Tag Archives: imaginaţie

We are all wrong

tumblr_n2e6bpUey31qhttpto2_500Uneori, ne alăturăm la drum lung unor umbre pe care inițial le considerăm corpuri.

Drumul este lung, iar pietrele mari cad de pe munte direct pe șosea; valurile mării se revarsă pe asfaltul prăfuit; vântul aruncă crengile uscate la doi pași de noi. Umbrele trec, căci ele știu unde anume se va rostogoli piatra, unde va lovi valul, unde va cădea copacul. Noi nu știm. Iar ele profită de pe urma acestui fapt.

Umbrele știu că noi nu am reușit să ne regăsim în orașul N. Umbrele știu că am găsit un drum pe care-l considerăm potrivit, și atunci se oferă să ne fie călăuze. Ele știu, ele știu prea bine unde duce drumul, spre ce tărâmuri și spre ce întâmplări. Și evident că profită de asta: ele știu ce față vom face când vom ajunge la destinație, ele știu dacă vom fi fericiți sau mai puțin; dar cel mai bine ele știu să găsească modalitatea de a transforma un drum într-o potecă, sau de a aduce drumețul într-un labirint.

Când am pornit prima dată pe un drum, am preferat să ignor Umbra ce mă însoțea. Încercam să ascult păsările din parc. Am încercat să privesc cerul albastru, să simt razele calde ale soarelui. Umbra trăncănea întruna, dar am ignorat-o. Atunci a mers la un șiretlic: a schimbat un semn, a mutat o piatră, a acoperit un râu; nu știu. Cert este că pădurea a început să devină din ce în ce mai deasă, cântecul păsărilor mai îndepărtat, razele soarelui tot mai reci… Umbra jubila.

Am ajuns într-un loc în care lumina era un cuvânt interzis. Pielea mea emana lumină, iar viețuitoarelor din acel loc nu le-a plăcut acest lucru. Se auzea sâsâit, se simțea cum se zburlește părul pe ceafa unor animale necunoscute, cum boturile întredeschise adulmecă aerul îmbibat cu mirosul meu. Eram singură, în mijlocul unui întuneric de la care nu așteptam nimic bun; eram singură și împietrită, iar în jurul meu dansau Umbrele.

Și atunci mi-am dat seama.

Gândurile mele răsunau în întunericul ce mă înconjura. Umbrele dansau încontinuu, făcând cercuri în jurul meu, ascunzându-și pașii în flecăreala gândurilor mele. Și apoi, liniște. Și apoi, un gând ce a fugit și s-a transformat în Umbră. Gândul meu era umbra; gândurile mele erau umbrele care m-au adus în acel întuneric înconjurat de sâsâit, boturi ce căutau hrană, păr zburlit…

Astăzi continui să merg pe acel drum îmbrățișat de o pădure tânără, de trilurile unor păsări imaginare și de raze mângâietoare. Uneori, o iau greșit pe o potecă îngustă. Alteori, o fac conștient, pentru că frica mea față de Umbre este la fel de puternică precum dorința de a le revedea. Acum știu; știu că este inevitabil să merg fără să întâlnesc acele colțuri întunecate ascunse într-o pădure de lumină. Tot ce trebuie să fac este să le accept. Să încerc să văd acele animale ce se ascund în spatele zidului întunecat. Să învăț pașii pe care-i execută Umbrele când dansează. Să mă integrez și eu în dans, să învăț melodia, să prind ritmul, să percep sunetele pe care le emit Umbrele; căci ele mă știu cel mai bine, lor le place să mă îmbrățișeze și să mă sugrume în același timp.

De-aș fi în stare să nu le las niciodată să mă sugrume…

(c) Sursă imagine: tumblr, autor necunoscut.

Dezbateri

-Eşti rece.Mai rece decât gheaţa, şi nu pentru că te-ai născut în perioada gerului năprasnic.Nu pentru că ai fost aruncată în vâltoarea chinuitoare a vremii.Nu pentru că ai ascultat cu inima poveşti despre azi şi mâine.Eşti rece pentru că ţi-ai închis sufletul şi ai ascuns cheile în râul uitării.Ai făcut cea mai mare prostie!

-Minţi.Involuntar, dar minţi.Nu ştii nimic despre gheaţă.Nu ştii nimic despre răceala ei, despre albul ei imaculat, ascuns în cristale, despre nedorinţa ei de a se desface ca o floare în faţa ta.Meriţi aşa ceva?Ea singură decide.

-Eşti patetică.Spui lucruri despre care singură nu ştii nimic, vorbeşti aiurea şi încerci să pari plauzibilă.Dar eşti rece şi falsă, nu poţi ascunde asta nici prin cel mai pufos guler din blană de vulpe.Eşti falsă,asta e problema ta.Falsitate ascunsă în priviri, în gesturi, în dorinţe, în cuvintele tale pustii şi patetice.Ce vrei să demonstrezi prin „căldura” ta inexistentă?

-Nu vreau să demonstrez nimic, cât despre căldura mea,nu eşti persoana potrivită să vorbeşti.Nu mă cunoşti şi afirmi că sunt falsă, fie!Ce contează o părere tipică a cuiva care nu vede lumea, care-şi ţine ochii închişi doar pentru a părea mai inteligent?Patetic eşti tu şi nu eu!Mai degrabă ai fi pustiu, pentru că doar pustietatea se reflectă în ochii tăi.

-Nu ştii nimic despre ce reflectă în ochii mei şi încerci să pari superioară mie?Te crezi cumva regină?Crezi că poţi lua atitudinea aceasta faţă de mine, de parcă ţi-aş fi inferior?Eşti o falsitate tipică ce tinde spre  superioritate, dar de fapt este un simplu fals înfumurat.

-Crezi că dacă arunci cu cuvinte măreţe poţi demonstra toate cele zise?Cine eşti tu, ce crezi că eşti şi ce drept crezi că ai să mă critici?Eşti un oarecare trecător care îşi permite prea multe pentru statutul lui mizer de NIMENI!

-…Într-o zi vei înţelege că eşti falsă şi jalnică, Imaginaţie.

-Într-o zi vei înţelege că eşti prea înfumurată şi încrezută, Raţiune.

PS: Într-o zi ambele vor înţelege că greşesc.

Sufletul.


%d blogeri au apreciat asta: