Cartea I: Unde cântă vântul (I)

aaaabbbb_by_realitydream-d78zsnz

I.

Drumul mai făcea odată la stânga și se sfârșea. A ajuns la destinație.

Un apus roșu, colorând cerul abia albastru, inunda timid lumea ce se întindea în fața sa. Pădurea, verde încă, fremătând, lăsă să-i scape un oftat. Un stol de păsări gălăgioase își luară zborul spre inima pădurii, pentru a-și găsi un culcuș la noapte. În jur, liniște. Lanul de grâu se unduia ușor în bătaia vântului. Casa mică, din lemn vechi, se pregătea și ea de adâncirea în somn. Dar în noaptea asta nu va dormi; în noaptea asta, mica locuință sihastră va fi vizitată de un oaspete neașteptat.

O bătrână cerbidă, cu pielea cenușie, părul aspru, strâns neglijent la spate, a deschis ușa șopronului de alături, într-o mână ținând o căldare, în cealaltă – un ulcior și o cârpă. Se apropie de animalul ce stătea într-un colț, rumegând iarbă, și se apucă să-i spele ugerul, ștergându-l cu prosopul. După care, apropie căldarea de animal și începu să-l mulgă, adâncită în gândurile ei. O umbră în lumina soarelui ce apunea o făcu să tresară; nu aștepta pe nimeni, iar în locurile acestea pustii nu se aventurează nimeni…

Umbra nu se mișcă până ce bătrâna nu-și termină treaba. Se șterse pe mâini și se întoarse spre ușă; și-a dat seama cine e, dar surpriza nu-i fu mai mică când o văzu; trecu ceva timp.

-Uite cine a venit la mine la apus de soare, zâmbi oarecum răutăcios. Trebuia să mă anunți cumva, pregăteam o masă pe cinste!

Umbra s-a dat la o parte, lăsând bătrâna să treacă. Aceasta îi făcu semn cu capul să o urmeze, și cele două umbre în apus intraseră în casă. La lumina focului, noul venit și-a dat jos gluga neagră, descoperind un chip pe care bătrâna îl recunoscu înainte să-l vadă.

În mijlocul încăperii sărăcăcioase stătea o elfidă de o vârstă fragedă, deși pe chip i se citeau niște ani pe care nu i-a trăit niciodată. Părea prea matură pentru vârsta ei; nimic din vioiciunea fetelor tinere, numai bune de sărutat, nu se găsea în acea făptură îmbătrânită prea devreme. Părul negru, des, dat pe spate, prins într-o împletitură tipică elfizilor, îi ajungea până la genunchi. Fruntea ei lată, de un alb mat, contrasta cu nuanța părului și a ochilor, la fel de negri, un lucru total neobișnuit pentru rasa ei. Aceștea erau mici și oarecum răutăcioși, cu o licărire ce aducea a nebunie. Gura la fel de mică, cu buze subțiri și prea roșii, confirmau răutatea din ochi. Totuși, nasul ei ascuțit și potrivit îi conferea un aer de guvernantă. Dar în ansamblu, noua venită avea un chip nici plăcut, nici antipatic; inspira puțină frică și contrastul dintre culori, cât și culorile în sine, atipice elfizilor, nu o făceau un chip ușor de uitat. De sub capot, se ivi o făptură înaltă, cu un corp suplu, dar nu de doamnă de la curte, ci mai degrabă un caracter genetic, tipic în general rasei ei. Era mai înaltă decât femeile elfide, dar avea un corp plăcut, oarecum ascuțit, fiind într-o armonie perfectă cu nasul și mai puțin cu buzele. Elfida își aruncă capotul pe un scaun, dezvăluind o talie înconjurată de o curea lată, maronie, a cărei rost era să prindă o fustă lungă, neagră cu modele aurii, ce-i cădea liberă până la glezne. Bluza albă, cu modele roșii la gulerul strâns pe gât și la mânicile lungi, bufante, demonstrau că tânăra într-adevăr este guvernantă.

Bătrâna făcea focul, în timp ce tânăra vizitatoare se așeză comod pe scaun. Din mantoul ei negru se vedea ieșind un mâner de ceva, cu neputință de identificat. Când termină cu focul, bătrâna aranjă masa, scoase niște pâine neagră, o bucată de cașcaval și turnă laptele aromat și cald în două cești de lut.

-Cred că ți-e foame, Anahita; dar altceva nu am ce-ți oferi, dacă mă anunțai că vii…

-Nu aveam cum, Sekhmet. Nu trebuie să se știe că am fost aici…

Bătrâna o privi pe tânără, a cărei companie îi fu plăcută acum mai mulți ani, când femeia din fața ei era doar o copilă, pe chipul căreia înflorea cândva zâmbetul. Acum, totul s-a transformat într-o răceală calculată, lipsită de ceva viu. Ar fi examinat-o mai mult, dacă Anahita nu și-ar fi terminat cina.

-Cam pusitiu pe aici; de când au plecat…?

Bătrâna oftă; pe lângă Anahita, în curtea ei, cândva plină de iarbă verde și de mișcare, mai alergau alte două copile. Dar vremurile acelea au trecut demult…

– De ceva timp, dar simt de parcă s-ar fi întâmplat acum o eternitate… mai știi ceva de ele?

Anahita tăcu. Sigur știa ceva, dar nu voia să-i spună bătrânei. După o clipă de tăcere, se întoarse spre cerbidă, trecând la motivul vizitei sale:

– Pădurea nu este liniștită, Sekhmet; o simt cum geme, cum mă cheamă… O aud în vise, o văd cum îmi arată acel drum, din nou și din nou, mă cheamă să-l parcurg din nou; uneori, aud vocea ei, și mă trezesc cu gândul că vrea ceva de la mine. Sekhmet, pădurea mă cheamă; ce vrea acea pădure întunecată de la mine?

878c704188c8efb167b3017c3c9b9ede-d3hmhkbSekhmet tăcea. Pe chipul ei se așternu o umbră rău prevestitoare. Pădurea Nopții, acea monstruoasă forță din est, a cărei existență dăinuie în mintea răvășită a elfidei , nu prevestea nimic bun.

-Zi-mi, bătrână Sekhmet, dacă nu am uitat eu – și, scoțându-și din sân un medalion roșu, sferic, plin de ghimpi – el este cauza?

Sekhmet privi acea bucată de materie cu ochii uimiți:

– Fructul lui Cronobog? Dar, cum?

Anahita îl ascunse înapoi, după care își îndreptă privirea spre geamul negru, căutând parcă ceva în zare. Și-a rezemat bărbia într-o palmă și privind spre acel întuneric neînțeles, vorbi încet, de parcă nu se adresa nimănui.

-Știi povestea celor trei surori?

Sekhmet nu se aștepta la o astfel de întrebare; o privi nedumerit.

-Povestea celor trei surori? Nu, nu am auzit de ea…

Anahita zâmbi amar.

-Sigur nu o știi, dar va ieși la iveală cândva, când… în fine.

Și își începu povestirea cu o voce calmă, făcând pauze scurte, continuând să privească în neantul de dincolo de sticla ferestrei.

Sursă imagini: 1. aaaabbbb de Realitydream; 2 autoare Sakimichan, pe Deviantart.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: