De ce (trebuie să) iubim câinii

20140513_165442Era cald afară, iar autobuzul tot nu ajungea în stație. Îl așteptam atât de nerăbdătoare pentru că urma să mă ducă spre un loc despre care am auzit, dar pe care nu l-am văzut niciodată. Eram foarte curioasă. Într-un sfârșit, a ajuns și autobuzul, și am trecut de prima stație, a doua, a treia…

Am ajuns în mijlocul unui câmp, la propriu. Ziceai că e un loc care nu aparține nimănui, și totuși, se auzeau niște sunete ce mi-au dat de știre că nu sunt singură. M-am îndreptat spre o poartă gri, în spatele căreia, în nenumărate cuști, erau ei, câinii nimănui.

Am făcut voluntariat în acea zi, eu și încă trei colege. I-am vizitat pe cei bolnavi, sau pe cei ce-și reveneau după anestezie. Am dat mâncare la căței, care, după personalitatea lor, fie ne săreau bucuroși în față, fie se ascundeau în cuști. După cină, a venit și timpul unei plimbări. Ne-au zis că putem alege orice câine, ne-au dat lesele, ne-au zis că-i putem plimba pe acei copii ai nimănui.

Nu mi-a luat mult timp înainte să-l găsesc pe acel câine pe care voiam să-l plimb. Era un maidanez mare, alb, cu botul ascuțit. Însă nu m-a lăsat să-i pun zgarda. Colegul lui de cameră însă, un maidanez la fel de mare, negru, s-a apropiat singur de mine, m-a lăsat să-i pun zgarda. Când am ieșit din țarc, m-a urmat, însă nu a încercat să o ia înainte, nici nu s-a împotrivit. M-a mirat chiar, căci restul câinilor, văzând că unul dintre ei este scos la plimbare, au început să se agite și să latre. El însă  părea că nu-i observă.

M-am îndrăgostit de el, căci pe cât de mare e, pe atât de blajin și ascultător. Nu a încercat să o ia la fugă, ca ceilalți câini; nu a încercat să se ia la bătaie cu alții, cum au făcut câinii pe care-i plimbau colegele mele; mergea în dreptul meu, fără să o ia înainte, fără să mă tragă înapoi; dacă grăbeam pasul, o făcea și el, însă avea grijă să nu meargă nici în fața mea, nici în spate. Nu a plâns când l-am dus înapoi în cușca lui, cu numărul 80. Nu s-a împotrivit când i-am luat zgarda, nici atunci când am plecat; a rămas acolo, cuminte, cu limba scoasă afară, și m-a petrecut doar cu privirea, ce semăna mai mult cu ”la revedere!” decât ”adio!”.

1.-Liviu-IONESCUAm văzut un câine ce-i seamănă, Neky Liguard. Acesta este un labrador, un câine de rasă, care știe că are un stăpân, un prieten ce-i este mereu alături. Ochii acestui labrador însă îmi amintesc de acel câine negru, fără nume, fără sânge nobil în el, însă cu o pereche de ochi la fel de calmi, ce te privesc cu dragoste, ce te petrec și-ți urează să ajungi cu bine, ochi în care nu se citește niciun reproș…

Dar să revenim, cum am dat de Neky? Neky este un labrador negru, iar cel mai bun prieten al său este un Om, Liviu Ionescu. Ce face ca această prieteneie să fie atât de extraordinară? Pe de o parte, invidia mea, că nu pot să-l iau pe frumosul meu prinț negru din padoc, iar pe de altă parte… duetul magnific se specializează în salvarea vieților omenești. Sunt atât de buni în ceea ce fac încât au luat numeroase premii, iar Neky este și campion național. Anul acesta Liviu Ionescu și câinele său participă la Campionatul Mondial al Echipelor Canine de Salvare din Italia, iar o finanțare ar fi un lucru minunat pe care l-am putea face pentru acești eroi.

Datele necesare pentru donații:

Asociația Centrul Național de Educare Canină, banca BRD sucursala Craiova,
cod IBAN : RO17BRDE170SV85727541700 – cont în euro, SWIFT : BRDEROBU,
cod IBAN: RO06BRDE170SV37720521700 – cont în lei.

Dacă aș vrea să-l adopt pe Neky? Sigur că da! Însă cine știe dacă s-ar fi simțit mai bine cu mine decât cu proprietarul său.Nu cred că aș fi în stare să-l educ să salveze vieți; nu aș fi în stare să-i asigur o viață perfectă, fără lipsuri, sau să-l educ corespunzător, căci cunoștințele mele în acest domeniu sunt nule. Dar ca oricărui (viitor) medic veterinar, mi-ar plăcea să am un patruped alături de mine. Dar gândul tot la maidanezul meu din padoc îmi rămâne… sper să-l adopte un om bun, să-i ofere acel cămin și acea dragoste pe care o merită.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

2 responses to “De ce (trebuie să) iubim câinii

  • distandi

    Mă faci să plâng. Eu am adoptat-o pe Pepper, dar nu m-aș opri la ea dacă aș știi că am toate posibilitățile să le asigur și altora condițiile pe care i le asigur ei. Sunt sigură că vei fi un medic veterinar fantastic! Eu nu am avut atât curaj, deși mi-am dorit când eram mică. De asta nici nu am curaj să merg la un adăpost, voi pleca de acolo plângând….Animalele sunt slăbiciunea mea….

    • Vulpea de scorțișoară

      Să știi că nu mi-a fost așa ușor să plec, căci voiam să iau cu mine pe acel câine negru… dar știind că nu am cum să am grijă de el, m-am resemnat cu gândul că singur va găsi un stăpân iubitor.
      Mă bucur mult pentru Pepper! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: