Category Archives: Ființe din jurul nostru

Muzeul național de istorie naturală ”Grigore Antipa” București

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

De ce (trebuie să) iubim câinii

20140513_165442Era cald afară, iar autobuzul tot nu ajungea în stație. Îl așteptam atât de nerăbdătoare pentru că urma să mă ducă spre un loc despre care am auzit, dar pe care nu l-am văzut niciodată. Eram foarte curioasă. Într-un sfârșit, a ajuns și autobuzul, și am trecut de prima stație, a doua, a treia…

Am ajuns în mijlocul unui câmp, la propriu. Ziceai că e un loc care nu aparține nimănui, și totuși, se auzeau niște sunete ce mi-au dat de știre că nu sunt singură. M-am îndreptat spre o poartă gri, în spatele căreia, în nenumărate cuști, erau ei, câinii nimănui.

Am făcut voluntariat în acea zi, eu și încă trei colege. I-am vizitat pe cei bolnavi, sau pe cei ce-și reveneau după anestezie. Am dat mâncare la căței, care, după personalitatea lor, fie ne săreau bucuroși în față, fie se ascundeau în cuști. După cină, a venit și timpul unei plimbări. Ne-au zis că putem alege orice câine, ne-au dat lesele, ne-au zis că-i putem plimba pe acei copii ai nimănui.

Nu mi-a luat mult timp înainte să-l găsesc pe acel câine pe care voiam să-l plimb. Era un maidanez mare, alb, cu botul ascuțit. Însă nu m-a lăsat să-i pun zgarda. Colegul lui de cameră însă, un maidanez la fel de mare, negru, s-a apropiat singur de mine, m-a lăsat să-i pun zgarda. Când am ieșit din țarc, m-a urmat, însă nu a încercat să o ia înainte, nici nu s-a împotrivit. M-a mirat chiar, căci restul câinilor, văzând că unul dintre ei este scos la plimbare, au început să se agite și să latre. El însă  părea că nu-i observă.

M-am îndrăgostit de el, căci pe cât de mare e, pe atât de blajin și ascultător. Nu a încercat să o ia la fugă, ca ceilalți câini; nu a încercat să se ia la bătaie cu alții, cum au făcut câinii pe care-i plimbau colegele mele; mergea în dreptul meu, fără să o ia înainte, fără să mă tragă înapoi; dacă grăbeam pasul, o făcea și el, însă avea grijă să nu meargă nici în fața mea, nici în spate. Nu a plâns când l-am dus înapoi în cușca lui, cu numărul 80. Nu s-a împotrivit când i-am luat zgarda, nici atunci când am plecat; a rămas acolo, cuminte, cu limba scoasă afară, și m-a petrecut doar cu privirea, ce semăna mai mult cu ”la revedere!” decât ”adio!”.

1.-Liviu-IONESCUAm văzut un câine ce-i seamănă, Neky Liguard. Acesta este un labrador, un câine de rasă, care știe că are un stăpân, un prieten ce-i este mereu alături. Ochii acestui labrador însă îmi amintesc de acel câine negru, fără nume, fără sânge nobil în el, însă cu o pereche de ochi la fel de calmi, ce te privesc cu dragoste, ce te petrec și-ți urează să ajungi cu bine, ochi în care nu se citește niciun reproș…

Dar să revenim, cum am dat de Neky? Neky este un labrador negru, iar cel mai bun prieten al său este un Om, Liviu Ionescu. Ce face ca această prieteneie să fie atât de extraordinară? Pe de o parte, invidia mea, că nu pot să-l iau pe frumosul meu prinț negru din padoc, iar pe de altă parte… duetul magnific se specializează în salvarea vieților omenești. Sunt atât de buni în ceea ce fac încât au luat numeroase premii, iar Neky este și campion național. Anul acesta Liviu Ionescu și câinele său participă la Campionatul Mondial al Echipelor Canine de Salvare din Italia, iar o finanțare ar fi un lucru minunat pe care l-am putea face pentru acești eroi.

Datele necesare pentru donații:

Asociația Centrul Național de Educare Canină, banca BRD sucursala Craiova,
cod IBAN : RO17BRDE170SV85727541700 – cont în euro, SWIFT : BRDEROBU,
cod IBAN: RO06BRDE170SV37720521700 – cont în lei.

Dacă aș vrea să-l adopt pe Neky? Sigur că da! Însă cine știe dacă s-ar fi simțit mai bine cu mine decât cu proprietarul său.Nu cred că aș fi în stare să-l educ să salveze vieți; nu aș fi în stare să-i asigur o viață perfectă, fără lipsuri, sau să-l educ corespunzător, căci cunoștințele mele în acest domeniu sunt nule. Dar ca oricărui (viitor) medic veterinar, mi-ar plăcea să am un patruped alături de mine. Dar gândul tot la maidanezul meu din padoc îmi rămâne… sper să-l adopte un om bun, să-i ofere acel cămin și acea dragoste pe care o merită.


Șobolanul de laborator: Încadrare taxonomică, origine, rase și linii utilizate

Încrengătura: Vertebrate

Clasa: Mammalia

Ordinul: Rodentia

Subordinul: Mymorpha

Familia: Muridae

Specii întâlnite în România: Șobolanul negru (Rattus norvegicus Berk), șobolanul negru (Rattus rattus L.), șobolanul de apă (Arvicola terrestris L.), șobolanul de laborator.

 lab-rat1

Animal terestru, șobolanul s-a adaptat la o viață cât mai apropiată de așezămintele omenești, acestea oferindu-i atât hrana necesară, cât și condițiile optime pentru proliferare. Pentru om însă, șobolanul reprezintă o problemă: pe lângă faptul că distruge proviziile de grăunțe sau alte alimente, acesta este un foarte bun purtător de diferite boli – un exemplu clasic este ciuma neagră, despre care se consideră că ar fi de fapt răspândită prin intermediul pisicilor; odată exterminate, populația șobolanilor a crescut considerabil, aducând continentul european la un dezastru demografic.

Șobolanul, pe lângă rolul de dăunător, joacă și un rol pozitiv în viața omului: este printre primele specii de animale ce au început să fie folosite în laborator pentru diverse experimente. Astfel, omul a creat o specie nouă, încrucișând specimene de șobolani între ei, rezultând șobolanul de laborator.

Cea mai răspândită specie este reprezentată de șobolanul norvegian (șobolanul cenușiu), al cărui habitat îl reprezintă zonele temperate. Specie gregară, trăiește în colonii ce numără sute de indivizi, de obicei în preajma locuințelor umane, unităților agricole, ferme, depozite, mori, etc. – în general, foarte aproape de sursa de hrană. În general, sunt agresivi față de animalele mai mici sau indivizii din alte colonii, uneori chiar și față de om. Mediul de viață îl reprezintă galeriile subterane, săpate de colonie, unde se depozitează și alimentele. Specie nocturnă, cenușie, cu simțurile auditiv și gustativ foarte bine dezvoltate, preferă să-și raționalizeze hrana, dacă are de unde alege; în general, preferă alimentele cu un conținut ridicat de apă. Se înmulțește în funcție de anotimp, rezervele de hrană existente; gestația durează în jur de 22-26 zile, posibilă de 3-4 ori pe an, în mediu câte 6-7 pui la o fătare. Durata vieții  – în jur de 3-4 ani.

O altă specie foarte răspândită este șobolanul negru, sau șobolanul de casă. Cu un comportament asemănător șobolanului norvegian, acesta se diferențiază prin abilitatea uimitoare de a se cățăra pe diferite obiecte, construindu-și cuiburile în ramurile copacilor. Are corpul alungit, coada este mai lungă decât corpul ( la șobolanul norvegian au cam aceleași proporții). Animal agil, trăiește în familii mici, fiind agresiv față de reprezentanții altor familii. Din punct de vedere al hranei, este mai puțin pretențios decât șobolanul norvegian, fiind capabil să-și schimbe raționul în funcție de anumiți factori sau tipul de hrană disponibil. Se evidențiază un puternic dimorfism sexual, masculul fiind mai mare decât femela. Gestația durează în jur de 20-22 de zile, fiind posibile 2-3 fătări pe an, în medie cu 5-6 pui per fătare.

Șobolanul de apă, cunoscut ca și guzgan, este răspândit în zonele Dunării, Transilvaniei, Dobrogei. Preferă zonele foarte bogate în apă, de obicei sălășuiește pe malul apelor, sapă galerii. Hrana lui este reprezentată de ierburi, rădăcini acvatice, pești, raci, broaște. Femela fată de 2-4 ori pe an, a câte 3-7 pui.

Șobolanul folosit în laborator este șobolanul alb, obținut în urmă cu 170 de ani din Rattus norvegicus, drept urmare a menținerii în captivitate a unor exemplare. În captivitate, s-au evidențiat mai multe variante de albinism, acestea fiind valorificate inițial, drept aspect fizic, la diverse expoziții, iar mai apoi, drept subiecte de studiu și experiment în laborator. Drept urmare, în SUA și Marea Britanie s-a îmbunătățit baza genetică a acstor variante, rezultând linii consangvine și neconsangvine cu performanțe deosebite.

În laboratoarele de cercetare, șobolanii ocupă un loc aparte, fiind o specie foarte potrivită pentru manipulări de ordin genetic, necesare în diferite cercetări. Deși inițial șobolanii au fost folosiți în experimente din domeniul fiziologiei, treptat aceștia au început să fie încadrați și în experimentele din domeniul endocrinologiei, imunologiei, oncologiei, neurologiei, nutriției.

Liniile neconsangvine sunt reprezentate de Liniile Albinosul de Wistar, Albinosul Sprague-Dawley, Long-Evens, Lister, August. Liniile consangvine reprezintă variații ale acestora. Mai puțin răspândite sunt liniile Shermen, Fischer, Buffalo, șamd.

Linia Albinosul de Wistar:  obținută la institutul Wistar din Philadelphia. Indivizi liniștiți, prolificitate moderată, foarte răspândiți în laboratoare. Foarte rezistentă la infecții, rar apar tumori spontane. Dimorfism seual accentuat, mascul mai masiv, urechi lungi, coada nu depățețte lungimea corpului, cap mare, comparativ cu alte linii. Una dintre cele mai importante linii ,deoarece din subliniile A și B ai acesteia s-au obținut majoritatea liniilor consangvine de șobolani existente din SUA.

Linia Albinosul Sprague-Dawley: provin din localitate Madison, Wisconsin. Linie mai rapidă în creștere și mai prolifică decât precedenta. Cap lung și îngust, lungimea cozii este egală cu cea a corpului; prezintă dimorfism sexual, masculul fiind mai mare decât femela. Este o linie mai puțin rezistentă la infecții, mai ales la infecțiile respiratorii.

Linia Long-Evens: obținută în 1920, la institutul Weisborh din Anglia, de câtre Berkeley. Fizic mai mic decât celelalte linii, rezistent la boli.

Linia Lister: obținută în Anglia, asemănător cu specimenele din linia precedentă. Răspândit în Franța și Marea Britanie.

Linia August:  obținută în Rusia, la Petersburg. Seamănă cu specimenele din linia Long-Evens.

Liniile consangvine au fost obținute prin consangvinizarea a indivizi ce fac parte din aceeași familie, cu scopul de a utiliza un anumit lot într-un anumit experiement – este necesară o cât mai mare asemănare a indivizilor folosiți. Cele mai răspândite linii sunt linia ACH, AS, BN, F344, LEW, WF, SHR și altele.

Linia ACH: culoare neagră, obținută în 1926, de Curtis și Dunning în Institutul de cercetare a cancerului din Columbia. Caracteristici: incidență ridicată de limfosarcoame spontane ale mezenterului ileocecal.

Linia AS: culaore albă, obținută în Universitatea din Otago din șobolani Wistar. Carcacteristici: hipertensiune, suscceptibili la dezvoltarea encefalomielitei alergice experimentale. Prolificitate bună.

Linia BN: culoare maro, obținută în 1958, de către Silvers și Billingham. Caracteristici: carcinoame vezică urinară 35% la mascul, carcinoame de ureter 20% la femele și 6% la masculi, sarcoame limforeticulare 14%, sarcoame de cervix 15%, carcinoame tiroidiene 7%. Rezistență ridicată la encefalomielite alergice, inducere glomerulonefrite cu complexe imune autologe. Fertilitate scăzută.

Linia F344: culoare albă, selecționată de Curtis în 1920, la Institutul de cercetare a cancerului din Columbia. Caracteristici: incidență de tumori mamare la 41% femele, 23% la masculi, tumori testiculare 65-85%, tumori polipoide uterine de origine endometrială 21%. Din această linie s-au obținut, ulterior, liniile F 344/N și F 344 Tif.

Linia  LEW: culoare albă, obținută dintr-un stoc de Wistar de către Lewis în 1954. Linie docilă, fertilitate ridicată, durată mare de viață. Folosită ca partener consangvin la complexul major de histocompatibilitate pentru un număr de linii congenice. Au tendință de obezitate la o dietă cu un nivel ridicat de grăsime. Susceptibilă la glomerulonefrite, artrite induse cu adjuvanți,  dezvoltarea encefalomielitei alergice experimentale, dezvoltarea miocarditei autoimune induse. Linie importantă, deoarece este folosită ca gazdă pentru tumori transplantabile precum limfomul 8, sarcomul de rinichi, carcinomul Lewis nr. 10 și altele.

Linia WF: culoare albă, obținută de J. Furth în 1945 dintr-un stoc de Wistar. Caracteristic: dezvoltă carcinom de colon 39% din masculi și 30% din femele. Incidență de tumori la femele – pituitare 27%,  mamare 21%, limfom malign 7% și alte tumori neclasificate 4%. Linia poartă un cromozom y heperopicnotic distinct ce poate fi folosit ca un marker celular.

Linia SHR: culoare albă, selectată de Okamoto în 1963 din șobolani neconsangvini Wistar Kyoto. Din colonie a fost selectat un mascul cu hipertensiune spontană cu presiune sangvină ridicată. Mai târziu, au fost dezvoltate mai multe sublinii cu o evidentă tendință de dezvoltare de leziuni cerebro-vasculare.

Bibliografie:
Conf. Dr. Elena Ciudin,  Dr. Dan Marinescu, Animale de laborator, vol. I, pag. 97-103, editura All, 1996.

Viață de păianjen de Jean-Henri Fabre

LIFE-OF-THE-SPIDER-FRONTCOVER-OPA trecut ceva timp de când nu am mai citit o carte atât de fascinantă, mai ales una în care personajele principale sunt păianjenii – și anume, acei din genul Epeira.

Jean Henri Fabre a fost un profesor și un botanist înflăcărat, care a fost un botanist autodidact, datorită situației financiare precare din familie. Tot el se consideră părintele etimologiei moderne, în mare parte datorită studiilor sale, care mai târziu au fost transpuse pe hârtie.

Una dintre aceste lucrări este și cartea de față, care pentru mine a fost ca o oază într-un deșert plin de cărți în care păianjenii sunt văzuți ca niște creaturi oribile. Fabre are un stil de a scrie foarte ușor de urmărit, fără a omite însă adevărurile științifice, termenii de specialitate și antrenând cititorul în lumea fascinantă a creaturilor cu opt ochi.

Cred că și unei persoane ce nu se dă în vânt după păianjeni i-ar fi plăcut această carte, pentru că eu am savurat-o cu plăcere. Jean Henri Fabre ilustrează aceste creaturi într-o altă lumină, ca niște ființe izolate, uneori sociale, mame bune sau nu prea, țesătoare profesioniste sau creaturi ce nu realizează că plasa lor este distrusă. Oricum, Fabre a studiat păianjenii din genul Epeira atât în mediul lor natural, cât și în captivitate, unde acestea își modifică anumite obișnuințe.

Am citit cu mare plăcere această ”broșurică”, pe care o recomand cu mare plăcere cititorilor care nu văd păianjenii ca pe niște monstruleți; chiar și așa, stilul de a scrie a lui Fabre poate modifica ușor acest lucru.


Păianjenii drept simbol în mitologie, credință și istorie a omenirii

Păianjenii mi se par niște creaturi foarte fascinante. Fără a ține cont de faptul că ar fi ”hidoși”, ”dezgustători”, ”dăunători” ( ce nu-i deloc adevărat!), imaginea acestor arahnide a apărut în multe religii și mitologii prin toată lumea, drept dovadă servind scrierile vechi, obiectele ce reprezintă păianjenii, cât și în poveștile sau povestirile transmise pe cale orală în cadrul unei comunități.

paianjen_2-t2

Ca simbol, păianjenul reprezintă o virtute, și anume răbdarea  de care dă dovadă țesând, la infinit, pânza ce reprezintă casa, dar și arma arahnidului. O altă caracteristică atribuită acestui animal este capacitatea de a aduce o muncă migăloasă la bun sfârșit, drept exemplu servind aceeași pânză, a cărei modele par a fi țesute după un algoritm matematic și geometric foarte precis; primele modele geoglifice au fost inspirate anume de formele pânzelor de păianjen. Totuși, acest arahnid reprezintă, în primul rând, simbolul fricii, datorită veninului său ce poate fi letal.

peacock_spider__maratus_volans_salticidae_by_psithyrus-d62if6p

În mitologie, păianjenul apare în imaginile din ruinele construcțiilor egiptene, fiind asociat cu zeița Neith – cea care țesea firele de ață ale destinului, mai târziu luând numele de Ishtar în credința babilonienilor, Athena – la greci, și, în sfârșit, de Minerva la romani, zeitățile acestea căpătând și alte caracteristici.

Copil fiind, am făcut cunoștință cu păianjenul în cartea lui Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, unde am găsit-o pe tânăra Arahna, ce a afirmat că e o țesătoare mai bună decât Athena, ceea ce a supărat-o pe zeiță și a făcut-o să o transforme pe tânără în păianjen – de unde și denumirea clasei. Mitul Arahnei se regăsește în mitologia lidiană, este menționat în scrierile lui Virgil și în  Metamorfozele lui Ovidiu. Totuși, mitul original diferă de ceea ce găsim în cartea copilăriei: Arachna se sinucide, după ce Athena aruncă un blestem asupra sa – tânăra a țesut o pânză ce reprezenta 12 scene de infidelitate a zeilor, ceea ce a înfuriat-o pe zeiță. Nemulțumită, Athena o reînvie pe Arahna cu ajutorul unui venin de păianjen, asigurându-se că talentul tinerei de a țese va fi regăsit doar la arahnide.

Arachne

Dacă ne îndreptăm spre continentul african, găsim păianjenul ce poartă numele de Anansi – un zeu căruia îi plac glumițele; cel puțin, așa este portretizat în folclorul băștinașilor. În Africa de Vest, numele Anansi capătă o denumire engleză, Aunt Nancy. Această zeitate apare în poveștile locale, un fel de fabule, conținând diferite morale.

În America de Nord, păianjenul este reprezentat drept zeitate cu simț al umorului dezvoltat – Unktomi sau Inktomi, apărând într-o poveste populară, ca un fel de Spân din Harap-Alb, dar mai puțin malefic: Unktomi îl păcălește pe personajul principal ca să-i fure hainele, doar atât.  Un alt mit al nativilor portretizează păianjenul drept ajutător la nașterea constelației Ursa mare: cele șapte stele reprezintă șapte oameni ce s-au urcat la cer pe  pânza unui arahnid. Un alt mit reprezintă păianjenul drept creator: toate lucrurile din lume au fost create de  ”Bunica Păianjen” și de pânza strălucitoare pe care o țesea.

În America de Sud, păianjenul a reprezentat o sursă de inspirație pentru oamenii din cultura Nazca, drept dovadă fiind un geoglif imens ce reprezintă păianjenul. La fel, în Peru arahnidele aveau un loc de cinste printre celelalte animale, popoarele native respectând foarte mult natura, portretizând-o în diferite ipostaze și forme.

nazca_spider

Printre popoarele din Australia și Oceania, păianjenul era deseori reprezentat în desenele rupestre, dar mai ales reprezintă, până în prezent, un totem, deseori având loc ritualuri de schimb de totem între reprezentanții diferitor triburi sau comunități. În Filipine, o poveste populară explică de ce păianjenul urăște musca. Populația Kiribati din Oceania îl venerează pe Nareau, zeul creator, care ghiciți în ce formă apare portretizat.

O imagine interesantă a păianjenului îl reprezintă Tsuchigumo, un personaj din folclorul japonez; de altfel ,acest termen era folosit ca sinonim pentru hoți și bandiți. Se considera că exista și o comunitate purtând acest nume, ce trăia sub pământ; totuși, Tsuchigumo devine popular datorită personajului folcloric Minamoto no Raiko, unde păianjenul pare a fi o creatură mitică și capabilă să ia chip omenesc. Astfel, în una din legende, Tsuchigumo ademenește personajul într-o casă și-l prinde într-o iluzie, aceasta fiind destrămată atunci când personajul principal observă că este acoperit de pânza păianjenului uriaș. O altă portretizare a păianjenului la japonezi îl reprezintă Jorogumo – păianjenul ce e capabil să se transforme într-o femeie și să seducă bărbați, în special samurai; în unele variante, Jorogumo este zeița ce sălășuiește în  cascadele Joren, salvând oamenii de la înec. Nephila clavatta, sau păianjenul Joro, a fost numit în cinstea ei.

syjsxxb_18_2_a8145593c65ff97

În religiile lumii, păianjenul a fost reprezentat în ipostaze de salvator. În tradiția islamică, profetul Muhammad a fost nevoit să se ascundă într-o peșteră, iar pentru a nu fi descoperit, Allah i-a ordonat unui păianjen să țese o pânză groasă la intrare și să o acopere în întregime. Astfel, păianjenul este o creatură respectată în credința musulmană. O poveste similară se regăsește și în Biblie, unde David este ascuns într-o peșteră acoperită de pânză de păianjen. Totuși, în tradiția creștină, această creatură rămâne a fi reprezentanta răului.

În literatură, pe lângă cea de specialitate, păianjenul apare menționat în Metamorfozele lui Ovidiu, legenda lui Arahna, mai târziu reluată într-un pasaj din Purgatoriul lui Dante. Aceeași legendă este reluată și în nuvela lui Wu Chen En, unde personajul principal nimerește într-o peșteră unde întâlnește o femeie frumoasă, înconjurată de mulți copii, desigur, păianjeni deghizați.

Un păianjen popular în literatură îl reprezintă Shelob din Stăpânul inelelor al lui J. R. R. Tolkien, sau animalul de companie a lui Hagrid din Harry Potter și camera secretelor, scrisă de J. K. Rowling. Un alt păianjen popular este Charlotte din Pânza lui Charlotte de E. B. White, unde aceasta este portretizată drept un personaj pozitiv.  La capitolul benzi desenate, cel mai popular păianjen este acela ce l-a mușcat pe Peter Parker, ducând la transformarea acestuia într-un erou, cunoscut drept Spider-Man. Datorită succesului benzilor, au mai fost introduse personaje precum Spider-Woman, Venom, Tarantula, Scarlet Spider. În seria de succes Pokemon, Spinarak și Ariados sunt portretizați ca păianjeni. În industria jocurilor, păianjenii apar ca monștri în jocurile online cum ar fi Dungeons & Dragons și Warcraft.

Classic-spider-man

Cinematografia nu a pierdut ocazia să introducă păianjenii drept tematică în filme: majoritatea apar drept subiect în filmele horror, datorită arachnofobiei ce este o fobie foarte răspândită; totuși, există și filme despre păianjeni pentru arachnofili, cum ar fi ecranizarea Pânza lui Charlotte sau chiar documentare, arătând realitatea existenței acestei clase.

În ziua de azi, arahnofobia este ca niciodată mediatizată, datorită cantităților informaționale nedefinite, dar prost înțelese, cea mai comună fiind frica față de păianjenii din categoria celor sociali – care sunt capabili să trăiască în colonii (păianjenii în general sunt specii solitare) și deseori se găsesc pe lângă așezămintele omenești. Câteva legende urbane au răspândit mitul că mușcătura acestor păianjeni ar provoca moartea, datorită veninului foarte puternic, ceea ce este greșit: la unii indivizi colții – chelicerele adică sunt prea scurți ca să poată introduce veninul, iar alți indivizi nu pot transmite veninul, doar pentru că mușcătura lor este una superficială; majoritatea însă fie nu produc venin, fie produc în cantități infime, deseori incapabile să afecteze în vreun fel organismul uman – poate o ușoară iritație. Alte prostioare legate de păianjeni ar fi cazuri imaginare, dar bine realizate, despre cum o văduvă neagră își face cuib în podoaba capilară a unei domnișoare sau isteria în masă legată de un păianjen african care ”cică” ar locui în baie la oameni și i-ar ataca în timp ce fac duș.

Havestman_Portrait_03_by_melvynyeo

Astfel, păianjenii apar portretizați drept infractori, creatori de universuri, ființe haine și crude, menite să distrugă rasa umană sau invers, să învețe oamenii din jur că aparențele înșeală. În fond, fiecare își formează propria viziune despre aceste ființe, care, după mine sunt foarte complexe și interesante.


O zi cu soare pentru fiecare

Și dacă tot octombrie din acest an ne-a făcut surpriza de a fi plin de lumină, am decis să ieșim la o gură de aer curat în frumoasa grădină din Iași. Deși stau de mult timp aici, și teoretic, m-am obișnuit cu aleile, copacii, florile mici și gândăceii colorați, astăzi a fost ceva deosebit: ne-a încălzit un soare imens, florile ne-au bucurat ochii și inima, iar voia bună și zâmbetul fermecător al unei mirese au transformat Grădina Botanică într-un mic paradis.

Pentru cei ce vor să savureze, cât mai este cald și bine, magia grădinii și expoziția de flori de toamnă, porțile sunt deschise până la ora 8 seara 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 


ZeFrank1 – True facts about…

mq1Același prieten de adineauri mi-a arătat un alt filmuleț pe youtube, și anume True facts about Mantis Shrimp. Efectul a fost unul pe măsură: informația prezentată într-o manieră accesibilă, și totodată foarte amuzantă, ar face pe oricine să îndrăgească acea creatură. Deși canalul conține și alt fel de filmulețe, preferatele mele rămân cele din seria ”A true fact about…” – mai puțin cea cu  broasca: nu pare scârbos când femela își poartă ouăle pe spate, iar mormolocii eclozează și trăiesc o perioadă în pielea mamei? Fu, scârbos!

Și totuși, urmăriți filmulețele lui zeFrank1, animalele pe care le alege drept material de studiu sunt foarte interesante. Să nu mai spun și de vocea superbă care se aude în spatele filmulețului… a, și desertul:


%d blogeri au apreciat asta: