„Lăsaţi-i să se îmbete, devoraţi de propria lor frenezie… Lăsaţi-i să petreacă… să se ameţească. Nu vedeţi că deasupra lor s-a şi ridicat Steaua Morţii?”
Gelu Ruscanu, Jocul ielelor de Camil Petrescu
…Cred că ar fi cea mai potrivită poveste a unei familii precum au fost Buendia, aruncaţi într-un timp ambiguu, într-un spaţiu restrâns şi criminal. Un veac de singurătate, laureata a Premiului Nobel în 1982 pentru literatură, este una dintre cele mai triste şi fascinante cărţi din câte am citit până în prezent.
Totul începe în Macondo, un sat uitat de lume, înconjurat de mare şi mlaştini, care se pare că deţin o forţă malfică, separând satul de civilizaţie. Întemeietorii aestuia sunt un grup de oameni rătăciţi, în frunte cu Jose Arcadio Buendia şi soţia sa Ursula, aceştia fiind şi primii Buendia faimoşi din ţinut. Pe parcursul anilor satul înfloreşte datorită ţiganilor, care aduc obiecte ciudate pe atunci, cum ar fi magneţii, lupa şi gheaţa. Totuşi, satul Macondo respiră o dramă, o dramă a cunoaşterii, a alchimiei, a dragostei şi a urii, a vieţii unei familii cu totul deosebită.
Buendia sunt o familie ciudată, pentru început, pentru că între Jose Arcadio şi Ursula există un grad de rudenie, aceştia fiind verişori. Primul copil este Jose Arcadio, numit în cinstea tatălui, care spre uşurarea Ursulei s-a născut fără coada de porc, cum se aştepta ea. Al doilea copil care se naşte e Aureliano, pasionat de alchimie şi ştiinţă, la fel ca tatăl său după ce-l cunoaşte pe Melchiade. Pe parcursul anilor vieţile se schimbă, dar numele rămân – tot timpul va exista un Aureliano, un Jose Arcadio sau o Amaranta sau Remedios, nume care, de altfel, aduc aceeaşi soartă posesorilor de azi şi de altă dată…
Ce înseamnă Un veac de singurătate? Înseamnă căutarea veşnică a vieţii, a desoperirii, a ştiinţei şi a pietrei filozofale; pe de altă parte, Un veac de singurătate e o dramă, o familie numeroasă, ură şi dragoste, împăcare, distracţie, adulter şi sete de putere. Şi un pic de căldură sufletească… pe tot parcursul cărţii în familie nu se observă o dragoste adevărată pentru cei de alături, fiecare îşi trăieşte viaţa în universul lui: Jose Arcadio – înebunit, sub un castan; Aureliano – în laboratorul de aurărie; Amaranta – în camera ei cu vise deşarte; colonelul Aureliano Buendia – în război şi frica de moarte; Remedios – în declinul lucidităţii; Ursula – în dragostea pentru copiii săi şi Melchiade – în taină, fiind şi cheia cărţii, ascunzând în pergamente soarta familiei Buendia…
Impresii? Ştiam de cartea aceasta de ceva timp, dar tot nu ajungeam să o citesc, până când o cunoştinţă mi-a recomandat-o şi dacă tot aveam de gând să trec pe la bibliotecă am şi împrumutat-o a doua zi şi nu îmi pare rău că am sacrificat ore destinate informaticii pentru a citi. Chiar merită, e una dintre puţinele cărţi din câte am citit în care dragostea este una la fel de omenească, credibilă şi uneori dezgustătoare precum este în viaţa reală. Îmi place stilul în care este scrisă, deşi m-au ameţit un pic personajele diferite din aceeaşi familie care purtau numele părinţilor lor – Aureliano sau Jose Arcadio. E o tristeţe enormă printre rânduri, cel puţin aşa mi s-a creat mie împresia în urma lecturii, iar faza cu peştişorii de aur sau pergamentele din camera magică a lui Melchiade – care apărea doar în faţa Aurelianilor chiar şi după moarte – m-a înduioşat, nu ştiu de ce. Totuşi, cel mai trist pasaj care m-a impresionat este ultimul aliniat din ultimul capitol, pe care-l las să-l descoperiţi…
Cartea poate fi procurată la librăria Humanitas.
Fiind Imagine 
Lasă un comentariu