Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski

dostoievski-umiliti-si-obiditi Primul roman dosoevskian ce mi-a căzut în mâini a fost ”Idiotul”, care, de altfel, nu m-a impresionat mai deloc. Căpătând ceva timp liber, într-o vacanță ce se termină curând, am decis să citesc câte ceva din literatura rusă, alegând opera lui Dostoievski.

Astfel, ”Umiliți și obidiți” mi-a stârnit interesul, fiind o lectură relativ ușoară, dar antrenantă. Apărut în 1861, în ”Umiliți și obidiți”  acțiunea se desfășoară în spațiul citadin, în orașul Sankt Peterburg, considerat o capitală a elitei rusești. Evenimentele sunt relatate de Vania, personaj-cheie. Tânărul este îndrăgostit de Natașa, fiica  lui Nicolai Sergheevici Ihmenev și a soției acestuia, Anna Andreevna, fostă Șumilova. Rămas orfan de mic copil, Ivan Pavlovici este adoptat de familia Natașei,crescând împreună ca frate și soră. Odată ajunși adulți, relașia dintre ei se schimbă, trecând într-o iubire cam șubredă, căci la orizont apare Alioșa, fiul unui cneaz ce cândva a fost în relații cordiale cu familia Ihmenev. Natașa fuge cu Alioșa, lăsându-și părinții îndurerați și pe Vania cu ochii în soare.

Acțiunea romanului se împarte în mai multe fire narative, care, aparent, se dezvoltă independent față de celelalte, ajungând totuși la un punct comun la sfârșitul romanului. Vania, copil sărac, un scriitor aflat abia la început (având anumite trăsături ale autorului, viața sa devenind parțial autobiografică) participă într-o dimineață la o întâmplare bizară: acesta asistă la moartea unui bătrân foarte ciudat, ce se stinge brusc, într-un colț de stradă. Mutându-se în apartamentul acestuia, o cameră mizeră de la etajul 4, protagonistul află că bătrânul e un oarecare Smith, despre care nu se știe mai nimic, iar mai târziu apare și o copilă, Elena, care afirmă că este nepoata lui. Din acest punct, începe acțiunea propriu-zisă, împărțită pe trei planuri: primul, Elena (Nelli) și viața ei misterioasă, al doilea – povestea de dragoste a Natașei cu Alioșa, cât și suferința adusă părinților, și al treilea plan – relația lui Vania cu un camarad din școală, Masloboev, toate trei planuri intercalându-se pe parcurs, aducând cititorul într-o febră a căutării continue al deznodământului.

Adept al realismului, Dostoevski aduce în prim plan drama unei familii, a unei părți din societate, care își împarte membrii pe clase, separând astfel oamenii ”de vază” de muritorii de rând, în această împărțire având o importanță majoră partea financiară a lucrurilor. Creator de modele, Dostoievski atribuie fiecărui personaj câte o trăsătură definitorie. Astfel, Vania este un tânăr cu inimă mare, care pierzând iubirea vieții sale, totuși îi rămîne aproape. Nelli, nepoata bătrânului, reprezintă copilul maltratat și sortit să devină o jucărie a oamenilor mari, salvată doar de bunăvoința protagonistului. Nicolai Ihmenev este un tată rănit, trădat și umilit în societate de propria fiică, luptând între dorința de a-și ierta fiica și orgoliul său. Anna Andreevna este o mamă tipică – iertătoare și mereu cu inima la copilul său. Natașa înfățișează femeia frumoasă, dar cam năucă, lăsându-se dusă de valul iubirii, fără a-i păsa de suferința pe care o produce oamenilor din jur. Alioșa reprezintă tânărul ușuratic, egoist și totodată, blajin și iubitor, copilul etern, o marionetă perfectă în mânile tatălui său, cneazul Volkovski, un om însetat de putere, îmbogățire și de o cruzime aproape inumană, reprezentând primul anti-erou complex în opera dostoevskiană.

Pe lângă aceștia, se evidențiază pe un plan secundar personaje precum Masloboev – un om destul de ciudat, detectiv în timpul său liber, jucând un rol-cheie în mai multe secvențe.  Madam Bubnova, o femeie bețivă ce  o maltrata pe Nelli, reprezintă clasa micilor antreprenori din cartierele sărace, cunoscuți pentru răutatea și cruzimea lor. Alexandra Semenovna, ”soția” lui Masloboev, înfățișează sufletul curat și generos al femeii din popor, gata să sară în ajutor oricărui om nevoiaș. Doctorul ce o tratează pe Nelli reprezintă imaginea ideală a unui om ce a depus jurământul lui Hippocrate, sacrificându-și viața pentru pacienți. Cneghina Ecaterina, prietena lui Alioșa, mireasa pregătită de cneaz pentru fiul său, reprezintă elementul nevinovat și inteligent pierdut în pânza plină de minciună, lașitate și fățărnicie din saloanele mondene.

Astfel, ”Umiliți și obidiți” este un roman realist, cu personaje complexe, acțiune antrenantă, cu un ușor iz de telenovelă. Totuși, finalul este unul tragic, Dostoievski fiind un adept al realității, și nu al happy-end-ului, plasând romanul pe raftul operelor valoroase din literatura rusă.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

9 responses to “Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski

  • Subconstientul Genial

    MA BUCUR SA VAD CA MAI SUNT ROMANI IN ZIUA DE AZI CARE MAI CITESC..DOSTOIEVSKI…FELICITARI…AI MAI INVATAT CEVA DESPRE VIATA…

  • lectura şic

    Mi se pare o provocare să duci la capăt un roman de Tolstoi sau de Dostoievski. Am avut odată în proiect să citesc „Război şi pace”, dar am renunţat la jumătatea primului volum (am o ediţie în două „cărămizi” imense care-mi lasă mereu senzaţia că aş putea citi 5-6 cărţi în timp ce lupt cu paginile lor).

    De la Dostoievski singurul pe care l-am citit în afara clasicului „Crimă şi pedeapsă” a fost „Demonii”, pe care ţi-l recomand cu plăcere. Oricum îţi mulţumesc că mi-ai redeschis apetitul pentru clasici!

    • Vulpea de scorțișoară

      Mă bucur că ți-a plăcut recenzia mea!
      ”Război și pace” l-am citit acum câțiva ani, și aveam două volume la fel de ”cărămizi”. Am dus lectura pînă la bun sfârșit, dar existau niște pasaje descriptive atât, atât de plictisitoare încât credeam că nu mai ajung la sfârșit 🙂

      • lectura şic

        Deci chiar îți plac scriitorii ruși, dacă ai trecut și prin ”Război și pace” cu bine! 🙂

      • Vulpea de scorțișoară

        ”Război și pace” l-am citit în original, precum și toate celelalte romane din literatura rusă. Probabil traducerea în română nu a fost una reușită, sau poate nu e un roman care te ”prinde”. De altfel, mie mi-a plăcut mai mult ”Donul liniștit” scris de Șolohov 🙂

      • lectura şic

        Îmi amintesc că mi-a plăcut atmosfera creată. Tocmai d-aia spuneam că mi-ai (re)deschis pofta de a-i citi :d

        Şi eu cred că literatura citită în original este de altă calitate decât traducere. Cel puţin „se transmite” altfel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: