile lumii, păianjenul a fost reprezentat în ipostaze de salvator. În tradiția islamică, profetul Muhammad a fost nevoit să se ascundă într-o peșteră, iar pentru a nu fi descoperit, Allah i-a ordonat unui păianjen să țese o pânză groasă la intrare și să o acopere în întregime. Astfel, păianjenul este o creatură respectată în credința musulmană. O poveste similară se regăsește și în Biblie, unde David este ascuns într-o peșteră acoperită de pânză de păianjen. Totuși, în tradiția creștină, această creatură rămâne a fi reprezentanta răului.

În literatură, pe lângă cea de specialitate, păianjenul apare menționat în Metamorfozele lui Ovidiu, legenda lui Arahna, mai târziu reluată într-un pasaj din Purgatoriul lui Dante. Aceeași legendă este reluată și în nuvela lui Wu Chen En, unde personajul principal nimerește într-o peșteră unde întâlnește o femeie frumoasă, înconjurată de mulți copii, desigur, păianjeni deghizați.

Un păianjen popular în literatură îl reprezintă Shelob din Stăpânul inelelor al lui J. R. R. Tolkien, sau animalul de companie a lui Hagrid din Harry Potter și camera secretelor, scrisă de J. K. Rowling. Un alt păianjen popular este Charlotte din Pânza lui Charlotte de E. B. White, unde aceasta este portretizată drept un personaj pozitiv.  La capitolul benzi desenate, cel mai popular păianjen este acela ce l-a mușcat pe Peter Parker, ducând la transformarea acestuia într-un erou, cunoscut drept Spider-Man. Datorită succesului benzilor, au mai fost introduse personaje precum Spider-Woman, Venom, Tarantula, Scarlet Spider. În seria de succes Pokemon, Spinarak și Ariados sunt portretizați ca păianjeni. În industria jocurilor, păianjenii apar ca monștri în jocurile online cum ar fi Dungeons & Dragons și Warcraft.

Cinematografia nu a pierdut ocazia să introducă păianjenii drept tematică în filme: majoritatea apar drept subiect în filmele horror, datorită arachnofobiei ce este o fobie foarte răspândită; totuși, există și filme despre păianjeni pentru arachnofili, cum ar fi ecranizarea Pânza lui Charlotte sau chiar documentare, arătând realitatea existenței acestei clase.

În ziua de azi, arahnofobia este ca niciodată mediatizată, datorită cantităților informaționale nedefinite, dar prost înțelese, cea mai comună fiind frica față de păianjenii din categoria celor sociali – care sunt capabili să trăiască în colonii (păianjenii în general sunt specii solitare) și deseori se găsesc pe lângă așezămintele omenești. Câteva legende urbane au răspândit mitul că mușcătura acestor păianjeni ar provoca moartea, datorită veninului foarte puternic, ceea ce este greșit: la unii indivizi colții – chelicerele adică sunt prea scurți ca să poată introduce veninul, iar alți indivizi nu pot transmite veninul, doar pentru că mușcătura lor este una superficială; majoritatea însă fie nu produc venin, fie produc în cantități infime, deseori incapabile să afecteze în vreun fel organismul uman – poate o ușoară iritație. Alte prostioare legate de păianjeni ar fi cazuri imaginare, dar bine realizate, despre cum o văduvă neagră își face cuib în podoaba capilară a unei domnișoare sau isteria în masă legată de un păianjen african care ”cică” ar locui în baie la oameni și i-ar ataca în timp ce fac duș.

Astfel, păianjenii apar portretizați drept infractori, creatori de universuri, ființe haine și crude, menite să distrugă rasa umană sau invers, să învețe oamenii din jur că aparențele înșeală. În fond, fiecare își formează propria viziune despre aceste ființe, care, după mine sunt foarte complexe și interesante.