Gânduri aiurea

Din geamul meu se vede un cer nesfârșit și umbra unor copaci ce încă nu și-au recăpătat veșmintele. În cameră este cald; în sufragerie se aud vocile unei familii minunate. Fratele mai mic, enervant și drăgălaș totodată nu-și lasă sora în pace. Aceasta curăță niște cartofi pentru prânz. Mama vorbește cu ambii, atmosfera fiind una foarte caldă și degajată. Îmi place vocea ei; e dulce, e maternă, e așa cum nu am auzit de la mama mea. Deși diferența între ele este una imensă, mi s-a făcut dor de ochii reci și cenușii ai femeii ce mi-a dat viață. Nu am văzut-o din decembrie; nu am reușit să-i zic cât de mult îmi lipsește uneori. Mă întreb de ce nu ne împărtățim sentimentele cu cei care ne sunt dragi; de ce preferăm să ignorăm faptul că ne sunt dragi; de ce uităm să le spunem cât de mult îi iubim și cât de mult înseamnă pentru noi; de ce îi pierdem datorită îngâmfării sau părăsim universul vieții lor datorită faptului că nu am arătat la timp ceea ce simțim. Pierdem atâta iubire doar pentru că nu spunem ceea ce simțim. Suntem slabi și lași și deseori indiferenți; plângem când pierdem pe cineva; nu întreprindem nimic când putem să o facem.

Copaci în geam (sursă: tumblr)

Afară vântul face ravagii printre copacii goi. Undeva în zare se văd nori negri, grei, care nu știu dacă să vină spre satul acesta sau să plece. Din spate se ivește timid soarele, atingând ușor acoperișurile caselor. La vecinii de peste gard se aude cotcodăcitul găinilor și lătratul unui câine bătrân. Viața aici decurge altfel; nici tu mașini, construcții, tramvaie, gălăgia orașului devenind doar o amintire urâtă.

Am așteptat  cu nerăbdare să cobor din tren și să ajung în casa aceasta. O casă străină, dar totodată aproape sufletului meu. O casă ca o vacanță în sânul unei familii iubitoare. A unei familii din care nu fac parte dar care mă tratează că pe un copil de-a lor. O familie care mă face să-mi doresc să fiu o mamă la fel de bună când va fi timpul, să-mi iubesc copiii la fel de mult, să păstrez liniștea și pacea în familie ca pe ceva sfânt. O familie în care mă simt fericită, fie și pentru câteva zile. O familie în care nu există ură și nepăsare. O familie care va rămâne în inima mea un loc de reculegere și restabilire a păcii interioare.

… Iar din geam văd un cer imens, câteva case de țară, acoperite atent cu țiglă, un drum plin de pietre, un rând de copaci ce-și flutură ramurile și o liniște și pace imensă ce mă fac să înțeleg că în sufletul meu totul a revenit la locul său…

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: