Tag Archives: entitate

Iubește fiecare clipă petrecută cu tine

Victor NizovtsevPentru că tu, și doar tu poți aprecia adevărata valoare a tăcerii care se instaurează în interiorul tău.

Mi-a fost frică. Mi-a fost frică atunci când din lumea mea interioară a dispărut o entitate. Când se întâmpla ceva și era singura căreia puteam să-i împărtășesc acea impresie – atunci îmi dădeam seama că nu mai este; și gândul meu rămânea suspendat în aer. Dar pe parcurs, m-am obișnuit cu faptul că entitatea a dispărut pentru totdeauna. Nu subit, nu dureros, nu nimic: a fost o decizie corectă. Chiar dacă uneori îi simt lipsa, înțeleg că așa e mai bine pentru mine. Da, pentru mine. Pentru că a existat prea mult ”noi”, care a însemnat de fapt ”eu” și cam atât.

Mi-a fost frică atunci când am pierdut acea entitate pe care o credeam că e ultimul puzzle ce completează tabloul fericirii mele. M-am înșelat, m-am înșelat prea mult timp; am trăit într-o iluzie pe care consideram că o pot transforma în adevăr atâta timp cât muncesc din greu; dar entitatea din lumea mea era străină de gândurile mele, străină de aspirațiile mele, străină de suflet, chip, gând, de tot. Iar eu nu am observat decât târziu de tot, când mi-am exprimat temerea și am primit un răspuns afirmativ. Și atunci s-a rupt firul…

De fapt, nu s-a rupt nimic. Mă trezesc în fiecare dimineață cu gânduri noi, frumoase. Sunt înconjurată de oameni dragi, care mă fac să râd. Citesc cărți savuroase, pe care entitatea nu ar fi în stare să le înțeleagă – ce existență absurdă! Iar golul din interiorul meu… e doar un gol inventat, pentru dramă. Știu prea bine că interiorul meu nu poate fi gol; în cutia toracică se află inima,plămânii, diafragmul; în abdomen, aparatul digestiv, reproducător, excretor. Am învâțat toate astea pe piese, piese scoase de la formol, mirosind oribil și având culori prea puțin naturale; le-am văzut topografiate pe corpul unui animal, unde nu exista loc pentru ”gol”. Corpul uman – și animal – e construit inteligent, nimic în plus, nimic în minus. Așa că nu are cum să existe un gol în interiorul  meu.

Iar când am realizat asta, parcă totul a devenit mai clar. Fără dramă, fără resentimente, fără remușcări, entitatea a dispărut din capul meu. Sunt gânduri pe care nu le pot împărtăși altor oameni; sunt impresii pe care nu le-aș putea exprima în cuvinte, sau idei pe care nu le pot spune oricui, datorită statutului de ”tabu” ale acestora; dar nu-i nimic, căci cum spunea Camus, ”Un om este și mai om prin lucrurile pe care le trece sub tăcere decât prin cele pe care le spune”.

Gândurile mele se acumulează undeva, în mintea mea, la fel ca și tăcerile, strigătele, zâmbetele, emoțiile în general; pentru că știu că voi întâlni, într-o zi, un om ( nu o entitate!) care mă va asculta cu plăcere, care îmi va împărtăși pasiunile sau cel puțin le va înțelege și încuraja.

Adevărul este că niciodată nu poți fi ”gol” : ai pasiuni, ai prieteni, ai lumea frumoasă ce te înconjoară. Și liniștea din interiorul tău… învață să o îndrăgești, să-i vezi culorile, să-i percepi chipul, să vezi cât de mult îți seamănă. Și atunci când o vei îndrăgi, ea îți va dărui cele mai frumoase clipe de pace sufletească.

Reclame

Capacitatea de a fi diferit

537927_484343251601921_812725184_nNoi gândim diferit. E un lucru minunat, de altfel, chiar dacă aparent suntem atât de ”la fel”.

Pe când gândurile mele iau o întorsătură  spre est, ale tale zboară în altă direcție. Putem privi împreună un obiect, și totuși, să-l vedem într-o formă cu totul diferită, eu să-l văd alb, tu să-l vezi ca o aglomerare de puncte. Pot să zic o fază, să menționez ceva anume, iar tu să înțelegi cu totul altceva. Iar de aici, doar un pas în a ajunge la concluzii pripite, cuvinte nespuse, neînțelese… și la un sentiment de neînțelegere. Dar e bine așa; e bine, căci învățăm pe parcurs să analizăm mai bine ceea ce auzim, să nu mai dramatizăm anumite situații, să alegem cuvintele cât mai neutru pentru a nu le conferi o tentă personală. Și așa, poate ajungem și noi să ne înțelegem, chiar dacă gândim diferit.

Și totuși, îmi place că gândim diferit. Căci astfel realizăm că trăim; astfel ne putem îmbogăți lumea interioară, comparând-o; putem vedea mai multe lucruri dacă avem și un orizont deschis, cu un cer curat, presărat cu impresii și păreri diferite despre același lucru. Putem astfel să creăm universuri paralele, care întâlnindu-se creează o lume necunoascută, colorată, în care se îmbină sentimentele, fricile, zâmbetele și iubirile.

Îmi place că suntem capabili să gândim diferit; îmi place pentru că distanța aceasta ne apropie. Pe mine, pe tine, pe cei ce au mintea închisă și o deschid încet, cu neîncredere, dar spațiul dintre întuneric și lumină devine din ce în ce mai difuz, mai colorat, mai liber. Gândurile străine zboară, se intercalează, se pierd într-un tangou nebun, nebun de tot, evaporându-se, formând nori ce aruncă cu sete idei noi pe pământul uscat al umanității.

Îmi place că noi știm să gândim diferit. Îmi place să aud idei noi, să pictez viziuni noi ale oamenilor străini. Să transform banalitățile în lucruri nemaipomenite, în cristale de cărbune, în pietre nestemate ce plutesc în ocean alături de meduze.

Știu că în universul acesta există mii și mii de gânduri ce zboară libere, absorbind praful ignoranței, transformându-l, prin procesul de „iluminosinteză” în idei geniale, menite să schimbe omul și timpul. Îmi place că suntem atât de diferiți și că la capătul orizontului meu începe infinitul tău; că în lumina mea se naște întunericul tău; că în lumea mea înfloresc ideile tale. Îmi place că gândim ca două entități incompatibile, căci universul capătă o cu totul altă culoare atunci când ne aruncăm în el…


Despre cunoaștere

Nu te panica! Textul tău este aici 😀


%d blogeri au apreciat asta: