Alb – Sekhmet: Femeia cu mâinile frumoase

SekhmetÎn ziua unui soare alb Sekhmet s-a regăsit într-un oraș alb cu oameni gri. Cerul o privea cu niște ochi albaștri șterși, nedefiniți. Soarele se ascundea după un perete de nori de lapte. Strada era luminată de un fir de rază de soare ce a fugit de după nori. Se auzeau tocuri de pantofi scumpi lovind pavajul bulevardului, mașini claxonând și oameni certându-se, vorbind, iubind și cutreierând centrul în căutarea păsărilor măiestre.

Sekhmet și-a privit chipul într-o vitrină din stânga. O priveau o pereche de ochi căprui, ascunși după rama argintie a unor ochelari modești. Părul îi era prins într-o clamă la spate și avea o culoare de soare, de parcă prinsese orice rază ce a poposit vreodată pe el. Vântul sufla ușor, atingându-i abia-abia părul și poalele rochiei azurii. Pe piept se odihneau o pereche de mâini minunate, de un alb de marmură. Sekhmet avea niște mâini desprinse din sculptura lui Michelangelo, Pieta. Expresia feței însă nu era similară femeii ce-și privește fiul cu dragoste și resemnare. Chipul lui Sekhmet nu trăda duioșie sau drăgălășenie. Deși frumoasă și atrăgătoare, Sekhmet era o femeie puternică și detașată de tristețile lumii. Și totuși, astăzi i se întâmplase ceva: a simțit nevoia să se regăsească în cub.

Cubul lui Sekhmet era din sticlă. De obicei, îl găsea în acest oraș plin de oameni gri. Cubul stătea în mijlocul bulevardului, cu pereți imenși, de sticlă și cu nisip fin în loc de dale. Prin cub treceau toți oamenii din jur, dar ei nu vedeau sticla, nu simțeau nisipul moale și rece de sub picioare. Sekhmet era singura care putea intra în el, nu doar trece prin cub.

Regăsindu-se aici, femeia venea în mijloc și se oprea. Cubul devenea de două ori mai mic iar prin pereții lui se vedeau oamenii continuându-și drumul, fără să ia în seamă femeia ce stătea acolo, nemișcată. Sekhmet însă privea lumea de afară. Prin pereții cubului se vedea torentul de suflete ce se apropiau din ce în ce mai mult de moarte și totuși păreau neafectate de acest lucru. În cubul lui Sekhmet însă timpul avea cursul lui: nu se mișca. În această încăpere de sticlă nu pătrundea niciun sunet, niciun miros, nicio boare de vânt. Semăna mai mult cu un cinematograf rece, pustiu, în care era un singur spectator ce privea viața de pe monitorul mat.

La un moment însă, Sekhmet s-a trezit din contemplarea ce putea dura o eternitate. S-a așezat în genunchi și a început să caute ceva în nisip. Era înfuriată; căuta ceva anume și dădea peste lădițe îngropate de secole acolo, saci cu etichete, sticle negre. Într-un sfârșit, a dat de o casetă de o culoare nedefinită, între verde închis și indigo.  Lemnul părea poaspăt, caseta – nouă. Se pare că cineva o supărase rău pe Harită. În casetă găsise o scrisoare ruptă în mii de bucăți; cerneala roșie era întipărită pe hârtie ca o pată de sânge. Mirosul din casetă a trezit dezgustul femeii: mirosea a ipocrizie. Ființa a cărei urme erau în acea scrisoare se numea Moira și însăși numele ei trezea tot disprețul în ochii lui Sekhmet.

Din mâna femeii sărise, furios și nerăbdător, un bulgăre de foc, mâncând cu nesaț hârtia. Cuvintele sângeroase ardeau încet, agățându-se cu o ultimă sforțare de hârtia impregnată cu mirosul Moirei. În scrut timp, Caseta de o culoare nedefinită se umpluse cu cenușă de culoarea sângelui închegat. Privirea lui Sekhmet nu mai părea atât de înfricoșătoare. Pentru astăzi, furia ei a fost consumată…

Dar astăzi este o altă zi; Sekhmet nu uită și nu iartă. Mâine, va veni din nou să se izoleze în cub, să privească viața ce fuge pe bulevardul pavat. Tot mâine va dezgropa caseta, va arde cenușa și o va transforma în fire de nisip; după, va topi firele de nisip și le va închide în casetă. Și se va liniști.  Și tot așa, zi de zi, Sekhmet va distruge în mii de moduri conținutul casetei. Harita  își trăiește viața înfruntând greutățile cu capul ridicat, ucigând orice frustrare în cubul ei de sticlă. Sekhmet nu iartă; Sekhmet are foarte multe casete…

  • Sekhmet – „cea puternică”, reprezentând  zeița luptătoare a Egiptului de Sus.
Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: