Tag Archives: tragic

Marina Țvetaeva – Tragedia sufletului de poetă

Marina_Tsvetaeva_1914Sensibilitatea ce marchează opera poetei ruse Marina Țvetaeva (1912-1941) este de necontestat, admirată de numeroși critici, dar și de cititorii fideli.

Născută sub o stea nefastă, Țvetaeva simte toate nedreptățile vieții din timpul războiului, durerea, foamea, situații fără o cale de scăpare. Poeta descoperă scrisul la o vârstă fragedă, primul ei volum de poezie vede lumina zilei în anii ei de tinerețe. Pe parcurs, Țvetaeva va scrie încontinuu, neținând cont de exil, sărăcie, mizerie, moarte. Își va sfârși viața într-un mod tragic, punându-și capăt zilelor la scurt timp după moartea soțului.

Poezia Marinei Țvetaeva este plină de un sentiment profund de ură, de iubire, de revoltă, de vise neîmplinite, de așteptarea unui sfârșit mult așteptat. În fiecare vers se citește o forță puternică, o dorință de a trăi la fel de intensă precum visul la o moarte cât mai rapidă. Deși unele poezii au o notă optimistă, majoritatea sunt scrise într-o revoltă continuă, colorate în nuanțe sumbre, cu un final pesimist.

Sensibilitatea poetei se transpune în fiecare vers, pictând astfel un portret al autoarei; prin opera sa, Țvetaeva se remarcă printr-o sinceritate neprefăcută, dezgolindu-și sufletul în fața cititorului – fapt ce o plasează printre cele mai puternice voci ale vremurilor sale, ca un simbol al umanității călcate în picioare, al zborului frânt – distrus de o viață zbuciumată.

Reclame

Comedianta de Władysław Reymont – povestea unui eșec

1933Am cumpărat cartea doar pentru că mi-a plăcut coperta, odată cu această carte, care, de altfel, mi-a plăcut. În ceea  ce privește opera lui Władysław Reymont, nu m-a impresionat.

Cartea relatează o poveste banală: o tânără de la țară, plină de iluzii și un orgoliu absurd, descoperă lumea teatrului, spre care se și îndreaptă, rupând orice legătură cu viața pe care a dus-o până în acel moment.

Ajunsă în mediul ”prielnic”, Janka Orlowska, eroina, se angajează drept coristă la un teatru de vară, unde viața ei va lua o cu totul altă întorsătură. La început, plină de speranțe, vise și iluzii, tânăra fată vede teatrul ca un colț din Eden, plin de oameni de artă, cu sufletul plin de zelul creației, capabili să trăiască roluri pe scenă. Certurile de la început, decăderea morală, lașitatea, nimicnicia acestor oameni se va perinda în fața ochilor ei atunci când i se vor spulbera iluziile și banii, ajungând să realizeze că realitatea este anume aceasta abia atunci când va fi prea târziu. Finalul tragic încheie povestea unei actrițe ratate.

A fost totuși un moment ce mi s-a părut cam artificial: la un moment dat, Janka se duce să stea pe malul Vistulei, unde face cunoștință cu un pescar. Acesta, cel mai probabil, reprezintă viziunea despre lume al autorului, căci un pescar, un om din popor, nu are cum să filozofeze ca un intelectual. Monologul pescarului, încărcat parcă cu prea multe detalii, părerei și aspecte despre anumite lucruri în viață nu pare să o afecteze în vreun fel pe Janika, căci mecanismul s-a declanșat, și nu există cale de întoarcere.

În ansamblu, nu mi s-a părut o carte foarte interesantă; mai degrabă, literatură de citit în tren, căci este foarte bogată în dialoguri, descrieri sumare, atât al decorului, cât și al personajelor. În fond, fiecare citește literatură ce este pe gustul lui; mie comedianta nu mi-a creat impresia unei capodopere.


Prin foc și sabie de Henryk Sienkiewicz

Ogniem i mieczem copertaApărut în 1884, romanul este primul din trilogia istorică a lui Sienziewicz, urmat de Potopul în 1886 și Pan Wołodyjowski în 1888.

Roman istoric, acesta descrie evenimentele petrecute în secolul al XVII-lea, și anume războiul dintre Republică (Uniunea statală polono-lituaniană) și cazacii răsculați din Ucraina, eveniment cunoscut ca Răscoala lui Chmielnicki.

În roman se identifică două planuri: unul este cel al războiului, lipsei, fricii, distrugerii și a foamei; celălalt reprezintă un alt război, dar dus între două personaje în numele dragostei. În ambele planuri apar același personaje, o parte dintre care sunt personalități istorice reale, transfigurate în operă – de exemplu, prințul Jeremi Wiśniowiecki, căpetenia răsculaților Bohdan Chmielnicki, Tugay Bey, comandantul oștirelor tătare. Unul dintre personajele principale, Jan Skrzetuski, are drept prototip o personalitate istorică, Mikołaj Skrzetuski, iar prietenul acestuia, Michał Wołodyjowski este prototipul lui Jerzy Wołodyjowski. Yuri Bohun îl întruchipează pe cazacul Ivan Bohun. Celelalte personaje sunt create de autor, precum Longinus Podbipięta, Jan Zagłoba, Helena Kurcewiczówna și Rzędzian.

Acțiunea începe într-un loc pustiu, păzit de vârcolaci și duhuri rele – după spusele oamenilor. Jan Skretuski salvează un om ce era atacat de un grup de hoți – lucru obișnuit prin acele părți pustii. Necunoscutul îi dăruiește un inel foarte scump și dispare în întuneric. Mirat de acest lucru, Skrezetuski se întoarce din călătoria făcută după porunca regelui și află că omul pe care l-a salvat nu este altcineva decât Bohdan Chmielnicki – trădător de patrie, iar ”tâlharii” care voiau să-l omoare erau oamenii regelui, trimiși ca să-l prindă. Întristat, acesta află și de tulburările ce încep în țară, precum și intențiile lui Chmielnicki, nefavorabile Republicii.

Revenit în oraș, Skrzetuski reîntâlnește vechii prieteni: pe pan Zagloba, vulpoi bătrân și chefliu, pe pan Wołodyjowski – cel mai bun prieten și veșnic îndrăgostit, cât și pe băiatul de casă – Rzędzian, copil lacom și șiret. Tot aici apare un alt personaj – Longinus Podbipięta, un lituanian înalt, puternic și încă fecior datorită unui jurământ.

În scurt timp, Jan Skrezetuski primește ordin de la prinț să conducă un boier, iar pe drum pan Jan și suita lui întâlnesc o caleașcă răsturnată în care se afla o cucoană și nepoata acesteia – Helena Kurcewiczówna, fiica unui boier răposat, aflată sub tutela rudelor lacome.

Întâlnirea celor două suflete pereche este umbrită de apariția celui de-al treilea personaj principal – Yuri Bohun, cazac orfan, vărsător de sânge și… îndrăgostit peste cap de cheaghină. Deși tânăra fată i-a fost promisă lui, aceasta se îndrăgostește de la prima vedere de șleahtic – sentiment reciproc, astfel formându-se triunghiul amoros din roman.

În scurt timp izbucnește războiul. Pe de o parte, cetele de cazaci dornici de sânge, luptând pentru libertate, conduși de Bohdan Chmielnicki; pe de altă parte, prințul Jeremi Wiśniowiecki cu suita lui, șleahtici polonezi și nemți, cât și ”cei patru mușchetari” din roman: Jan Skrzetuski, Michał Wołodyjowski, Longinus Podbipięta și Jan Zagłoba.

Pe când pe câmpul de luptă mor mii de oameni, iar ceilalți suferă de frig, foame, lipsuri, pe când pământurile ucrainene sunt devastate, oamenii luați în robie de turci, femeile necinstite și sufletele cazacilor spălate în sânge, pe al doilea plan se duce o luptă crâncenă în numele iubirii. Planurile se intersectează, lupta ambilor pretendenți la mâna cneaghinei fiind transpusă, parțial, și pe câmpul de război.

Deși șleahticul Jan Skrzetuski reprezintă protagonistul romanului, acesta nu pare a fi atât de important ca antagonistul, Yuri Bohun. La fel, un personaj foarte interesant și, după părerea mea, cel mai bine conturat este jupân Onufry Zagloba, un șleahtic șiret ca o vulpe, iubitor de băuturi tari și mereu deplângându-și soarta și peripețiile pe care nu le ceruse niciodată. Acesta este unul dintre personajele-cheie în triunghiul amoros Skrzetuski-Helena-Bohun. Un alt personaj care mi s-a părut foarte realist este lituanianul Longinus Podbipięta, moartea tragic a căruia m-a întristat.

Mi-a plăcut foarte mult romanul, deși idea de vină a cazacilor care s-au răsculat pentru propria libertate și măreția și ”dreptatea” oștenilor Republicii m-a indignat. Puterea religiei este la fel un factor important în roman – unde la fiecare omor oșteanul strigă ”în numele Domnului”, iar cazacii sunt niște ”păgâni”, deci inferiori șleahticilor; astfel, credința în Dumnezeu scuză crimele polonezilor, dar nu și a cazacilor, care luptă împotriva Republicii, deci împotriva Domnului, deci vor arde în Iad.

În ceea ce privește triunghiul amoros, consider că Bohun o merita pe Helena. Neținând cont de cruzimea pe care o arăta față de dușmani, spiritul puternic față de cazaci și calitățile unui conducător neîncoronat, acesta devenea un alt om alături de aleasa inimii. M-a dezgustat personalitatea Helenei, care fiind doar un trup frumos și nimic mai mult l-a refuzat în favoarea unui șleahtic – care era la fel de crud și a vărsat la fel de mult sânge. Personal, o văd ca pe o altă Elena din Troia; frumusețea Helenei Kurcewiczówna fiind una dintre puținele ei calități, pe lângă loialitate. A da, și pioșenia de fecioară. Și.. cam atât. Consider că e un personaj nefinisat.

Deși autorul descrie calitățile polonezilor, virtuțile lor, precum loialitatea, sinceritatea și bărbăția, acesta ajunge să se contrazică prin intermediul a două personaje: jupân Zagloba și băiatul de casă a lui Skrezetuski, Rzędzian. Ambii ajung să devină prietenii lui Bohun, trădându-l în cel mai mișel mod: jupân Zagloba îl imobilizează în timp ce acesta este grav rănit și fuge cu ”prada” – cheaghina Helena, iar Rzędzian îl tămăduiește de mai multe ori, doar pentru ca să-l trădeze de fiecare dată și să se folosească de încrederea și punga cazacului.

Oricum, romanul s-a adeverit a fi unul foarte interesant, având ca subiect iubirea și războiul, ambele întțlnite într-un alt roman drag mie – Donul liniștit, unde este vorba tot despre cazaci, dar dintr-o altă epocă. Personajele bine conturate, realiste, evenimentele istorice, descrierea bătăliilor și a morții m-au fascinat; autorul reușește să captiveze cititorul prin replicile personajelor, acțiunea în cele două planuri, ușurința acceptării morții, cât și prin umorul ce persistă în vorbirea lui Zagloba sau Rzędzian.

Romanul devine o capodoperă în literatura universală, autorul primind premiul Nobel pentru literatură în 1905. Acesta capătă o vastă popularitate, fiind ecranizat în 1999 având drept regizor pe Jerzy Hoffman.

Neținând cont de părerea personală despre războiul celor două puteri și a iubirii tragice, dar care ”invinge totul”, romanul mi-a plăcut și-l recomand cititorilor care sunt fascinați de scene de război, evenimente istorice și un pic de dramă sentimentală.


%d blogeri au apreciat asta: