Tag Archives: Ştefan

Moartea fără sens al lui Holban și fragmentele de vis al lui Novalis

Ca să lămuresc lucrurile, această postare va fi despre două cărți pe care le-am citit cam în aceeași perioadă, una dintre ele fiind o pierdere de timp, iar cealaltă – în timp.

omoartecare.3dO moarte care nu dovedește nimic este un roman, definitoriu, al scriitorului Anton Holban. Apărută pentru prima dată în 1931, cartea de față relatează o poveste de dragoste între Sandu și Irina, studenți într-o perioadă mai romantică. De la bun început, ambele personaje îmi par copii fade ale celor doi din Ultima noapte: un Sandu-Gheorghiu misogin, egoist, obsedat de propria supremație, veșnic gelos, fericit când o vede suferind pe Irina-Ela, femeie mediocră, frumoasă dar ștearsă, slabă, fără o personalitate puternică. Deci da, cam aceeași poveste, aceleași retrăiri ”puternice”, sentimentalism cât încape, și veșnica privire sarcastică adresată femeii.

Nu mi-a plăcut nici cartea, nici ideea. Da, moarte, natura umană, iubirea ce nu este niciodată absolută, bazată pe sacrificiu, nemulțumirea personajului masculin, dezinteresul celui feminin… pe mine totuși nu m-a atins, mi s-a părut cam forțată acțiunea, personajul masculin eroul suprem, iar cel feminin – o umbră. O mare pierdere de timp, care nu a dovedit nimic.

intre_veghe_si_vis_novalisÎntre veghe și vis. Fragmente romantice (1968) este o serie de pasaje, memorii, reflectări ce te fac să te pierzi în timp, să meditezi la viață, ascultând valurile mării pe un șezlong ascuns în umbră. Cel mai mult totuși mi-au plăcut pasajele ce cuprind amintirea dulce, dar dureroasă, a lui Sophie, o ființă ce i-a fost atât de dragă lui Novalis, încât viața lui s-a schimbat radical după dispariția ei; fiecare zi, fiecare carte, fiecare nor pe cer îi striga numele ei. Mi-a plăcut să mă pierd în paginile lui Novalis, să uit de timp, să mai învăț câte ceva nou, să citesc gândurile unui om demult dispărut.

Vă doresc o vacanță cât mai frumoasă, alături de oameni dragi și cărți savuroase, care să nu fie o pierdere de timp, ci în timp!

Reclame

Iubirea, între agonie și… agonie

„O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp și complicitate pentru formarea ei…”

poza_0001_933Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu – Un roman despre care, cu siguranță ați auzit… fie și măcar pentru faptul că el se numără printre „lecturile obligatorii” pentru bacalaureat. Pentru unii acesta s-ar putea să fie tocmai motivul pentru care vor avea ezitări în a-l citi. Înainte de a fi un roman din lista pentru bac, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este o carte tulburătoare despre o dragoste mai dureroasă decât viața pe front.

Ștefan Gheorghidiu și Ela se cunosc încă de pe vremea când erau studenți. Pentru el, această ființă a fost totul: înger bălai cu ochi albaștri; corp de zeiță și zâmbet de copil. Niciodată n-a sperat la ea. Dar ea a devenit a lui… Pe atunci, el era un sărac student la filozofie, ea – o madonnă a universității. Nici el nu știa de ce l-a ales. După un timp, el primește o moștenire considerabilă. Din acest motiv, ajunge să-și cunoască rudele din lumea mondenă, în mijlocul căreia se trezește odată cu vestea despre bogăția lui. Cea care apare dintâi e o verișoară, Anișoara. În scurt timp, ea și Ela devin cele mai bune prietene. De la această prietenie începe viața mondenă a tânărului cuplu, care o încântă enorm pe Ela, mai puțin pe Ștefan. Ruptura are loc la o petecere dată de Anișoara, unde Ela îl cunoaște pe un oarecare domn G., căruia îi acordă toată atenția sa. De la acea mini-vacanță începe infernul celor doi. În scurt timp începe războiul, și Ștefan e nevoit să plece pe front. Trece prin multe, riscând să moară la fiecare pas, dar gândul că iubirea ar mai putea fi salvată îi dă tăria de a rezista. Și totul e în zadar. Pentru că războiul se dovedește a fi o suferință infimă pe lângă drama pe care o provoacă o iubire sfâșietoare.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman al iubirii care macină sufletul. Regretul se amestecă cu ura, ura cu dragostea și dragostea cu regretul; acest cerc neîntrerupt topește în el drama unei iubiri măcinate de gelozie. Este în fond, un fel de cortină care se ridică după ce dragostea și-a luat zborul. Un roman care descrie suferința unui om și care arată că iubirea nu ține cont de nimic, că este un proces complicat care aduce cu sine multă suferință, indiferent dacă ești bărbat sau femeie…


%d blogeri au apreciat asta: