Tag Archives: maces

Roșu, galben, portocaliu…

Laura Makabresku - FoxDin pământuri, o creatură fantastică își ridica ființa. Într-o dimineață rece, înmiresmată de ceața de pe lac, Creatura a deschis ochii mari, roșii ca fructele de măceș, acoperite de pleoape albe, din care genele cărămizii aruncau o umbră de melancoliei pe chipul ei. Nasul mic și ușor turtit a prins o culoare rozalie de la frig. Făptura își mușca buzele, însângerate de atâta frig și durere. O vulpe îi veni în întâmpinare, făcându-i-se milă de făptura gingașă și totodată, parcă ruptă dintr-o altă lume, vrăjmașă acesteia. Creatura o privi cu o tristețe nemăsurată; vulpea se apropie și cu botul ascuțit i-a dat la o parte o buclă ruginie de pe frunte; părul ei părea o cascadă dezordonată de fire de apă, curgând năvalnic peste frunte, obraji, umeri. Așa au stat o vreme, în tăcere.

Spre seară, sorele păli, plecând grăbit spre alte orizonturi. Vulpea presimți o noapte rece; așa și urma să fie. Pe lângă asta, ciorile negre, aducătoare de moarte, se împăienjeneau prin crengile gri ale copacilor din jur, devenind astfel gardieni înfricoșători. Creatura nu înțelegea nimic: pentru ea, mirosul pământului ud, în care a luat naștere, nu a învățat-o nimic despre cealaltă margine al acestuia, acoperită acum de frunze, iarbă și râme adormite. Vulpea, în schimb, căuta un adăpost pentru Creatură; frigul urma să muște cu poftă din tot sângele cald ce-i se va nimeri în cale.

Întunericul învălui lumea. Se vedeau doar stelele, corpuri pierdute în spațiu, de o culoare galbenă, morbidă, iar jos, somnul vulpii și a Creaturii era vegheat de lumânările pământului, mii de perechi de ochi galbeni și voci răgușite. Creatura se ghemui de frig. Vântul se înteți, aruncând în buclele ruginii frunze roșii, galbene, portocalii, moarte. Înspăimântată, Creatura îmbrățișă singura ființă ce era alături în prima ei zi de viață, vulpea. Așa au stat un timp, tremurând odată cu crengile uscate ale copacilor, vântul rece, aerul…

A doua zi, în pădure era o liniște morbidă. Ciorile au amuțit parcă, iar vântul s-a ascuns undeva, căci nu se simțea niciun tremur în aer. Vulpea se trezi: lângă ea, întinsă pe pământul umed, zăcea o Toamnă răvășită.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: