Jurnal în ploaie

Red coat (sursă: tumblr)Astăzi aș vorbi despre ploaie și despre oameni frumoși. Despre cât de aromată și caldă este ciocolata în casa cu pereții portocalii și cu un pui de om ce râde încontinuu. Despre cât de dragă îmi este femeia cu fluturi mov. Despre cât de duios mângâie ploaia bulevardul Carol I. Despre cât de alb este cerul  și cât de rece este ploaia din luna lui marte. Dar…

De când nu m-am mai plimbat prin ploaie? Nu știu dacă am făcut-o vreodată. Să mă plimb, să nu fug sau să mă ascund de apa de gheață. Și uite că astăzi am decis să nu ajung prea devreme acasă. Am traversat o  stradă, două și am ajuns în parcul care-mi trezește atâtea amintiri. Amintiri frumoase, calde, însorite; amintiri triste, dar dulci; amintiri ce-mi trezesc un zâmbet melancolic pe buze… și totuși, amintiri ce nu vor în niciun chip să dispară atunci când mă regăsesc în anumite locuri. Toto orașul e o amintire…

Am trecut în celălalt parc și am privit o râmă cum se târăște. M-a fascinat; de altfel, era singura ființă vie  în afară de mine în locul imens și plin de copaci bătrâni, scârțâind. Se târa înaintând puțin, strângându-și inelele, după care trăgând și pe celelalte după. Și tot așa; se mișca încet, dar sigur. O activitate aparent foarte plictisitoare, să te târăști așa, ”pe bucăți”. Și totuși, râma nu părea să se plictisească. Și încă ceva: îmi plac ființele acestea ”hidoase”; îmi plac pentru că iubesc ploaia. Nu încearcă să se ascundă de ea. O admiră și se pierd în ea.

Cineva zicea că iubește ploaia pentru că-ți poți ascunde lacrimile în ea. Eu iubesc ploaia pentru că ceilalți oameni nu o plac; o evită, merg mai reprede când plouă, se ascund sub umbrele, sunt mai posomorâți și repretă că ”afară e o vreme urâtă”; sau stau acasă pe pervaz și o contemplează fără să o înțeleagă…

 În fond, parcurile devin pustii, iar astăzi am fost doar eu, râma și ploaia. Și muzica din căști. A, și aleile ce-mi aminteau de atâtea lucruri; banca pe care am mâncat odată ciocolată cu lapte; copacul din mijlocul aleii ce se uita cu scoarța bătrână la mine; și el își amintește de mine, căci am vorbit atât de mult despre frumusețea lui…

Filă de jurnal încheiată. 22.03.2013

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: