Tag Archives: greseala

We are all wrong

tumblr_n2e6bpUey31qhttpto2_500Uneori, ne alăturăm la drum lung unor umbre pe care inițial le considerăm corpuri.

Drumul este lung, iar pietrele mari cad de pe munte direct pe șosea; valurile mării se revarsă pe asfaltul prăfuit; vântul aruncă crengile uscate la doi pași de noi. Umbrele trec, căci ele știu unde anume se va rostogoli piatra, unde va lovi valul, unde va cădea copacul. Noi nu știm. Iar ele profită de pe urma acestui fapt.

Umbrele știu că noi nu am reușit să ne regăsim în orașul N. Umbrele știu că am găsit un drum pe care-l considerăm potrivit, și atunci se oferă să ne fie călăuze. Ele știu, ele știu prea bine unde duce drumul, spre ce tărâmuri și spre ce întâmplări. Și evident că profită de asta: ele știu ce față vom face când vom ajunge la destinație, ele știu dacă vom fi fericiți sau mai puțin; dar cel mai bine ele știu să găsească modalitatea de a transforma un drum într-o potecă, sau de a aduce drumețul într-un labirint.

Când am pornit prima dată pe un drum, am preferat să ignor Umbra ce mă însoțea. Încercam să ascult păsările din parc. Am încercat să privesc cerul albastru, să simt razele calde ale soarelui. Umbra trăncănea întruna, dar am ignorat-o. Atunci a mers la un șiretlic: a schimbat un semn, a mutat o piatră, a acoperit un râu; nu știu. Cert este că pădurea a început să devină din ce în ce mai deasă, cântecul păsărilor mai îndepărtat, razele soarelui tot mai reci… Umbra jubila.

Am ajuns într-un loc în care lumina era un cuvânt interzis. Pielea mea emana lumină, iar viețuitoarelor din acel loc nu le-a plăcut acest lucru. Se auzea sâsâit, se simțea cum se zburlește părul pe ceafa unor animale necunoscute, cum boturile întredeschise adulmecă aerul îmbibat cu mirosul meu. Eram singură, în mijlocul unui întuneric de la care nu așteptam nimic bun; eram singură și împietrită, iar în jurul meu dansau Umbrele.

Și atunci mi-am dat seama.

Gândurile mele răsunau în întunericul ce mă înconjura. Umbrele dansau încontinuu, făcând cercuri în jurul meu, ascunzându-și pașii în flecăreala gândurilor mele. Și apoi, liniște. Și apoi, un gând ce a fugit și s-a transformat în Umbră. Gândul meu era umbra; gândurile mele erau umbrele care m-au adus în acel întuneric înconjurat de sâsâit, boturi ce căutau hrană, păr zburlit…

Astăzi continui să merg pe acel drum îmbrățișat de o pădure tânără, de trilurile unor păsări imaginare și de raze mângâietoare. Uneori, o iau greșit pe o potecă îngustă. Alteori, o fac conștient, pentru că frica mea față de Umbre este la fel de puternică precum dorința de a le revedea. Acum știu; știu că este inevitabil să merg fără să întâlnesc acele colțuri întunecate ascunse într-o pădure de lumină. Tot ce trebuie să fac este să le accept. Să încerc să văd acele animale ce se ascund în spatele zidului întunecat. Să învăț pașii pe care-i execută Umbrele când dansează. Să mă integrez și eu în dans, să învăț melodia, să prind ritmul, să percep sunetele pe care le emit Umbrele; căci ele mă știu cel mai bine, lor le place să mă îmbrățișeze și să mă sugrume în același timp.

De-aș fi în stare să nu le las niciodată să mă sugrume…

(c) Sursă imagine: tumblr, autor necunoscut.

Despre prietenie

4dM-am gândit mult timp la ce aș putea scrie despre prietenie, despre prietenii mei, despre rolul lor în viața mea. Am  multe întrebări și puține răspunsuri, difuze chiar. Ce înseamnă prietenia pentru mine?

E interesant modul în care oamenii vin și pleacă din viața ta. Cum astăzi ai avut alături un om căruia i-ai fi dat și cămașa de pe tine, iar mâine acesta nu mai există în gândurile tale. E interesant cum prietenii de ieri nu sunt și prietenii de azi, și nu neapărat pentru că s-a întâmplat ceva între voi, ci pentru că… nu s-a întâmplat nimic. Relația voastră a expirat. Și încet-încet, ați început să vă îndepărtați, să pășiți pe căi diferite.

Ceea ce vreau să zic este că în viață, ca orice om normal, am avut prieteni ce au dispărut pe parcurs, dar și prieteni ce au rămas alături, fără să țină cont de orice fel de împrejurări. Și le sunt recunoscătoare că mă acceptă. Că îmi sunt alături indiferent de mi-e rău sau mi-e bine. Că datorită lor, (poate) am devenit o persoană mai bună. Cu ajutorul lor am aflat multe lucruri noi, am învățat să reflectez despre originea lucrurilor, am realizat unde-mi sunt limitele. Dar cel mai important, am învățat să nu judec pe ceilalți. Cel puțin, să nu sar la concluzii pripite, să-mi formez păreri greșite și ilogice, am învățat să fiu tolerantă, responsabilă, loială. Aș zice că cei ce m-au format au fost oamenii de alături, și anume cei care m-au privit tot timpul de la egal la egal, cei care mi-au explicat unde greșesc.

Oamenii ce mi-au fost alături, cei ce au plecat, dar și cei ce au rămas continuă să mă învețe să fiu un om mai bun. Indiferent de mentalitate, educație, viziune asupra lumii, oamenii tind să învețe lucruri noi prin intermediul analogiei,  comparând multe lucruri cu felul în care acestea sunt văzute de prietenii lor. Prietenia în sine este un concept deseori dezbătut, dacă este într-adevăr sau dacă nu există, fiind o iluzie în masă.

În concluzie, cred că prietenia e un lucru ce într-adevăr contează, pentru că aceasta include în sine formarea unui individ, schimbarea acestuia, dar și sentimentul de siguranță atunci când alături sunt și alte persoane, care tot timpul sunt dispuse să ajute, să aprecieze, să îndrume, să iubească.

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.


Despre greșeală

Nu te panica! Textul tău este aici 😀


%d bloggers like this: