Olive Kitteridge(2014) – despre cum să nu bocești în fața televizorului

Olive+Kitteridge_midEi bine, seara de Crăciun s-a transformat într-o noapte la cinema, sub o pătură pufoasă și aromă de portocale în casă. Lista lungă de filme de pe HBO mi-a atras atenția, iar avertizarea că Olive Kitteridge este un mini-serial și ține cam vreo 4 ore nu m-a oprit să-l văd cap-coadă într-o singură seară.

Filmul se bazează pe cartea cu același nume, scrisă de Elizabeth Strout. Apărută în 2007 pentru prima dată, Olive Kitteridge cucerește atenția publicului, dar și a criticilor, devenind New York Times bestseller și în același timp, câștigătoarea premiului Pulitzer pentru ficțiune în 2009.

Nu am avut ocazia să citesc cartea, dar intenționez să o fac în viitorul (cât mai) apropiat, filmul însă a avut o puternică influență asupra mea. În mod normal, când văd cuvântul bestseller pe o carte, în mintea mea apare imediat un fel de repulsie, deoarece acest cuvânt se asociază cu o carte ieftină, foarte ușor de citit, o formă fără fond. Acum nu știu cât de apropiat este serialul de acțiunea din carte, dar dacă acesta a urmărit traseul corect, atunci romanul cu siguranță este unul special.

În lumea lui Elizabeth Strout, Olive Kitteridge(Frances McDormand) este o învățătoare de liceu dintr-un mic oraș de pe coasta americii, Maine, iar toată acțiunea se petrece în jurul acestui personaj, într-un interval de vreo 25 de ani. Olive este căsătorită cu un farmacist, Henry(Richard Jenkins), împreună având un fiu, Cristopher(John Gallagher Jr.), care crescând se transformă într-un om mediocru, marcat foarte mult de educația oferită de părinți, aceștia fiind foarte diferiți unul de celălalt.

Nu aș vrea să mai povestesc, căci această postare s-ar transforma într-un spoiler ( dacă nu are deja o tentativă), dar filmul m-a impresionat foarte mult, făcându-mă să trec prin diferite stări sufletești odată cu desfășurarea acțiunii. Olive mi s-a părut, inițial, o persoană nesuferită, prea dură și prea sarcastică. La sfârșit, m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea, să o văd dintr-o altă perspectivă, deși nu a survenit nicio schimbare în personalitatea ei. Citind niște păreri pe goodreads, am observat că lumea are tendința să considere acest roman drept o melodramă ieftină despre viața prea puțin interesantă a unor oameni dintr-un oraș prea puțin important, ceea ce nu mi s-a părut chiar așa. În serial, cel puțin, este surprinsă latura realistă a oamenilor, atât Olive cât și cei ce o înconjoară sunt oameni adevărați, cu fricile lor, imperfecțiunile și discuțiile nemascate.

Finalul m-a făcut să plâng, deși are o notă optimistă. A fost un film prea trist pentru mine, dar în același timp, foarte apropiat de realitate; consider că autoarea romanului a reușit să transpună realitatea, așa cum este ea, într-o acțiune fără a denatura latura umană a lumii, fără a înfrumuseța cu panseluțe și zorzonele viața, prezentând-o totuși într-o lumină mai puternică, intensificând trăirile personajelor.

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: