Roz – Voltumna: Femeia cu părul de aur

Voltumna (sursă: tumblr)Apusul desena umbre sângeroase pe orașul în ruine. Clădirile vechi, dărâmate, servind drept casă pentru păsări sau viermi se profilau trist în soarele ce apunea. Din când în când se desprindea câte o țiglă sau o cărămidă și cădea jos, ridicând praful. În jur era o liniște deplină: păsările în acest loc blestemat erau mute. Le-a amuțit Voltumna.

Femeia știa de orașul dărâmat. Astăzi stătea într-o cafenea mică, drăgălașă, discutând de zor cu prietenele ei. Ținea în mâna delicată o țigară pe jumătate fumată. O învăluia mirosul de tutun și de mentă. Zâmbea. Voltumna avea buze roșii și savuroase care erau surprinse mereu într-un zâmbet, arătând dinții mici, sidefii. Când vorbea, își privea prietenele cu niște ochi frumoși, puțin oblici și de o culoare verde-cenușie. Ochii, buzele și pielea măslinie erau conturați de părul ei bogat, ondulat și lăsat pe spate, reflectând lumina galbenă din încăpere. Privită de afară, părea o zeitate cu părul de aur.

Stingând țigara, Voltumna și-a întors privirea spre stradă. Contempla asfaltul crăpat, oamenii grăbiți și ploaia ce urma să înceapă. Cineva mergea cu o umbrelă galbenă. Se auzeau clopoței undeva departe, acompaniați de răsete de copii. Fața femeii s-a crispat într-un zâmbet demonic, iar ochii au căpătat o licărire ciudată. Priveliștea din geam se schimbase brusc: vitrinele de pe partea cealaltă a străzii, frumoase și aranjate deveniseră ruine, cu denumirea ștearsă, geamurile crăpate și culoarea vie roasă de ploi. Asfaltul se prefăcuse în praf, iar oamenii își continuau drumul fără să observe demonul ce îi privea.

Voltumna ieși pe stradă. Norii au dispărut, iar soarele care era la zenit apunea cu viteză, oprindu-se la orizont. Oamenii din jur însă păreau că nu văd nimic. Semănau cu niște marionete fără suflet ghidate de niște ațe invizibile. Zâmbetul femeii devenise înfricoșător: se schimbase și ea. Părul de aur era strâns la spate cu o panglică din argint. În loc de hainele de oficiu avea zale sângerii, înfrumusețate cu pietre argintii. Pantofii i se prefăcuseră în bocanci grei de oțel. În mâna stângă  ținea o sabie cu mâner încrustat cu pietre argintii și rubine. Tăișul sabiei strălucea în lumina soarelui, înghițind focul din cer. Voltumna înainta pe bulevard, trecând lângă oamenii ce nu păreau să existe deloc. A ajuns într-un loc înconjurat de mai multe clădiri a căror țigle și cărămizi continuau să cadă. Aici erau mulți oameni cu fețe cunoscute. Bărbați, femei, copii, bătrâni… și toți păreau să fie diferiți de cei de pe stradă: știau cine este Voltumna și înțelegeau că aici le este sfârșitul. Femeia zâmbi.

***

Soarele continua să apună de o eternitate. Păsările priveau amuțite femeia demonică din mijlocul orașului. În jur, numai bucăți de carne, sânge închegat, fețe de copii terifiați, ochi ce păreau să prindă ultima fărâmă de viață. Seara însă era una frumoasă. Voltumna își ridică fața și întâmpină, cu ochii închiși și împăcați, briza caldă ce-i răsfira părul pe spate. Într-o baltă imensă de moarte femeia era fericită; mirosea a prospețime în jur și parcă totul revenise la locul său. Undeva în apropiere o cărămidă desprinsă căzuze, ridicând un nor de praf argintiu.

  • Voltumna – zeu al schimbărilor și al anotimpurilor în mitologia etruscă.
Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: