Poți cumpăra fericirea?

579047_415392378560992_44355559_nEste o întrebare a cărei răspuns l-am gândit de mai multe ori, și deseori părea diferit decât cel de data precedentă. Fără sărituri bruște de la da la ba, răspunsul a variat după moment. Dacă poți cumpăra fericirea? Și cât te costă? Și dacă ai garanție?

Pentru mine, fericirea se măsoară în pași mici, neregulați, pe o perioadă îndelungată. Fiind mai mică, mai puțin rațională, consideram că fericirea e ceva ce vine brusc, un sentiment pe care-l trăiești intens, pe o perioadă mai îndelungată, dar… realitatea lovește în față cu o forță imensă, lăsând loc doar pentru analiză. Imaginea mea despre fericire a început să se modifice în momentul în care am mai crescut, când universul a început să mă trateze ca pe o persoană matură, lăsând la o parte copilăriile și grija altora de a mă face fericită. Așteptările mari, urmate de dezamăgiri au fost cei mai buni profesori. M-au învățat că, de fapt, fericirea nu este acea bulină roz pe care o poți avea când vrei. Fericirea este ceva mult mai complex.

Cu vârsta, termenul de fericire s-a metamorfozat. Cum am menționat mai devreme, se măsoară în detalii. Am început să fiu mai atentă la fleacuri precum o dimineață mai răcoroasă de vară, o ploaie melancolică de toamnă, o scrisoare veche, scrisă de o mână dragă, o poză din adolescență alături de prieteni. Un cuvânt rostit de un străin, un râs molipsitor, un câine ce vine dând din coadă, cerșind atenție. Într-adevăr, niște detalii stupide, și, totodată, detalii importante pe care nu le vedem în viața noastră de zi cu zi, trecând pe lângă ele din motiv că suntem prea ocupați să ne trăim viața. Și e păcat, pentru că în astfel de momente, fericirea se joacă cu noi, trece pe lângă fără să spună o vorbă, zâmbind: mă va observa sau nu?

Deci poți sau nu cumpăra fericirea? Am ajuns la concluzia că poți să o cumperi doar cu prețul timpului tău. Să rezervi timp să o cauți, să o vezi în lucruri mărunte, să îi observi chipul frumos în alți oameni, în zâmbetele lor sincere, în prietenia lor; fericirea o găsești acolo unde timpul tău ți se pare o clipă. În schimb, o pierzi acolo unde se cuibărește falsitatea, căci fericirea este un concept pur, adevărat. Cei ce nu cred în prezența fericirii în viața de zi cu zi nu au deschis niciodată ochii ca să o cunască.

Afară e un soare splendid, tomnatic. Cerul este de un albastru candid, iar vântul se joacă printre frunzele rubinii. Se aud multe voci vesele, pe hol șerpuiește, printre cești cu cafea, un ușor miros de tutun aromat. Astăzi, fericirea mea îmi zâmbește.

Vrei să înveți să-ți găsești fericirea? Participă și tu la Conferința despre fericire ce va avea loc   pe 5-6 octombrie, la Universitatea Româno-Americană din București  🙂

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

7 responses to “Poți cumpăra fericirea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: