The Woman in Black (2012)

Ce pot să zic despre acest film? A fost destul de ciudat. La un moment dat mi-a amintit de The Others cu Nicole Kidman, care m-a înfricoşat când l-am văzut prima dată. Aici, la fel: atmosfera sumbră, o casă veche, un cimitir alături, o comunitate izolată care păstrează un secret groaznic – acesta este The woman in black, un remake de altfel (originalul a fost filmat în 1989), bazat pe nuvela cu aceeaşi denumire scrisă de Susan Hill .

Povestea începe în Londra, unde un tânăr avocat este trimis de către birou în Crythin Gifford pentru a vinde proprietatea unei văduve decedate – Mrs. Drablow – o casă veche în Eel Marsh, izolată prin mare de restul satului.

Eroul principal are o traumă – soţia sa a murit, dând naştere unicului său fiu, Joseph, pe care-l iubeşte foarte mult. Doar de dragul copilului avocatul Arthur Kipps decide să rezolve acest caz, care este ultima şansă de a-şi păstra slujba.

Încă de la venirea acestuia în orăşel localnicii se comportă ciudat: la micul hotel nu se găseşte nicio cameră liberă iar avocatul din localitate îl trimite la gară chiar a doua zi. Acesta urma să fie dus de un căruţaş, însă reuşeşte să-l facă să-l ducă spre casa din Eel Marsh, unde se află mult mai multe acte ale decedatei.

Oroarea începe atunci când intră în casă- atmosfera sumbră, lucrurile vechi, urmele unei case nepopulate de foarte mult timp, iluzia unei femei în negru afară, în cimitir şi strigătele disperate ale unui copil în ceaţă. Pe parcurs încep să moară copiii din comunitate, unul câte unul, î cele mai oribile împrejurări. Casa începe să învie iar viaţa din interiorul familiei Drablow i se înfăţişează lui Arthur în cele mai şocante detalii…

Nu pot să zic că a fost un film relaxant. Cel puţin, unele momente m-au făcut să tresar. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera creată şi transmisă cât de decor, atât cât şi de personaje. După părerea mea, Daniel Radcliffe a reuşit să iasă din imaginea lui Harry Potter şi să formeze una nouă – a unui avocat nefericit, chinuit de imaginea morţii soţiei sale.  La fel, mi-a plăcut şi personajul Jannet, care după părerea mea a reuşit să creeze imaginea unui monstru demn de poveştile cu demoni; mai ales mi-a plăcut vocea unei persoane grav bolnave psihic, foarte înspăimântătoare. Mi-a plăcut şi personajul doamnei Daily, nebunia aceasteia cauzată de pierderea copilului, nebunie care-l va ajuta mult pe Arthur să înţeleagă răul pe care trebuie să-l confrunte.

Din partea mea filmul este unul reuşit, serios, fără exces de dramatism; lipsa comicului nu a afectat  filmul într-un mod negativ. Regizorul James Watkins a reuşit să creeze un horor realistic şi să înfăţişeze drama lui Arthur, pe de o parte şi drama comunităţii, chinuite de păcatul unei femei ce a dus la moartea copiilor lor. La fel, trăirile personajelor au fost transmise într-un mod realistic şi de muzica scrisă de Marco Beltrami. Recomand acest film  pentru cei cărora le place horrorul, la fel şi pentru cei care nu se lasă speriaţi aşa uşor…

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: