Tag Archives: lebarca

Gândacul de Rawi Hage

gandacul copertaÎncă o carte de la Leda,  dar una ce nu mi-a trezit sentimente pozitive sau impresii frumoase. Poate că în realitate, cartea aceasta este una decentă, interesantă, intrigantă pentru cineva; pentru mine, a fost o zi pierdută în zadar.

Gândacul relatează viața unui… gândac, după cum sugerează titlul, dar și după cum se autocaracterizează personajul-narator, numele său nefiind pronunțat niciodată. Acesta este un imigrant arab, stabilit în Montreal, ducând o viață mizerabilă, trăind din ajutorul social al statului, un hoț priceput și jalnic, un om bun de nimic. Pe tot parcursul romanului, acesta relatează despre femeile pe care le-a avut, cât de mizerabil e, pe la cine a mai trecut în vizită, intrând pe geam, comparându-se cu o libarcă. Încercând să se sinucidă, acesta este internat într-un spital, iar mai apoi are ședințe cu  un psihoterapeut, Genevieve,  în cadrul cărora povestește despre familia sa și evenimentele traumatizante ce l-au determinat să imigreze. În Canada, acest gunoi, ce mai vorbește cu gândacii când trage niște cocaină pe nas, întâlnește atât oameni de treabă, cât și scursuri de teapa sa, în mediul cărora preferă să  își ducă viața.

Am citit acum ceva timp și Femei de Charles Bukowski, un roman la fel de scârbos precum Gândacul.  În acesta, personajul principal este un poet bețiv, depravat și al naibii de libidinos, care relatează despre aventurile lui amoroase cu tot felul de fătuci tinere. Niciodată nu mi-au plăcut libidinoșii, indiferent că sunt reali sau nu. Dar ambele romane m-au scârbit prin această imagine grotească a unor paraziți ai societății.

Cineva ar zice poate, că nu știu să apreciez un roman ”real”, dar din punctul meu de vedere, personajul din Gândacul nu este nici într-un caz un exemplu trist al realității noastre; nu un exemplu de victimă a sistemului, nu. Gândacul, după cum se autocaracterizează, este un gunoi ce alege să fie un gunoi, deși îi este oferită ocazia să devină cineva, să ofere societății ceva în schimb. Am detestat acest fel de oameni, iar întâlnindu-i în cărți sub formă de personaje tipologice, mă apucă sila și dezgustul.

Deci nu, astfel de cărți nu mă pasionează și le consider maculatură. Manuscrisul respectiv a fost o pierdere de timp.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: