Ce-ţi pasă?

Ce-ţi pasă?

Toamna asta e superbă. Îmi trezeşte amintiri din anul trecut, amintiri pe care le păstrez doar pentru mine în file de jurnal, alături de frunze uscate şi melodii ce-mi rup sufletul din piept. O toamnă târzie se lasă pe sufletul meu. Una în care înghit ploaia de pe umbrelă şi frunzele înebunite ce străbat văzduhul. Înghit noduri pentru că nu vreau să plâng. Nu vreau să am buzele sărate şi nu vreau să-mi ard pielea de pe obraji. Dar mă doare, mă doare nodul din gât. Ce prostie, am impresia că dacă grăbesc pasul  sentimentul acesta va trece, nodul va dispărea şi voi putea respira normal. Dar nu. Îmi vine să plâng  mai mult. Îmi vine să plâng chiar dacă nu pot să zic motivul; ştiu că de fapt e o sumă din mai multe motive, cuvinte, gesturi care m-au rănit dar nu le-am băgat în seamă. Însă cupa se umple, iar ultima picătură poate fi şi un fleac, cum se întâmplă deseori. Nu înţeleg ce e cu mine. De ceva timp sunt prea tristă, sunt mai tăcută şi parcă nu mai sunt eu. Vârsta e de vină? Dar a trecut doar un an! Sau m-am maturizat atât de rapid şi nu mai sunt ce eram… Mi-e dor de mine. Mi-e dor enorm de indiferenţa mea de acum un an, mi-e dor de zâmbetul meu sincer, de râsul meu, de vocea mea… acum totul pare atât de urât! Îmi urăsc vocea pentru că e tristă. Îmi urăsc zâmbetul pentru că e forţat. Îmi urăsc ochii pentru că genele nu pot ascunde lacrimile. Îmi urăsc sufletul pentru că a început să-mi pese de multe lucruri şi acest sentiment mă răneşte, deseori. Îmi urăsc sufletul pentru că începe să se închidă, pentru că începe să se contopească cu carnea şi încep să nu-l mi simt. Îmi urăsc inutilitatea în societatea care tot timpul vrea să-mi vadă doar partea bună şi profitabilă a fiinţei mele. Dar sunt şi eu slabă, undeva, în sinea mea. Am şi eu nevoie de grijă şi acceptare. Vreau şi eu să pot fi tristă şi să nu mi se reproşeze că nu sunt aşa cum sunt de obicei. Vreau să-mi scund sentimentele într-o carte şi să o  arunc pe foc, să fie înghiţită de foc şi să ardă sălbatic până la ultima filă…

…Am scris câteva rânduri şi mi-am revenit. Dar toamna aceasta mă face să plâng. O urăsc pentru că te ascunde pe tine şi îmi permite să te văd foarte puţin. Dar, ce-ţi pasă?

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: