Șobolanul de laborator: Încadrare taxonomică, origine, rase și linii utilizate

Încrengătura: Vertebrate

Clasa: Mammalia

Ordinul: Rodentia

Subordinul: Mymorpha

Familia: Muridae

Specii întâlnite în România: Șobolanul negru (Rattus norvegicus Berk), șobolanul negru (Rattus rattus L.), șobolanul de apă (Arvicola terrestris L.), șobolanul de laborator.

 lab-rat1

Animal terestru, șobolanul s-a adaptat la o viață cât mai apropiată de așezămintele omenești, acestea oferindu-i atât hrana necesară, cât și condițiile optime pentru proliferare. Pentru om însă, șobolanul reprezintă o problemă: pe lângă faptul că distruge proviziile de grăunțe sau alte alimente, acesta este un foarte bun purtător de diferite boli – un exemplu clasic este ciuma neagră, despre care se consideră că ar fi de fapt răspândită prin intermediul pisicilor; odată exterminate, populația șobolanilor a crescut considerabil, aducând continentul european la un dezastru demografic.

Șobolanul, pe lângă rolul de dăunător, joacă și un rol pozitiv în viața omului: este printre primele specii de animale ce au început să fie folosite în laborator pentru diverse experimente. Astfel, omul a creat o specie nouă, încrucișând specimene de șobolani între ei, rezultând șobolanul de laborator.

Cea mai răspândită specie este reprezentată de șobolanul norvegian (șobolanul cenușiu), al cărui habitat îl reprezintă zonele temperate. Specie gregară, trăiește în colonii ce numără sute de indivizi, de obicei în preajma locuințelor umane, unităților agricole, ferme, depozite, mori, etc. – în general, foarte aproape de sursa de hrană. În general, sunt agresivi față de animalele mai mici sau indivizii din alte colonii, uneori chiar și față de om. Mediul de viață îl reprezintă galeriile subterane, săpate de colonie, unde se depozitează și alimentele. Specie nocturnă, cenușie, cu simțurile auditiv și gustativ foarte bine dezvoltate, preferă să-și raționalizeze hrana, dacă are de unde alege; în general, preferă alimentele cu un conținut ridicat de apă. Se înmulțește în funcție de anotimp, rezervele de hrană existente; gestația durează în jur de 22-26 zile, posibilă de 3-4 ori pe an, în mediu câte 6-7 pui la o fătare. Durata vieții  – în jur de 3-4 ani.

O altă specie foarte răspândită este șobolanul negru, sau șobolanul de casă. Cu un comportament asemănător șobolanului norvegian, acesta se diferențiază prin abilitatea uimitoare de a se cățăra pe diferite obiecte, construindu-și cuiburile în ramurile copacilor. Are corpul alungit, coada este mai lungă decât corpul ( la șobolanul norvegian au cam aceleași proporții). Animal agil, trăiește în familii mici, fiind agresiv față de reprezentanții altor familii. Din punct de vedere al hranei, este mai puțin pretențios decât șobolanul norvegian, fiind capabil să-și schimbe raționul în funcție de anumiți factori sau tipul de hrană disponibil. Se evidențiază un puternic dimorfism sexual, masculul fiind mai mare decât femela. Gestația durează în jur de 20-22 de zile, fiind posibile 2-3 fătări pe an, în medie cu 5-6 pui per fătare.

Șobolanul de apă, cunoscut ca și guzgan, este răspândit în zonele Dunării, Transilvaniei, Dobrogei. Preferă zonele foarte bogate în apă, de obicei sălășuiește pe malul apelor, sapă galerii. Hrana lui este reprezentată de ierburi, rădăcini acvatice, pești, raci, broaște. Femela fată de 2-4 ori pe an, a câte 3-7 pui.

Șobolanul folosit în laborator este șobolanul alb, obținut în urmă cu 170 de ani din Rattus norvegicus, drept urmare a menținerii în captivitate a unor exemplare. În captivitate, s-au evidențiat mai multe variante de albinism, acestea fiind valorificate inițial, drept aspect fizic, la diverse expoziții, iar mai apoi, drept subiecte de studiu și experiment în laborator. Drept urmare, în SUA și Marea Britanie s-a îmbunătățit baza genetică a acstor variante, rezultând linii consangvine și neconsangvine cu performanțe deosebite.

În laboratoarele de cercetare, șobolanii ocupă un loc aparte, fiind o specie foarte potrivită pentru manipulări de ordin genetic, necesare în diferite cercetări. Deși inițial șobolanii au fost folosiți în experimente din domeniul fiziologiei, treptat aceștia au început să fie încadrați și în experimentele din domeniul endocrinologiei, imunologiei, oncologiei, neurologiei, nutriției.

Liniile neconsangvine sunt reprezentate de Liniile Albinosul de Wistar, Albinosul Sprague-Dawley, Long-Evens, Lister, August. Liniile consangvine reprezintă variații ale acestora. Mai puțin răspândite sunt liniile Shermen, Fischer, Buffalo, șamd.

Linia Albinosul de Wistar:  obținută la institutul Wistar din Philadelphia. Indivizi liniștiți, prolificitate moderată, foarte răspândiți în laboratoare. Foarte rezistentă la infecții, rar apar tumori spontane. Dimorfism seual accentuat, mascul mai masiv, urechi lungi, coada nu depățețte lungimea corpului, cap mare, comparativ cu alte linii. Una dintre cele mai importante linii ,deoarece din subliniile A și B ai acesteia s-au obținut majoritatea liniilor consangvine de șobolani existente din SUA.

Linia Albinosul Sprague-Dawley: provin din localitate Madison, Wisconsin. Linie mai rapidă în creștere și mai prolifică decât precedenta. Cap lung și îngust, lungimea cozii este egală cu cea a corpului; prezintă dimorfism sexual, masculul fiind mai mare decât femela. Este o linie mai puțin rezistentă la infecții, mai ales la infecțiile respiratorii.

Linia Long-Evens: obținută în 1920, la institutul Weisborh din Anglia, de câtre Berkeley. Fizic mai mic decât celelalte linii, rezistent la boli.

Linia Lister: obținută în Anglia, asemănător cu specimenele din linia precedentă. Răspândit în Franța și Marea Britanie.

Linia August:  obținută în Rusia, la Petersburg. Seamănă cu specimenele din linia Long-Evens.

Liniile consangvine au fost obținute prin consangvinizarea a indivizi ce fac parte din aceeași familie, cu scopul de a utiliza un anumit lot într-un anumit experiement – este necesară o cât mai mare asemănare a indivizilor folosiți. Cele mai răspândite linii sunt linia ACH, AS, BN, F344, LEW, WF, SHR și altele.

Linia ACH: culoare neagră, obținută în 1926, de Curtis și Dunning în Institutul de cercetare a cancerului din Columbia. Caracteristici: incidență ridicată de limfosarcoame spontane ale mezenterului ileocecal.

Linia AS: culaore albă, obținută în Universitatea din Otago din șobolani Wistar. Carcacteristici: hipertensiune, suscceptibili la dezvoltarea encefalomielitei alergice experimentale. Prolificitate bună.

Linia BN: culoare maro, obținută în 1958, de către Silvers și Billingham. Caracteristici: carcinoame vezică urinară 35% la mascul, carcinoame de ureter 20% la femele și 6% la masculi, sarcoame limforeticulare 14%, sarcoame de cervix 15%, carcinoame tiroidiene 7%. Rezistență ridicată la encefalomielite alergice, inducere glomerulonefrite cu complexe imune autologe. Fertilitate scăzută.

Linia F344: culoare albă, selecționată de Curtis în 1920, la Institutul de cercetare a cancerului din Columbia. Caracteristici: incidență de tumori mamare la 41% femele, 23% la masculi, tumori testiculare 65-85%, tumori polipoide uterine de origine endometrială 21%. Din această linie s-au obținut, ulterior, liniile F 344/N și F 344 Tif.

Linia  LEW: culoare albă, obținută dintr-un stoc de Wistar de către Lewis în 1954. Linie docilă, fertilitate ridicată, durată mare de viață. Folosită ca partener consangvin la complexul major de histocompatibilitate pentru un număr de linii congenice. Au tendință de obezitate la o dietă cu un nivel ridicat de grăsime. Susceptibilă la glomerulonefrite, artrite induse cu adjuvanți,  dezvoltarea encefalomielitei alergice experimentale, dezvoltarea miocarditei autoimune induse. Linie importantă, deoarece este folosită ca gazdă pentru tumori transplantabile precum limfomul 8, sarcomul de rinichi, carcinomul Lewis nr. 10 și altele.

Linia WF: culoare albă, obținută de J. Furth în 1945 dintr-un stoc de Wistar. Caracteristic: dezvoltă carcinom de colon 39% din masculi și 30% din femele. Incidență de tumori la femele – pituitare 27%,  mamare 21%, limfom malign 7% și alte tumori neclasificate 4%. Linia poartă un cromozom y heperopicnotic distinct ce poate fi folosit ca un marker celular.

Linia SHR: culoare albă, selectată de Okamoto în 1963 din șobolani neconsangvini Wistar Kyoto. Din colonie a fost selectat un mascul cu hipertensiune spontană cu presiune sangvină ridicată. Mai târziu, au fost dezvoltate mai multe sublinii cu o evidentă tendință de dezvoltare de leziuni cerebro-vasculare.

Bibliografie:
Conf. Dr. Elena Ciudin,  Dr. Dan Marinescu, Animale de laborator, vol. I, pag. 97-103, editura All, 1996.
Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: