Gânduri mai mult sau mai puţin melancolice…(cred că toamna e de vină)

Am avut astăzi de completat un chestionar, unde una dintre întrebări era : “Dacă aţi scrie un roman autobiografic, ce titlu ia-ţi da? De ce?” Ideea de a scrie un roman mai mult sau mai puţin autobiografic o am de mult timp, dar tot nu ajung să scriu măcar un capitol care ar avea vreo importanţă şi ar cuprinde măcar o parte din existenţa mea de zi cu zi. Deşi am un titlu de ceva timp, este şi titlul blogului – Fiind Imagine. Iniţial, era doar o denumire pentru blog, nimic mai mult. Dar cu timpul am început să înţeleg că de fapt fiind imagine cuprinde o mare majoritate din momentele vieţii mele, acestea se strecoară printre rânduri şi fac parte din toate lucrurile pe care le scriu. Recitesc, câteodată, lucruri mai vechi şi zâmbesc. Nu tot timpul, pentru că se mai întâmplă să văd ceva ce m-a durut cândva, dar… zâmbesc şi aici, chiar dacă nu o fac de fericire. Au fost clipe din viaţa mea, clipe pe care le-am imortalizat în nişte rânduri, clipe a căror adevăr îl cunosc doar eu… şi îmi place că astfel îmi reamintesc de multe lucruri din trecut. Şi titlul blogului cred că a fost un semn, sau a fost ceva de mi-a venit în minte spontan, într-o zi mohorâtă(parcă?) de toamnă.

Realizez că totul ce am scris e un şir de imagini din existenţa mea, un şir de imagini care se schimbă în fiecare zi, oferindu-mi posibilitatea să… fiu o imagine. M-am maturizat, nu ştiu dacă sunt în stare să scriu cum scriam acum un an, deşi observ foarte bine transformările… lucrurile se schimbă atât de rapid, recitesc unele posturi şi devin melancolică – parcă totul s-a întâmplat cel mult o săptămână în urmă. Şi e oarecum trist să pleci din perioada ceea… îmi va fi dor de mine, de postările mele de acum ceva timp şi de copilăria care pe neaşteptate şi-a luat tălpăşiţa…

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

One response to “Gânduri mai mult sau mai puţin melancolice…(cred că toamna e de vină)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: