Cartea I: Unde cântă vântul (II)

tumblr_mlcoh9lj1Y1qhttpto3_500” Cândva, într-un loc izolat de lume, apropiat de pădure, trăia o familie: mama, tata, trei fete ale lor, un câine, niște animale pe lângă curte. Trăiau atât de izolat, încât bărbatul când mergea la tăiat lemne, și întâlnindu-se cu alți bărbați, îi saluta, dar nu primea niciun răspuns, căci lumea de prin împrejurări considera că nevasta lui este o vrăjitoare. Ceea ce și era, de fapt, doar că cinstitul om nu știa; poțiunile magice, cu gust și aromă de ceai de mușețel, îi adormiră toate simțurile.

Pe când bărbatul era la muncă, femeia se închidea în camera ei, o cameră în care nu putea să intre nimeni, nici măcar acele trei fete ale ei, care, de altfel, nu erau tocmai fetele ei. Doar cea mai mare, cu ochii și părul ca tăciunea, purta pe chip asemănarea cu acea ființă ce se ascundea în camera ei, lăsând pe celelalte două fete în grija surorii mai mari. Sora cea mijlocie era și ea o elfidă, cu ochii albaștri-violeți și păr castaniu-deschis, prins într-o manieră ciudată. Sora cea mai mică era cea mai frumoasă dintre ele, dar și cea mai nenorocită. Avea părul bălai, ochii albaștri-azurii, dar suferise când era mică: i s-au tăiat urechile, iar de sub păr se vedeau două cioturi bandajate mereu. Ființa nenorocită, pe de-asupra, era și mută, căci prea târziu văzu sora mai mare că muțenia ei nu este din naștere, ci drept urmare al tăierii limbii. Un alt lucru interesant legat de mica creatură nefericită era coroana de metal ce-i strangula fruntea; vrăjitoarea i-o fixase prea bine, astfel încât nicio vrajă nu putea să o detașeze.

Când vrăjitoarea își petrecea veacul închisă în odaia ei, fetele se jucau afară, îți petreceau zilele împreună, și totuși fiica mai mare se simțea mai izolată, mai diferită de celelalte două surori; pe chipul ei au început să răsară umbre de întrebări, iar gândurile ce o frământau o duceau spre acea cameră în care vrăjitoarea, mama ei, își petrecea veacul, uitând de existența bietelor copile.

Într-o seară, când tatăl se întoarse de la muncă, mama ieși din camera ei și spuse că trebuie neapărat să meargă în Pădurea Nopții, în acea clipă; bărbatul, obosit după muncă, încercă să riposteze, dar o lumină ciudată, surprinsă doar de ochii atenți ai fetei mai mari, îl făcură să accepte cu mare bucurie. Lumina arzătoare din ochii mamei o atacă și pe ea, dar nu avu niciun efect: fetița nu deveni inspirată să meargă în acea noapte, întunecată și rece, în Pădurea Nopții. Totuși, ceva din făptura mamei o făcu să înțeleagă că nu are de ales.

Plecară toți trei, lăsând pe micile surori să doarmă liniștit în pătuțurile lor. Noaptea era rece, adâncă, iar pe cer nicio stea: vântul dădea de înțeles că în curând furtuna își va face apariția, dar mama îi tot grăbea pe cei doi, iar fiica ei o auzea șoptind cuvinte neînțelese sub nas.

tumblr_mjpvlqYzHf1qhttpto1_500Într-un târziu, au ajuns în fața unui copac mare, gros, ce se ridica falnic în mijlocul unui spațiu gol, căci se vedea cerul ca-n palmă. Mama îi spuse atunci tatălui că în acest copac cresc fructe ce apar odată pe an, iar acea dată era atunci. Fetei i se păru ciudat că au venit aici, noaptea, ca să culeagă niște fructe. Dar ochii mamei sclipeau în noapte, poruncind bărbatului ei să urce în copac și să culeagă câte fructe va putea. Omul, aflându-se sub vraja acelei femei malefice, începu să se urce în copac. Un sunet înăbușit scutură pădurea: a început furtuna, rupând câteva crengi, după care încă câteva. Adăpostite sub un alt copac, femeia și fata priveau cum bărbatul, ghidându-se mai mult după forme decât după lumină, se urca în acel copac. Femeia îl îndemna să tot urce, iar de aici, strângând cu putere mâna fetei în a sa, murmur niște cuvinte neînțelese, care o speriau pe mica făptură.

O lumină căzu din cer și în următoarea clipă copacul mare, falnic, se clătină, iar un foc groaznic, apărut parcă de nicăieri, începu să înghită cu nesaț coaja copacului, crengile, și pe bietul bărbat, căruia fulgerul – căci el a fost acea lumină – îi străpunse inima, rupând din inima fetiței un urlet de groază. Femeia însă, rămase nemișcată, zâmbind cu satisfacție. Răutatea de pe chipul ei o sperie pe fetiță, care începu să plângă și să o implore să-l salveze pe bărbat. Dar vrăjitoare zâmbi și mai larg, lăsă mâna fetiței din a sa și porni calm spre copac, țipând în gura mare cuvinte neînțelese. Focul devenea din ce în ce mai mare, iar figura arsă al bietului tată se pierdu în maldărul de crengi carbonizate ce tot cădeau. În lumina jăratecului, sclipi ceva roșu, ceva spre care se îndreptă femeia. Ajunsă la acea flacără ce se întindea spre ea, femeia își întinse mâna ca să ia acel foc roșu din mijloc, și fără a ține cont de faptul că mâna îi era înghițită de flacără, vrăjitoarea dibui lumina și o trase spre ea. În acel moment, toată pădurea se trezi zguduită de un urlet înfricoșător, de animal rănit, iar vrăjitoarea începu să râdă ca o nebună, ținând strâns în mână acea lumină roșie, fără a observa sau simți că toată mâna ăi era carbonizată, că semăna a mână de mort: îi rămaseră întregi doar oasele.

Într-un târziu, luând-o pe fetiță de mână, se îndepărtă cu pași grăbiți de acel loc blestemat, uitând parcă de bărbatul carbonizat, pierdut printre crengile copacului ce în întuneric, ardea cu o flacără ce le-a luminat tot drumul spre casă.”

Sursă imagini: tumblr, autor neidentificat.

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: