Category Archives: Muzică

Hammock – Maybe they will sing for us tomorrow

Reclame

Păianjenii drept simbol în mitologie, credință și istorie a omenirii

Păianjenii mi se par niște creaturi foarte fascinante. Fără a ține cont de faptul că ar fi ”hidoși”, ”dezgustători”, ”dăunători” ( ce nu-i deloc adevărat!), imaginea acestor arahnide a apărut în multe religii și mitologii prin toată lumea, drept dovadă servind scrierile vechi, obiectele ce reprezintă păianjenii, cât și în poveștile sau povestirile transmise pe cale orală în cadrul unei comunități.

paianjen_2-t2

Ca simbol, păianjenul reprezintă o virtute, și anume răbdarea  de care dă dovadă țesând, la infinit, pânza ce reprezintă casa, dar și arma arahnidului. O altă caracteristică atribuită acestui animal este capacitatea de a aduce o muncă migăloasă la bun sfârșit, drept exemplu servind aceeași pânză, a cărei modele par a fi țesute după un algoritm matematic și geometric foarte precis; primele modele geoglifice au fost inspirate anume de formele pânzelor de păianjen. Totuși, acest arahnid reprezintă, în primul rând, simbolul fricii, datorită veninului său ce poate fi letal.

peacock_spider__maratus_volans_salticidae_by_psithyrus-d62if6p

În mitologie, păianjenul apare în imaginile din ruinele construcțiilor egiptene, fiind asociat cu zeița Neith – cea care țesea firele de ață ale destinului, mai târziu luând numele de Ishtar în credința babilonienilor, Athena – la greci, și, în sfârșit, de Minerva la romani, zeitățile acestea căpătând și alte caracteristici.

Copil fiind, am făcut cunoștință cu păianjenul în cartea lui Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, unde am găsit-o pe tânăra Arahna, ce a afirmat că e o țesătoare mai bună decât Athena, ceea ce a supărat-o pe zeiță și a făcut-o să o transforme pe tânără în păianjen – de unde și denumirea clasei. Mitul Arahnei se regăsește în mitologia lidiană, este menționat în scrierile lui Virgil și în  Metamorfozele lui Ovidiu. Totuși, mitul original diferă de ceea ce găsim în cartea copilăriei: Arachna se sinucide, după ce Athena aruncă un blestem asupra sa – tânăra a țesut o pânză ce reprezenta 12 scene de infidelitate a zeilor, ceea ce a înfuriat-o pe zeiță. Nemulțumită, Athena o reînvie pe Arahna cu ajutorul unui venin de păianjen, asigurându-se că talentul tinerei de a țese va fi regăsit doar la arahnide.

Arachne

Dacă ne îndreptăm spre continentul african, găsim păianjenul ce poartă numele de Anansi – un zeu căruia îi plac glumițele; cel puțin, așa este portretizat în folclorul băștinașilor. În Africa de Vest, numele Anansi capătă o denumire engleză, Aunt Nancy. Această zeitate apare în poveștile locale, un fel de fabule, conținând diferite morale.

În America de Nord, păianjenul este reprezentat drept zeitate cu simț al umorului dezvoltat – Unktomi sau Inktomi, apărând într-o poveste populară, ca un fel de Spân din Harap-Alb, dar mai puțin malefic: Unktomi îl păcălește pe personajul principal ca să-i fure hainele, doar atât.  Un alt mit al nativilor portretizează păianjenul drept ajutător la nașterea constelației Ursa mare: cele șapte stele reprezintă șapte oameni ce s-au urcat la cer pe  pânza unui arahnid. Un alt mit reprezintă păianjenul drept creator: toate lucrurile din lume au fost create de  ”Bunica Păianjen” și de pânza strălucitoare pe care o țesea.

În America de Sud, păianjenul a reprezentat o sursă de inspirație pentru oamenii din cultura Nazca, drept dovadă fiind un geoglif imens ce reprezintă păianjenul. La fel, în Peru arahnidele aveau un loc de cinste printre celelalte animale, popoarele native respectând foarte mult natura, portretizând-o în diferite ipostaze și forme.

nazca_spider

Printre popoarele din Australia și Oceania, păianjenul era deseori reprezentat în desenele rupestre, dar mai ales reprezintă, până în prezent, un totem, deseori având loc ritualuri de schimb de totem între reprezentanții diferitor triburi sau comunități. În Filipine, o poveste populară explică de ce păianjenul urăște musca. Populația Kiribati din Oceania îl venerează pe Nareau, zeul creator, care ghiciți în ce formă apare portretizat.

O imagine interesantă a păianjenului îl reprezintă Tsuchigumo, un personaj din folclorul japonez; de altfel ,acest termen era folosit ca sinonim pentru hoți și bandiți. Se considera că exista și o comunitate purtând acest nume, ce trăia sub pământ; totuși, Tsuchigumo devine popular datorită personajului folcloric Minamoto no Raiko, unde păianjenul pare a fi o creatură mitică și capabilă să ia chip omenesc. Astfel, în una din legende, Tsuchigumo ademenește personajul într-o casă și-l prinde într-o iluzie, aceasta fiind destrămată atunci când personajul principal observă că este acoperit de pânza păianjenului uriaș. O altă portretizare a păianjenului la japonezi îl reprezintă Jorogumo – păianjenul ce e capabil să se transforme într-o femeie și să seducă bărbați, în special samurai; în unele variante, Jorogumo este zeița ce sălășuiește în  cascadele Joren, salvând oamenii de la înec. Nephila clavatta, sau păianjenul Joro, a fost numit în cinstea ei.

syjsxxb_18_2_a8145593c65ff97

În religiile lumii, păianjenul a fost reprezentat în ipostaze de salvator. În tradiția islamică, profetul Muhammad a fost nevoit să se ascundă într-o peșteră, iar pentru a nu fi descoperit, Allah i-a ordonat unui păianjen să țese o pânză groasă la intrare și să o acopere în întregime. Astfel, păianjenul este o creatură respectată în credința musulmană. O poveste similară se regăsește și în Biblie, unde David este ascuns într-o peșteră acoperită de pânză de păianjen. Totuși, în tradiția creștină, această creatură rămâne a fi reprezentanta răului.

În literatură, pe lângă cea de specialitate, păianjenul apare menționat în Metamorfozele lui Ovidiu, legenda lui Arahna, mai târziu reluată într-un pasaj din Purgatoriul lui Dante. Aceeași legendă este reluată și în nuvela lui Wu Chen En, unde personajul principal nimerește într-o peșteră unde întâlnește o femeie frumoasă, înconjurată de mulți copii, desigur, păianjeni deghizați.

Un păianjen popular în literatură îl reprezintă Shelob din Stăpânul inelelor al lui J. R. R. Tolkien, sau animalul de companie a lui Hagrid din Harry Potter și camera secretelor, scrisă de J. K. Rowling. Un alt păianjen popular este Charlotte din Pânza lui Charlotte de E. B. White, unde aceasta este portretizată drept un personaj pozitiv.  La capitolul benzi desenate, cel mai popular păianjen este acela ce l-a mușcat pe Peter Parker, ducând la transformarea acestuia într-un erou, cunoscut drept Spider-Man. Datorită succesului benzilor, au mai fost introduse personaje precum Spider-Woman, Venom, Tarantula, Scarlet Spider. În seria de succes Pokemon, Spinarak și Ariados sunt portretizați ca păianjeni. În industria jocurilor, păianjenii apar ca monștri în jocurile online cum ar fi Dungeons & Dragons și Warcraft.

Classic-spider-man

Cinematografia nu a pierdut ocazia să introducă păianjenii drept tematică în filme: majoritatea apar drept subiect în filmele horror, datorită arachnofobiei ce este o fobie foarte răspândită; totuși, există și filme despre păianjeni pentru arachnofili, cum ar fi ecranizarea Pânza lui Charlotte sau chiar documentare, arătând realitatea existenței acestei clase.

În ziua de azi, arahnofobia este ca niciodată mediatizată, datorită cantităților informaționale nedefinite, dar prost înțelese, cea mai comună fiind frica față de păianjenii din categoria celor sociali – care sunt capabili să trăiască în colonii (păianjenii în general sunt specii solitare) și deseori se găsesc pe lângă așezămintele omenești. Câteva legende urbane au răspândit mitul că mușcătura acestor păianjeni ar provoca moartea, datorită veninului foarte puternic, ceea ce este greșit: la unii indivizi colții – chelicerele adică sunt prea scurți ca să poată introduce veninul, iar alți indivizi nu pot transmite veninul, doar pentru că mușcătura lor este una superficială; majoritatea însă fie nu produc venin, fie produc în cantități infime, deseori incapabile să afecteze în vreun fel organismul uman – poate o ușoară iritație. Alte prostioare legate de păianjeni ar fi cazuri imaginare, dar bine realizate, despre cum o văduvă neagră își face cuib în podoaba capilară a unei domnișoare sau isteria în masă legată de un păianjen african care ”cică” ar locui în baie la oameni și i-ar ataca în timp ce fac duș.

Havestman_Portrait_03_by_melvynyeo

Astfel, păianjenii apar portretizați drept infractori, creatori de universuri, ființe haine și crude, menite să distrugă rasa umană sau invers, să învețe oamenii din jur că aparențele înșeală. În fond, fiecare își formează propria viziune despre aceste ființe, care, după mine sunt foarte complexe și interesante.


Și era frig.

Can’t Let Go by David C. SchultzPereții de un alb imaculat țipau la el, dar nu-i auzea. Chip îmbătrânit, nu mai știa câte ierni a stat aici; poate, dintotdeauna, toată  viața a fost o iarnă albă, rece, crudă. Numele lui nu era Karl, dar zăpada îl îmbrățișa ca o cobră. Cu gluga lăsată peste fruntea brăzdată, se uita la hârtia mototolită din mânile zbârcite. Pletele negre îi cădeau peste ochi, deranjându-l: nu putea citi adresa de pe scrisoare.

Era o scrisoare galbenă, mototolită, cu literele mâncate de vânt, șterse de frig, uitate de lacrimi. Câte ierni în urmă i-a scris?

Pereții albi îl deranjau, îi furau aerul. Era într-o închisoare, una aprigă, fără ieșire, chiar dacă în jur se revărsa o mare albă, moartă, și totodată, plină de furie. Și pereții albi, un palat din alb ce-l înnebunea. Și ea avea părul alb…

Îi ținea minte chipul, dar mai mult părea a fi o iluzie decât impresia unei ființe vii. Cu părul alb, bucălat, din care parcă se desprindea toată zăpada din jur. Ochi tulburi, plumburii, cu sclipiri otrăvitoare. L-a blestemat, l-a blestemat să-i simtă gustul de zahăr al buzelor ei roșii, singura pată de culoare în acea iarnă cumplită!

Scrisoarea a rămas pe vecie întipărită în aerul acelui castel alb, numele destinatarului s-a șters. L-a știut vreodată?

Dar era prea târziu.

Și era frig.


Enigma – Shadows In Silence


The National – Terrible love

And I can’t fall asleep
Without a little help
It takes awhile
To settle down
My ship of hopes
Wait til the past leaks out

It’s a terrible love
That I’m walking with spiders…


Gheare-n ghem, cu gândul la pisici

Nu, nu voi scrie despre feline domesticite, mai mult sau mai puțin pufoase. Voi scrie despre o formație de suflet, o formație ce-mi este nespus de dragă și a cărei denumire îmi trezește o melancolie ciudată după un oraș pe care nu-l revăd prea des…

”Gândul mâței” este, din punctul meu de vedere, cea mai faină trupă de rock(folk, jazz, personalitate…) din Republica Moldova. Mulți vor sări cu ”Alternosfera”, ”Alternosfera”, dar eu personal nu-i văd ridicați la același nivel cu GM.  Întrebați despre stilul adoptat în melodii, membrii trupei  spun foarte simplu: ”cântăm rock din Moldova”.

Astfel, ”Gândul mâței” ia naștere prin 1996, toți membrii acesteia având studii superioare muzicale, deci un plus imens în lucrările lor, pe lângă inspirație și talent. Deși în timp componența trupei s-a schimbat considerabil, colectivul actual este acel care a adus formația la maturitate. Liderul trupei este Nicu Țărnă, care în prezent este și regizor, și actor la teatrul ”Ginta Latină”, unde preferă să joace personaje negative – și presupun că personajele lui sunt foarte carismatice!

Istoria păstrează o amintire vagă despre ziua de 18 mai 1996, când ”Gândul mâței” ies, pentru prima dată, pe scena Casei de Cultură din Chișinău. Atunci formația era compusă din Bogdan Dascal – voce, Dan Popov – chitară, Nicu Țărnă – chitară bas, Mamba – tobe, ultimii doi fiind prieteni de pe băncile școlare. Din amintirile trupei, la primul concert, ”de emoții eram într-un fel zombați”. De aici, trupa decide să înscrie un disc. Muzica o scriu împreună, fiecare contribuind la crearea unui tot întreg – poate de aici și farmecul, când nu există un cineva din exterior, când totul se face pe baza simțurilor și a emoțiilor și, desigur, pe baza cunoștințelor în domeniu. Pe parcursul anilor, GM concertează în țară, cât și în România, Rusia, Ucraina și Europa. Aceasta și-a consolidat numele și a câștigat mulți fani datorită profesionalismului și a atitudinii pe care o au față de oamenii pentru care cântă.

Gândul mâței (sursă imagine: pagina de facebook a formației)

Astăzi, trupa este compusă din Sergiu Iaravoi, chitară, Igor Cristov – clape, Ghenadie Cazac – la super-trompetă, Sergiu Rusu la chitară bas și Iurie Berdea, tobe; pe solistul trupei, Nicu Țărnă, am avut ocazia să-l cunosc când eram foarte mică, la teatrul ”Luceafărul”, unde tocmai a ieșit de pe scenă. Undeva printre pozele vechi sper să mai pot găsi fotografia cu el, un om prea puțin cunoscut mie pe atunci. Astăzi, cred că aș vrea să-l cunosc mai bine, să aflu, totuși, ce gânduri are o pisică. Revenind, îl consider un om prețios într-o mare de nătărăi din frumoasa mea țară.

Dacă să mă reîntorc la descoperirea trupei, aceasta a avut loc pe când eram la gimnaziu și la televizor se rula videoclipul ”La Ciocana”, care, de altfel, nu mi-a plăcut – deși melodia îmi plăcea și o tot fredonam prin casă. După, a apărut și videoclipul de la ”Proba credinței”, melodie ce mi s-a instaurat în suflet sigur, pentru tot restul vieții. O ascult astăzi și îmi trezește o melancolie foarte dulce după ceva ce nu știu ce este; o melancolie inexplicabilă, curgând odată cu vocea trompetei prin venele mele. Melodiile despre o ”ea” necunoscută mi se par foarte aproape de ființa mea, definindu-mi, oarecum, o latură din personalitate.

…Aș vrea să cred că mă regăsesc în versuri, că sunt o personală fel de minunată ca  o Lora, sau o altă femeie la care GM aspiră, promițându-i că ”Am să vin fără știre, /Obosit de dulce chin”, păstrându-i amintirea – ”Imaginea ta, /cât de mult o păstrez./De atâta privire,/ aproape s-a șters”, flirtând, ”Îți dau o ciocolată/ S-o muști, apoi s-o mușc și eu…”, și tot așa, până când se ajunge la o amintire melancolică ” Atât să-mi scrii pierduta mea iubită…”.


Poveste dintr-o lume himerică

… Și ascultând apa mării, pe o plajă goală, într-un februarie demult uitat, mi-am amintit de toamna noastră. De toamna în care ne-am cunoscut, în care ne-am oprit privirile pe frunzele ce cădeau lent, acoperindu-ți fața, acoperindu-mi sufletul. Eram copii, culegeam melci prin ploaie, fără să ne dăm seama că între noi se înfiripa o fărâmă de lumină. A fost cea mai dulce toamnă…

Câte zile au trecut de atunci? Nici eu nu știu. Scrisoarea ta s-a îngălbenit de atâta timp, de atâta întuneric. O țin în noptieră, sertarul căreia nu-l deschid niciodată. Mai ții minte? Eram tineri, într-o primăvară abia trezită, sub streașina unui bloc vechi. Ploua, apa era mai rece ca marea din februarie. Un martie plin de voluptate, un ultim martie petrecut împreună; un martie în care am ascultat melodii ce astăzi par desprinse din realitate.

Emoție de toamnă

Nu te mai știu, nu te mai țin minte; primăvara aproape a trecut, cerul este curat, lumea vie, sufletul meu liber. Dar astăzi am deschis, din greșeală,  acel sertar în care păstrez amintirile despre noi. Și am citit cuvintele scrise de tine, și am zâmbit: căci în minte îmi răsuna răpăitul ploii și vocea unui om ce ne-a cântat tinerețea. Am zis că ne-a cântat tinerețea, pentru că vocea lui îmi stârnește o melancolie dulce dulce… unde ești, ce mai faci? Aș vrea să cred că ești fericit, că ai chipul la fel de luminos ca atunci, cu mulți ani în urmă. Continui să murmur în gând : ”... și noi ne iubeam”…

Vocea îi aparține lui Nicu Alifantis, melodiile căruia au un loc aparte în inima mea. Este ciudat să redescoperi anumite versuri, note, nuanțe, voci ce-ți amintesc de clipe frumoase din viața ta. Și nu cred că sunt singura, singura care a trecut prin fericire acompaniată de vocea calmă, plină de duioșie al unui om ce cântă despre iubire așa cum este ea, frumoasă și crudă.

Astăzi, după 40 de ani de activitate, Nicu Alifantis lansează un nou album, intitulat ”Mozaic”, a cărui lansare va avea loc pe 20 și 21 mai 2013, printr-un dublu concert, la Opera Națională din București. Cu acest prilej, aș vrea să-i mulțumesc maestrului pentru simplul fapt că am avut ocazia să-i cunosc vocea, să-i ascult muzica, cea care a avut – și încă mai are! – un impact asupra sufletului meu. Îi urez numai bine, o primăvară frumoasă și cât mai mulți oameni în jur care să inspire frumusețe și iubire…


%d blogeri au apreciat asta: