Protejează o amintire dragă!

 Ploaia se prelinge încet pe pervaz, plin acum de furnici, care neținând cont de vânt încearcă, într-o disperare absurdă, să ducă tot cubul de zahăr brun în mușuroi. Le privesc prin sticla palidă ce este la fel de rece ca în dimineața unei veri demult uitate. Mă întreb, ce s-a întâmplat oare cu timpul? Cu verile calde, însorite, când asfaltul fugea de sub picioare… nu că mi-ar plăcea, dar anul acesta vara e  atât de rece! Iar furnicile încearcă să se prindă de zahărul de pe pervaz, luptând zădarnic cu vântul. Norii de la orizont îmi pictează un tablou fantasmagoric, și mă întreb unde l-am mai văzut. După, un surâs îmi apare pe chip: acea vară plină de soare îmbietor și nisip ud…

dsc_0115_3

Îmi fac un ceai aromat, ce răspândește iluzia unui câmp plin de romanițe și tufe de măceș. Gustul fin al licorii, lipsită de zahăr – căci l-am oferit furnicilor – se cuibărește în amintirea mea. Fix așa, cam în perioada aceasta, câteva veri în urmă, îmi savuram frappe-ul într-o cafenea mică, cu muzică plăcută pe fundal, într-un mic paradis: Sulina. Am întâlnit o persoană minunată ce mi-a zis că frappe-ul din Irish Stoker Pub e genial – și așa s-a adeverit a fi. Prin geamul deschis se vedea  o fâșie sărăcăcioasă de apă învolburată, ce avea menirea de a se așterne în fața multor nave, să-și arunce corpul pe post de covor roșu, să primească cu brațele deschise pe oricine, de parcă ar fi fost un blestem aruncat asupra-i… În port, se odihneau navele, care mai mici, care imense, mai imense decât mi-aș fi imaginat vreodată. Părea a fi un bal al navelor, un bal unde nimeni nu era sortat după nume și rang, ci își alegea singur locul. Amica mea a zâmbit, căci a fost invitată la aceste baluri în mai multe veri, pe când eu abia atunci vedeam splendoarea fâșiei de apă ce servea drept covor roșu. Totuși, oamenii nu păreau la fel de încântați ca mine: pungile și ambalajele erau aruncate neglijent pe mal, urmând să fie înghițite de apa învolburată, care, din răzbunare, a furat mai multe vieți.

p6300087

În seara aceea am văzut marea. Era într-adevăr… mare, dar faptul ce m-a uimit a fost liniștea ce se așternea aici. Era o mare calmă ce spăla nisipul și scoicile, încâlcindu-se printre sârme și cioburi de sticle aruncate de oameni. Portul dormea, iar oamenii de pe plajă cam lipseau. Brusc mi-a venit în minte ce-mi ziceau niște prieteni, că faimoasa Vama Veche nu mai este cum era, că vine toată pleava și strică cheful. Ei, aici era altceva, căci liniștea domnea asupra unui grup restrâns de oameni. În zilele ce-au urmat am înțeles că e locul perfect pentru cei ce caută mare fără idioți: un colț de mare nu azuriu, fără hot-dog la fiecare pas și fără manele pe plajă. Sper să nu se fi schimbat nimic de-atunci.

p7020147

În săptămâna ce a urmat am avut parte de multe lucruri frumoase: am văzut Delta Dunării, ce-i drept, doar o parte din ea, o parte ce a reușit să mă încânte și să mă îngrozească în același timp. Într-o seară, am dat peste un păianjen imens, care se pregătea de somn pe un stâlp. Într-o dimineață, un șarpe și-a lăsat amprenta pe drumul moale, cu nisip încins. Am dat de o omidă foarte colorată și durdulie (deși, poate nu e omidă…). După, mi-a ieșit în cale o broască țestoasă, de dimensiuni foarte mari, care s-a ascuns, timidă, când am salutat-o. Și mai era ceva: era o pasăre nocturnă care producea niște sunete ce semănau mai mult a incantații satanice, dar din păcate nu am reușit să aflu ce fel de pasăre (sau poate animal?)era.

p6280077

Partea îngrozitoare a acelei săptămâni a fost mizeria din jur. Cauciucurile vechi aruncate în mlaștină. Un mușuroi de furnici distrus de oameni. Doze de cola sau bere aruncate hai-hui pe plajă. Meduzele minuscule, abia fosforescente în apa tulbure. Sticle sparte fix lângă coșurile de gunoi. Și insectele alea oribile, semănând cu  o himeră bondar-rădașcă, ce tot încercau să se încolăcească în părul nostru.

Nu am reușit totuși să ajung prea departe. Nu am văzut splendoarea Deltei așa cum am vrut, ci ”într-un grup organizat, doi câte doi”. Am reușit să surprind un răsărit pe plajă, după care am primit o chelfăneală verbală destul de serioasă încât să primesc o sancțiune – trăiască libertatea de deplasare în tabere! Am reușit să ajung și prin cimitirul local – regulamentul căruia era scris pe poartă cu vreo 3 greșeli gramaticale. Mi-a plăcut foarte mult însă modul simplu în care erau aranjate mormintele, cu nume de marinari pe cruci. Undeva, mai spre un colț ascuns, am dat de o cruce (sau un postament?) cu numele prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Sturdza. La fel, am găsit și morminte de pirați, ceea ce mi s-a părut un lucru foarte interesant; din câte am înțeles, este un cimitir multinațional, multicultural și are, drept ”locatari”, reprezentanți ale mai multor religii. Lângă biserică, lăsată într-o semi-paragină, se dezmembra o trăsură veche, boierească, ceea ce dădea un aer boem acestui oraș al morților. Mai târziu, vizitând și Cimitirul Vesel, era să aflu că în România unele cimitire sunt foarte originale, ajungând la rang de operă de artă.

p7040198

Și odată ce am terminat de depănat amintiri dintr-o vară frumoasă, când știam ce înseamnă ”vacanță”, am realizat că mi-e nespus de dor de acele locuri ascunse parcă de turiștii mondeni. Sulina a fost o locație superbă pentru a petrece bine timpul  cu oamenii dragi. Într-o săptămână am reușit să văd peisaje mirifice, să cunosc animale și păsări inexistente în spațiul citadin, să aud vocile navelor ce se chemau una pe cealaltă în port, să privesc farul în noapte ce ne vedea parcă pe toți… și totuși, partea tristă a poveștii există: factorul uman, ce nu știe să se distreze fără a provoca răni grave mediului. Sticlele de pe plajă au fost culese demult, dar turiștii așa și nu au învățat să arunce gunoiul la coș. Păianjenul de pe stâlp, cel mai probabil, a fost strivit de vreun viteaz ce își proteja prințesa finuță, pentru care existența unui păianjen este un pericol global. Sper totuși că broasca țestoasă ce am întâlnit-o a reușit să traverseze drumul fără prea multe șuturi de la băieții cool.

foto6589

Delta Dunării e un loc splendid. E un loc mirific pentru orice om ce respectă natura și conștientizează că face parte din ea. Distrugând-o, omul distruge și o parte din sine. Cu simpla dorință de a face ceva nu se rezolvă nimic, dar există soluția: informarea. Biodiversitatea trebuie protejată și informați-vă despre rețeaua Natura 2000 ca să puteți beneficia de oportunitățile pe care le oferă. Astfel, vom reuși să creăm o lume mai bună, pentru noi și pentru toate (micro)organismele ce populează Delta, cât și alte zone ale țării.  Pentru că, până la urmă, am vrea să ne aciuăm existența printre iarbă și flori, și nu peturi de bere sau ambalaje de plastic…

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

4 responses to “Protejează o amintire dragă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: