Tag Archives: alternosfera

Și era frig.

Can’t Let Go by David C. SchultzPereții de un alb imaculat țipau la el, dar nu-i auzea. Chip îmbătrânit, nu mai știa câte ierni a stat aici; poate, dintotdeauna, toată  viața a fost o iarnă albă, rece, crudă. Numele lui nu era Karl, dar zăpada îl îmbrățișa ca o cobră. Cu gluga lăsată peste fruntea brăzdată, se uita la hârtia mototolită din mânile zbârcite. Pletele negre îi cădeau peste ochi, deranjându-l: nu putea citi adresa de pe scrisoare.

Era o scrisoare galbenă, mototolită, cu literele mâncate de vânt, șterse de frig, uitate de lacrimi. Câte ierni în urmă i-a scris?

Pereții albi îl deranjau, îi furau aerul. Era într-o închisoare, una aprigă, fără ieșire, chiar dacă în jur se revărsa o mare albă, moartă, și totodată, plină de furie. Și pereții albi, un palat din alb ce-l înnebunea. Și ea avea părul alb…

Îi ținea minte chipul, dar mai mult părea a fi o iluzie decât impresia unei ființe vii. Cu părul alb, bucălat, din care parcă se desprindea toată zăpada din jur. Ochi tulburi, plumburii, cu sclipiri otrăvitoare. L-a blestemat, l-a blestemat să-i simtă gustul de zahăr al buzelor ei roșii, singura pată de culoare în acea iarnă cumplită!

Scrisoarea a rămas pe vecie întipărită în aerul acelui castel alb, numele destinatarului s-a șters. L-a știut vreodată?

Dar era prea târziu.

Și era frig.

Reclame

Gheare-n ghem, cu gândul la pisici

Nu, nu voi scrie despre feline domesticite, mai mult sau mai puțin pufoase. Voi scrie despre o formație de suflet, o formație ce-mi este nespus de dragă și a cărei denumire îmi trezește o melancolie ciudată după un oraș pe care nu-l revăd prea des…

”Gândul mâței” este, din punctul meu de vedere, cea mai faină trupă de rock(folk, jazz, personalitate…) din Republica Moldova. Mulți vor sări cu ”Alternosfera”, ”Alternosfera”, dar eu personal nu-i văd ridicați la același nivel cu GM.  Întrebați despre stilul adoptat în melodii, membrii trupei  spun foarte simplu: ”cântăm rock din Moldova”.

Astfel, ”Gândul mâței” ia naștere prin 1996, toți membrii acesteia având studii superioare muzicale, deci un plus imens în lucrările lor, pe lângă inspirație și talent. Deși în timp componența trupei s-a schimbat considerabil, colectivul actual este acel care a adus formația la maturitate. Liderul trupei este Nicu Țărnă, care în prezent este și regizor, și actor la teatrul ”Ginta Latină”, unde preferă să joace personaje negative – și presupun că personajele lui sunt foarte carismatice!

Istoria păstrează o amintire vagă despre ziua de 18 mai 1996, când ”Gândul mâței” ies, pentru prima dată, pe scena Casei de Cultură din Chișinău. Atunci formația era compusă din Bogdan Dascal – voce, Dan Popov – chitară, Nicu Țărnă – chitară bas, Mamba – tobe, ultimii doi fiind prieteni de pe băncile școlare. Din amintirile trupei, la primul concert, ”de emoții eram într-un fel zombați”. De aici, trupa decide să înscrie un disc. Muzica o scriu împreună, fiecare contribuind la crearea unui tot întreg – poate de aici și farmecul, când nu există un cineva din exterior, când totul se face pe baza simțurilor și a emoțiilor și, desigur, pe baza cunoștințelor în domeniu. Pe parcursul anilor, GM concertează în țară, cât și în România, Rusia, Ucraina și Europa. Aceasta și-a consolidat numele și a câștigat mulți fani datorită profesionalismului și a atitudinii pe care o au față de oamenii pentru care cântă.

Gândul mâței (sursă imagine: pagina de facebook a formației)

Astăzi, trupa este compusă din Sergiu Iaravoi, chitară, Igor Cristov – clape, Ghenadie Cazac – la super-trompetă, Sergiu Rusu la chitară bas și Iurie Berdea, tobe; pe solistul trupei, Nicu Țărnă, am avut ocazia să-l cunosc când eram foarte mică, la teatrul ”Luceafărul”, unde tocmai a ieșit de pe scenă. Undeva printre pozele vechi sper să mai pot găsi fotografia cu el, un om prea puțin cunoscut mie pe atunci. Astăzi, cred că aș vrea să-l cunosc mai bine, să aflu, totuși, ce gânduri are o pisică. Revenind, îl consider un om prețios într-o mare de nătărăi din frumoasa mea țară.

Dacă să mă reîntorc la descoperirea trupei, aceasta a avut loc pe când eram la gimnaziu și la televizor se rula videoclipul ”La Ciocana”, care, de altfel, nu mi-a plăcut – deși melodia îmi plăcea și o tot fredonam prin casă. După, a apărut și videoclipul de la ”Proba credinței”, melodie ce mi s-a instaurat în suflet sigur, pentru tot restul vieții. O ascult astăzi și îmi trezește o melancolie foarte dulce după ceva ce nu știu ce este; o melancolie inexplicabilă, curgând odată cu vocea trompetei prin venele mele. Melodiile despre o ”ea” necunoscută mi se par foarte aproape de ființa mea, definindu-mi, oarecum, o latură din personalitate.

…Aș vrea să cred că mă regăsesc în versuri, că sunt o personală fel de minunată ca  o Lora, sau o altă femeie la care GM aspiră, promițându-i că ”Am să vin fără știre, /Obosit de dulce chin”, păstrându-i amintirea – ”Imaginea ta, /cât de mult o păstrez./De atâta privire,/ aproape s-a șters”, flirtând, ”Îți dau o ciocolată/ S-o muști, apoi s-o mușc și eu…”, și tot așa, până când se ajunge la o amintire melancolică ” Atât să-mi scrii pierduta mea iubită…”.


Noaptea albă!

Yey, încă o  chestioară drăguţă în viaţa mea de liceistă – o noapte albă in Iaşi. Vreau să le mulţumesc oamenilor care mi-au ţinut companie în seara-noaptea aceasta sper că şi ei s-au simţit bine în compania mea. Hand-ul e un local simpatic, doar că are prea multe scări, e enervant să urci/cobori atât… însă Rava şi Alternosfera au fost geniali! De Rava nu ştiam până când am aflat că vine Alternosfera în Iaşi, dar sinceră să fiu nu m-au dezamăgit, au nişte piese destul de făinuţe şi creează o atmosferă foarte energizantă, aşa, la concertele live. Alternosfera… ce să mai zic de Alternosfera? Headbanging şi pogo în jur, şi o căldură nebună, oameni mulţi şi muzica care m-a asurzit un pic. Dar Alternosfera e Alternosfera, îmi pare bine că au cântat mai mult din piesele lor vechi, deşi pe noul album au destul foarte simpatice.

După concert – care cică ar fi trebuit să se înceapă la 8 şi a început pe la 10, ne-am delectat prin Hand, dar tot afară era mai bine. Am avut  companie plăcută, am vorbit mult cu el. După care ne-am mai plimbat mai mulţi prin Podu Roş, ca să ne împuţinăm pe drum şi la orele 5 să ajungem prin Copou. E minunat răsăritul într-o dimineaţă de mai, văzut de la etajul 3. Dar somnul e mai dulce…


%d blogeri au apreciat asta: