Tag Archives: prietenie

Odată

image

Odată am avut o prietenă, numele ei este … asta oricum nu ar conta. Eram prietene bune, dar nu îmi plăcea cum vedea oamenii, mai ales pe domnul inimii ei. Lucrurile au decurs așa cum nu mă așteptam, iar prietenia noastră s-a destrămat. Astăzi nu mai ținem legătura, iar morala este că mi-am impus viziunea despre lume, iar ea a ales să rămână fidelă propriilor gânduri.  Ceea ce astăzi mi se pare un lucru corect și admirabil. Îi doresc fericire în viață!

Anunțuri

Despre prietenie

4dM-am gândit mult timp la ce aș putea scrie despre prietenie, despre prietenii mei, despre rolul lor în viața mea. Am  multe întrebări și puține răspunsuri, difuze chiar. Ce înseamnă prietenia pentru mine?

E interesant modul în care oamenii vin și pleacă din viața ta. Cum astăzi ai avut alături un om căruia i-ai fi dat și cămașa de pe tine, iar mâine acesta nu mai există în gândurile tale. E interesant cum prietenii de ieri nu sunt și prietenii de azi, și nu neapărat pentru că s-a întâmplat ceva între voi, ci pentru că… nu s-a întâmplat nimic. Relația voastră a expirat. Și încet-încet, ați început să vă îndepărtați, să pășiți pe căi diferite.

Ceea ce vreau să zic este că în viață, ca orice om normal, am avut prieteni ce au dispărut pe parcurs, dar și prieteni ce au rămas alături, fără să țină cont de orice fel de împrejurări. Și le sunt recunoscătoare că mă acceptă. Că îmi sunt alături indiferent de mi-e rău sau mi-e bine. Că datorită lor, (poate) am devenit o persoană mai bună. Cu ajutorul lor am aflat multe lucruri noi, am învățat să reflectez despre originea lucrurilor, am realizat unde-mi sunt limitele. Dar cel mai important, am învățat să nu judec pe ceilalți. Cel puțin, să nu sar la concluzii pripite, să-mi formez păreri greșite și ilogice, am învățat să fiu tolerantă, responsabilă, loială. Aș zice că cei ce m-au format au fost oamenii de alături, și anume cei care m-au privit tot timpul de la egal la egal, cei care mi-au explicat unde greșesc.

Oamenii ce mi-au fost alături, cei ce au plecat, dar și cei ce au rămas continuă să mă învețe să fiu un om mai bun. Indiferent de mentalitate, educație, viziune asupra lumii, oamenii tind să învețe lucruri noi prin intermediul analogiei,  comparând multe lucruri cu felul în care acestea sunt văzute de prietenii lor. Prietenia în sine este un concept deseori dezbătut, dacă este într-adevăr sau dacă nu există, fiind o iluzie în masă.

În concluzie, cred că prietenia e un lucru ce într-adevăr contează, pentru că aceasta include în sine formarea unui individ, schimbarea acestuia, dar și sentimentul de siguranță atunci când alături sunt și alte persoane, care tot timpul sunt dispuse să ajute, să aprecieze, să îndrume, să iubească.

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.


Femeile din viața mea

Ea nu este singură; ea are mai multe forme, fiecare fiindu-mi dragă în felul său.

***

O primă ea este scundă, împovărată de peste 70 de veri, cu mâinile uscațive și calde care cândva îmi împleteau părul în cosițe. Îmi plac ochii ei resemnați; îi admir caracterul, puterea pe care a avut-o ca să treacă printr-o viață plină de amărăciuni și totuși să-mi zâmbească. Ea e cea care va pleca prima; mă deprimă, pentru că e prea puțin timp pentru ea și prea multă durere ce va rămâne…

Cealaltă ea e o ființă ce nu corespunde vârstei pe care o are. Mulți oameni tind să ne compare, să-mi zică cât de mult semănăm. Cred că asemănarea e mai puțin fizică – nu am înfățișarea unei nimfe cu ochi de un bleu spălăcit și părul de un auriu curat. Cel mai probabil  seamăn cu ea când zâmbesc; când sunt furioasă; cred că de la ea am moștenit trăsătura ce sare în ochi: ființă mereu revoltată pe toți și pe toate. Cu ea seamăn când sunt veselă; câteodată prind în vocea mea intonația ei.

Frumusețe suavă (sursă: tumblr)

Adolescența mi-am petrecut-o în anturajul a altor trei ele. Prima, cea mai apropiată de sufletul meu, îmi semăna mult și era foarte rebelă. Deși avea cercul ei de prieteni total diferiți de oamenii pe care-i plăceam, îi mulțumesc pentru faptul că m-a acceptat așa sum sunt, cu toate neajunsurile mele. A doua ea a fost tot timpul un model de maturitate pentru mine; deciziile ei sunt tot timpul corecte, e un bun consilier și ascultător. A treia ea m-a învățat că trebuie să mă iubesc așa cum sunt, să-mi apreciez calitățile, să-mi accept defectele, să realizez că sunt frumoasă. Le mulțumesc celor trei zâne că au fost lângă mine și au participat la transformarea mea dintr-o omidă într-un fluture.

O altă ea dragă mie e o persoană pe care o iubesc pentru faptul că e atât de diferită de mine. E nepăsătoare față de ceea ce se întâmplă în jurul ei: trăiește clipa, nu-și consumă zilele din viață gândindu-se la evenimente din trecut sau oameni care-i sunt străini. I-am admirat răceala – o trăsătură pe care nu o văd în mine și pe care mi-aș dori să o am.

Ea n-a râs când i-am zis despre fluturi și scorțișoară; nu m-a considerat frivolă, sau nebună, sau imatură. Am aflat că semănăm în multe aspecte; o admir pentru ceea ce este. Am impresia că voi semăna cu ea, deși nu suntem legate prin sânge. Și dacă într-adevăr semănăm atât de mult, aș vrea să cred că sunt o persoană interesantă. Sper că zâmbește acum; îmi place zâmbetul ei matern.

Ea este puternică. Oricâte lucruri nu s-au întâmplat în viața ei, a trecut peste, a filtrat oamenii de lângă ea și a aruncat relațiile și lucrurile inutile. Este foarte perseverentă – o altă trăsătură de caracater care-mi lipsește în totalitate. Îmi place de ea pentru că are un țel pentru care luptă; îmi place pentru că știe să judece anumite situații fără să le transforme în drame. Îmi place că pot găsi sprijinul necesar în persoana ei.

Pe ea o cunosc de foarte mult timp. Uneori mă simt ca o soră mai mare – ne sfătuim reciproc, râdem la două noaptea, ne împărtățim gânduri, păreri, sentimente. Ceea ce-mi place la ea este deschiderea spre lume; tot timpul va găsi limbă comună cu cineva, va ști să-și dibuie locul printre oameni într-un anturaj prea puțin cunoscut. Este sociabilă și are un caracter plăcut; e zburdalnică ca o jună într-o dimineață de mai.

***

Ea este o femeie superbă. Chiar dacă cuprinde în interiorul ei atâtea alte de ea, cert este un lucru: m-a ajutat când mi-a fost greu; mi-a fost alături când nu știam ce să fac; m-a consolat; m-a iubit; m-am apreciat; m-a învățat că viața constă din mai multe probe și căi și sunt singura care poate alege; m-a învățat că prietenia și iubirea sunt foarte imporante în viață. Îi mulțumesc și-i doresc o primăvară la fel de minunată ca zâmbetul ei, în interiorul căreia se ascund atâtea altele, la fel de frumoase…


Despre familie

Nu te panica! Textul îl găsești aici 😀


Iarna mea

… Îmi plăcea de ea pentru că mirosea a zăpadă. Până și în zilele de vară, când se topea asfaltul sub picioare și tremurau frunzele de tei, îngreunate de praf, prezența ei mirosea a iarnă.

Am întâlnit-o ceva timp în urmă, într-o toamnă târzie, zâmbind. A fost primul zâmbet din acel anotimp frumos – un zâmbet proaspăt, feminin, palid, mirosind a zăpadă. Atunci nu știam cât de mult o voi îndrăgi; cât de mult îmi va plăcea să stau seri întregi să vorbim despre toate nimicurile din lume, să râdem zgomotos pe la două noaptea, ca în dimineața următoare să fim dojenite de vecini.

Andra (c) Oana Gociman Photography

Îmi place să o admir, pentru că e frumoasă și miroase a iarnă. Pentru ochii ei de culoarea ciocolatei, pentru părul ei ușor bucălat, pentru zâmbetul ei. Pentru felul ei de a vorbi, pentru modul în care-și alege cuvintele. Îmi place la nebunie căciulița ei panda, care o face să semene cu un pui de om pe care vrei să-l ții în brațe tot timpul; un pui de om care și-a găsit ocrotitorul. Îmi place felul ei de a trimite mesaje, uităndu-se la mine și vorbind despre un fleac în timp ce degetele îi aleargă repede-repede pe tastatură.

Îmi place de ea pentru că e o iarnă; pe lângă miros și zâmbet, e proaspătă și trandafirie pe obraji; îmi place optimismul ei și capacitatea de a trece peste; o invidiez chiar din acest punct de vedere! Îmi place pentru că e puternică și firavă totodată; pentru că e copilăroasă și brusc devine serioasă; pentru că are un stil atât de drăguț de a vorbi și de a zâmbi; pentru că e un prieten adevărat; pentru că miroase a iarnă…


Poveşti de vară (IV) – Singurătatea

Una impusă de tine, o singurătate în care te ascunzi şi totodată ţi-e frică de ea.

Îţi plăcea să laşi lumea la o parte şi să te ascunzi în propriile gânduri, între patru pereţi albi, fără urmă de om sau lume. Te închideai benevol, meditând la prea multe lucruri care nu aveau  importanţă şi totuşi te măcinau. Ştiai să evadezi din camera aceea. Până când…

…Te-ai  cufundat în întunericul albului imaculat şi nu ai mai fost în stare să găseşti o ieşire. Gândurile au început să te atace, plângeai căutând uşa în pereţii de cristal negru şi aveai o viaţă de coşmar. Coşmar lăuntric, unde îţi era frică de tăcerea gălăgioasă a pereților reci şi strigătele mute ale gândurilor tale ce te atacau ca nişte fiare turbate.

 Plină de muşcături şi sânge, ai încercat să-ţi vindeci rănile prin indiferenţă. Aparent erai indiferentă şi tot repetai în sinea ta „nu-mi pasă”. Dar minciuna nu ajută la evadarea din propria fortăreaţă. Pereţii rămâneau reci şi tăcuţi…

…Dar Ea te-a ajutat ieri, când eraţi în parc şi tu te uitai în gol. Ţi-a zis doar : ” te-ai maturizat prea devreme şi ţi-a îmbătrânit sufletul. Chiar nu mai simţi tinereţea în venele tale?” – şi pereţii parcă  s-au cutremurat. Subit ai deschis ochii şi lucrurile din jurul tău au început să capete sens. Aşa şi este, ţi-a îmbătrânit sufletul pentru că pur şi simplu te-ai izolat. Îţi era frică de singurătate  şi totuşi te-ai lăsat pradă ei. Ai orbit şi nu ai văzut oamenii din jurul tău cărora le pasă. Nu ai văzut oamenii ce încercau să facă o uşă în pereţii care ţi-au fost clipe de coşmar ceva timp. Te doare şi totuşi nu vrei să plângi. Aşa, nu de milă pentru tine, ci pentru faptul că ai fost oarbă şi laşă. Ai permis singurătăţii să-ţi invadeze sufletul şi fricii să te devoreze. Eşti laşă şă totuşi ai reuşit, datorită Ei, să-ţi ridici capul şi să-ţi spui „Eu pot!”.

Vrei să spargi pereţii din temelie şi să trăieşti din nou. Îţi va lua ceva timp până te vei acomoda, dar într-un final, vei reuşi. Fii tare.


Dragă Nimeni!

…De ce îţi scriu?

Nu te-ai gândit niciodată  că ne-am putea întâlni într-o zi, fără ca să ne dăm seama?Sau poate că ne-am văzut deja şi am omis momentul?

Ştiu doar că exişti undeva, poate ne vedem în fiecare zi ,totuşi nu te cunosc şi ştiu doar că eşti Nimeni.Fiinşă fără trup, fără suflet, fără imagine, care urmează să devină Cineva atunci când ne vom cunoaşte.

Dragă Nimeni, afară e frig iar mie mi-au tăiat curentul, scriu la lumina unei lumânări aproape arse şi am impresia că trăiesc în secolul trecut.Ceara picură pe hârtie iar eu mă gândesc la iarna aceasta din sufletul meu, ar trebui să se topească odată şi odată!Mi-e frig şi nu e de vin gerul de afară.Sursa este inima mea, îngheţată şi singur undeva în piept.Nici nu mai ştiu, plânge sau nu, se transformă n gheaţă sau în funingine.Eu nu o mai înţeleg.N o pot ajuta cu nimic, sunt atât de slabă…

Dragă Nimeni, sper că nu te superi că îţi scriu…oricum,peticul acesta nu va ajunge la tine, pentru că îl voi ascunde în jurnal şi într-o zi îi voi da foc.Ştii,nu aş vrea să afli vreodată despre aceste rânduri.

Şi ştii, încep să mă obişnuiesc cu singurătatea, deşi mii frică de ea, liniştea camerei după miezul nopţii mă sperie.De la un timp încoace mi- frică de linişte şi întuneric.Nu înţeleg de ce,însă mi-i frică, şi lumânarea se topeşte…

Dragă Nimeni, mi-i frică s dorm singură.Am impresia că mor.Mi-i frică de evaporarea mea lentă din societate, de prietenii care deja m-au uitat.Mi-i frică de existenţa mea sihastră.De ce nu apari?De ce nu eşti alături ca să mă încurajezi?De ce eşti Nimeni?

Sper că eşti bine acolo unde eşti.Sper că eşti fericit,că nu ai griji şi zâmbeşti, că eşti iubit şi apreciat, că nu stai singur, în întuneric, încercând să salvezi o lumânare care e gata-gata să se stingă.Sper că eşti sănătos şi fericit.

…Îţi voi mai scrie, când fac rost de o altă lumânare.Sper că atunci voi fi mai bine.Şi nu uita, că eu voi încerca să te întâlnesc şi să te recunosc, şi poate că într-o zi îmi va reuşi.Până atunci însă, să fie totul bine.

Cu drag,


%d blogeri au apreciat asta: