Cartea I: Unde cântă vântul (IV)

tumblr_mp7jpmkSdc1qhttpto5_500II.

Regatul Măștii se acoperi de sânge. De ani buni, încă de la începutul războiului, acest fragment de Pământ nu știuse de liniște, pace, viață îndestulătoare. Noul conducător, o ființă crudă, descendent dintr-o dinastie care nu se ridicase niciodată mai sus de rangul de guvernator, puse mâna pe tron în acea epocă întunecată, aruncând țara într-o beznă din care cerbizii nu păreau să iasă vreodată.

Locuitorii acestei țări, care la est se învecinează cu Țara Irisului, duceau o viață liniștită, izolată. Firea cerbidului este asemănătoare unei ciute: duce o viață pașnică și simplă, alături de familie, iar prezența unui străin îl înspăimântă. Regatul Măștii nu este un loc prietenos pentru cei ce vor să trăiască aici: cu pământuri sterpe, praf și pulbere ieșind din sondele de minereuri numeroase, cât și timpul mai mereu uscat și rece nu sunt cele mai plăcute condiții de viață. Cândva, pământul de aici era roditor, cu pășuni mănoase, codri străvechi; totul însă a fost dat uitării când a fost descoperit fierul; cerbizii nu au știut să-și valorifice pământul.

Cândva, acest popor liniștit ducea o viață calmă, unde exista egalitate între bărbați și femei, respect pentru cei vârstnici, grijă necondiționată pentru copii. Cerbidul de rând, tatăl iubitor al familiei, își petrecea zilele muncind în sondele de fier, atât de numeroase în țara lor. Cerbida, mama, avea grijă de cei mici, iar când avea timp, muncea mica parcelă de pământ prea puțin roditor de lângă casă. Pentru că sunt un popor ușor de speriat, cerbizii locuiesc în comunități mari, foarte apropiate una de cealaltă, toate plasate cât mai aproape de orașele mai mari și de capitală. Spre periferia țării, unde în afară de munți și pustiuri stâncoase, păduri reci și lacuri infectate cu magie neagră, nu se găsește nicio locuință, niciun cerbid; cei ce se îndreaptă spre periferie, se spune, sunt vrăjitori, pustnici sau nebuni…

Sekhmet, bătrâna doică, nu era nici nebună, nici vrăjitoare, și nici pustnică. Damă cunoscută în capitală, cea mai bună croitoreasă, aceasta fugi din oraș odată cu instaurarea noului conducător. Căci, fie zeii binecuvântați, reușise să dispară din vizorul tiranului, care a șters de pe fața pământului toate familiile nobile, toate familiile bogate, toate familiile cu influență și orice alt cerbid sau cerbidă ce putea să-i stea în cale. Așa se întâmplă ce astăzi, capitala, cândva un oraș frumos și măreț, se prefăcuse în palatul unui singur cerbid, căci nu se mai auzea râsul unei domnițe, pasul ușor al unui paj, foșnetul abia auzit al rochiilor sau aroma țigărilor și a ceaiului. Noul rege, Lonza, prefăcuse acest oraș într-un dans al umbrelor, căci totul se prefăcuse într-o pată cenușie: în palat exista doar el, câinele lui credincios, un număr impresionant de sclavi – copii din oraș, cât și garnizoana lui, adică toți cerbizii apți de a ține în mână o armă.

Nu se știe cum de a ajuns acest cerbid, cândva un copil șters, care nu prezenta niciun interes, și pe de altă parte, nicio amenințare, devenise rege peste noapte și transformase, atât de ușor, o națiune de oameni liberi într-o aglomerare de oameni mizeri și nefericiți. Sekhmet însă, în timpul izolării sale, se asigură că, de fapt, nimic nu se întâmplase fără o forță, o forță ce își avea originea în vechile cunoștințe ale celor cinci zei…

Dar să o lăsăm pe fosta croitoreasă din capitală, astăzi, o bătrână uitată de lume, pe care moartea o pândește la fiecare răsărit de soare, și să ne întoarcem spre vizitatoarea din noaptea trecută, care se îndrepta, precum o umbră, spre locul în care totul începuse: Pădurea Nopții. De ce se trezise acum, după atâția ani, să caute liniștea? De ce, după atâția ani pe care i-a petrecut departe de casa ei, evitând cu succes acel loc blestemat, elfida s-a decis să ”repare greșeala”? Întrebarea aceasta va rămâne fără răspuns.

Sursă imagine: tumblr, autor neidentificat.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

4 responses to “Cartea I: Unde cântă vântul (IV)

  • distandi

    Îți apreciez imaginația. Știi deja că îmi plac scrierile tale extrem de mult. Și din cauza asta, deși nu sunt poate cea mai în măsură să facă precizări, îți spun totuși să fii puțin atentă uneori la forma textului: „cât și timpul mai tot timpul uscat și rece”. Mă gândesc că n-ai mai avut timp să mai treci încă o dată peste text, însă pe mine mă ajută enorm când oamenii îmi indică micile greșeli. Așa că sper că nu te-ai supărat. Continuă să scrii, că-mi place tare mult și sunt sigură că și altora le place. Acum mă întorc în lumea fascinantă pe care o descrii tu aici…

  • distandi

    Și încă ceva: îmi place legătura asta pe care ai făcut-o între Ființe și animale. Trăsăturile lor, obiceiurile, comportamentul. Chiar îmi plac textele astea. Sper ca într-o zi textele astea să fie însoțite și de un ISBN. 😀 Am s-o cumpăr cu drag și o să vreau și autograf :D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: