Poveste dintr-o lume himerică

… Și ascultând apa mării, pe o plajă goală, într-un februarie demult uitat, mi-am amintit de toamna noastră. De toamna în care ne-am cunoscut, în care ne-am oprit privirile pe frunzele ce cădeau lent, acoperindu-ți fața, acoperindu-mi sufletul. Eram copii, culegeam melci prin ploaie, fără să ne dăm seama că între noi se înfiripa o fărâmă de lumină. A fost cea mai dulce toamnă…

Câte zile au trecut de atunci? Nici eu nu știu. Scrisoarea ta s-a îngălbenit de atâta timp, de atâta întuneric. O țin în noptieră, sertarul căreia nu-l deschid niciodată. Mai ții minte? Eram tineri, într-o primăvară abia trezită, sub streașina unui bloc vechi. Ploua, apa era mai rece ca marea din februarie. Un martie plin de voluptate, un ultim martie petrecut împreună; un martie în care am ascultat melodii ce astăzi par desprinse din realitate.

Emoție de toamnă

Nu te mai știu, nu te mai țin minte; primăvara aproape a trecut, cerul este curat, lumea vie, sufletul meu liber. Dar astăzi am deschis, din greșeală,  acel sertar în care păstrez amintirile despre noi. Și am citit cuvintele scrise de tine, și am zâmbit: căci în minte îmi răsuna răpăitul ploii și vocea unui om ce ne-a cântat tinerețea. Am zis că ne-a cântat tinerețea, pentru că vocea lui îmi stârnește o melancolie dulce dulce… unde ești, ce mai faci? Aș vrea să cred că ești fericit, că ai chipul la fel de luminos ca atunci, cu mulți ani în urmă. Continui să murmur în gând : ”... și noi ne iubeam”…

Vocea îi aparține lui Nicu Alifantis, melodiile căruia au un loc aparte în inima mea. Este ciudat să redescoperi anumite versuri, note, nuanțe, voci ce-ți amintesc de clipe frumoase din viața ta. Și nu cred că sunt singura, singura care a trecut prin fericire acompaniată de vocea calmă, plină de duioșie al unui om ce cântă despre iubire așa cum este ea, frumoasă și crudă.

Astăzi, după 40 de ani de activitate, Nicu Alifantis lansează un nou album, intitulat ”Mozaic”, a cărui lansare va avea loc pe 20 și 21 mai 2013, printr-un dublu concert, la Opera Națională din București. Cu acest prilej, aș vrea să-i mulțumesc maestrului pentru simplul fapt că am avut ocazia să-i cunosc vocea, să-i ascult muzica, cea care a avut – și încă mai are! – un impact asupra sufletului meu. Îi urez numai bine, o primăvară frumoasă și cât mai mulți oameni în jur care să inspire frumusețe și iubire…

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

2 responses to “Poveste dintr-o lume himerică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: