Profetul de Kahlil Gibran

Kahlil Gibran - The ProphetA seeker of silences am I, and what treasure have I found in silences that I may dispense with confidence?

Astăzi am avut o zi tristă. Tristă prin faptul că am încercat să fug de niște gânduri apăsătoare și nu am reușit; cerul era mai negru decât pustietatea din interiorul meu.

Am ales la întâmplare o carte din biblioteca virtuală. Habar nu aveam cine este autorul, ce conține fișierul, dar aveam nevoie de un tărâm pe care să pot păși și uita despre propriile gânduri. Astfel, am ajuns să citesc Profetul de Kahlil Gibran.

Câteva date despre autor: Kahlil Gibran(1883-1931) a fost un reprezentant al romantismului târziu din literatura arabă. Poet, pictor, filozof și prozator, acesta a fost și un militant pentru independența patriei (Liban) față de Imperiul Otoman. O mare parte din viață a trăit în SUA, publicând în limba arabă și engleză. Cele mai cunoscute opere sunt Spiritele rebele, Profetul,  Aripile frânte, Furtunile.

Cartea s-a adeverit a fi o povestire despre un om ce urmează să plece, însă ține un discurs în fața locuitorilor orașului Orphalese în timp ce corabia se apropie de țărm. Prima persoană ce-i vorbește este Almitra, femeia ce l-a acceptat pe străin în prima zi în care acesta a pășit pe țărmul lor.

Pe parcursul celor 60 de pagini, profetul – Almustafa, îndrumă oamenii răspunzând la întrebările lor. Ce este dragostea? Cum să-ți iubești copiii? Despre crimă și pedeapsă, tristețe și fericire, singurătate și liniște, despre  acestea și multe altele profetul are o viziune aparte, lucru ce m-a intrigat.

Cum ziceam, astăzi am avut o zi tristă, iar reflectările profetului asupra vieții, în general, au fost leacul potrivit. Am terminat de citit povestirea odată cu apariția soarelui de după nori. Mă simt mai bine; am găsit cartea perfectă pentru suflet.

Cartea poate fi savurată aici (în engleză) sau aici(în română).

Tablourile pot fi admirate aici.

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

2 responses to “Profetul de Kahlil Gibran

Lasă un comentariu