Hoțul de cărți(2005) de Markus Zusak

IMG_20150317_151424Hoțul de cărți este un titlu ce mi-a devenit cunoscut abia anul trecut, deși prima dată a apărut pe când eram în calsa a 5-a. Am ajuns să văd filmul înainte să citesc cartea, ceea ce în cazul de față a fost un lucru bun. Hoțul de cărți a nimerit pe mâna mea la Librex2015. Am văzut coperta pe care nu sălășuia fantoma lui Liesel și mi-am zis că ar fi bine să citesc și cartea.

Liesel este o copilă ce se întâlnește cu moartea de mai multe ori, iar între cele două începe să se formeze o ciudată relație de prietenie. Prima dată se întâlnesc într-un cimitir înzăpezit, unde zace un trup mic și rece, privind în neant; aici, Moartea va fi primul martor a unui furt. O carte, evident, o amintire și un simbol pentru Liesel, care se îndreaptă spre ușa unei case necunoscute.

Liesel își ia rămas bun de la mama sa, ajungând pe strada Himmel, unde o femeie ce seamănă cu un umeraș o întâmpină cu ochi reci; în casă, copila întâlnește un om înalt și cu ochii argintii și calzi. Hans și Rosa Hubermann sunt noii ei părinți, iar viața ei se va desfășura între pereții acestei mici case, găsită pitită și neajutorată într-o Germanie ce îmbrățișează, cu nesaț, războiul.

Naratorul poveștii este însuși Moartea, iar mie mi-a plăcut foarte mult această abordare. Obsesia Morții pentru culori, cât și atribuirea fiecărui eveniment a câte o culoare ciudată a făcut cartea mai interesantă. Deși există multe lacune, firul narativ în general este cursiv, relativ cronologic. Totuși, este dezamăgitor un anumit salt în viitorul acțiunii pentru cei neinițiați; eu am văzut filmul înainte de a citit cartea, însă m-a mirat faptul că undeva la jumătatea lecturii s-a deschis o fereastră largă spre deznodământ – oarecum făcând neinteresantă lectura în continuare – căci finalul era pus pe o farfurie în fața cititorului chiar în clipa aceea.

În linii mari, mi-a plăcut cartea, în special frânturile din manuscrisele lui Max, a cărui prezență a influențat considerabil sufletul lui Liesel, dar și năzbâtiile lui Rudy, băiatul cu părul de culoarea lămâii, pretendent la primul sărut al hoțului de cărți. Am fost destul de dezamăgită de moartea unui anumit personaj, pentru că-mi plăcea și consider că Moartea a fost nedreaptă – de altfel, asta a afirmat și ea. Liesel, în schimb, mi s-a părut destul de ștearsă, cel puțin Liesel din carte; cea din film părea mai vie, mai îndrăzneață și mai… hoață.

Dacă nu ați citit cartea și nu ați văzut filmul, vă recomand cu drag să faceți una dintre ele. Cartea, deși este destul de groasă, este ușor de citit, datorită limbajului accesibil și al acțiunii cât de cât dinamice. Din punctul meu de vedere, este foarte frumoasă drept o poveste pentru copii, dar în același timp ar capta atenția și a unui adult. Lectură/vizionare plăcută!

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

2 responses to “Hoțul de cărți(2005) de Markus Zusak

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: