Ştii că…?

Vreau să-ţi aud vocea. O voce puţin ciudată şi totodată, atât de dragă… vocea care îmi este alături de atâta timp şi abia acum, pare-mi-se, abia acum încep să o descopăr. Îmi  vei permite să continui? Îmi vei permite să fac mici  descoperiri în fiecare zi, legate de tine şi  de libertatea ta?

Ne cunoaştem de prea mult timp ca să cred că mă înşel. M-am înşelat în multe persoane, dar tu eşti ceva cu totul neobişnuit. Ţi-am mai zis că mă simt bine în preajma ta, nu? Ţi-am mai zis că aş fi vrut să fii alături de mine în seara aceea, la munte,  o seară plină de stele şi copii din tabără, copii gălagioşi care nu ne lăsau să vorbim? Ţi-am mai zis multe lucruri; de când ne cunoaştem,  te-am delectat cu felul meu de a vorbi şi naivitatea în unele privinţe.

Ştii ce culoare au ochii mei? Ştii că îmi este frică de întuneric, chiar dacă neg acest fapt? Ştii că mi-ar plăcea să-ţi şterpelesc hanoracul, nu pentru că îmi este frig, ci pentru ca să-ţi simt prezenţa chiar şi atunci când nu te gândeşti la mine? Ştii că încerc să înţeleg ce vrei să zici? Uneori cuvintele tale mi se par atât de ciudate şi fără de sens, încât numai tu poţi înţelege ce ai fi vrut să-mi zici… Ştii că aveam momente când te voiam alături şi momente când nici nu ştiam de existenţa ta? Poate că e ciudat ceea ce spun, dar de când ne cunoaştem te iubeam  şi nu înţelegeam. Te iubeam cu privirea, cu gândul, cu frazele stupide dintre pauze, cu zgârâieturile pe care ţi le-am lăsat… ştii că sunt violentă, dar sunt prea imatură şi fricoasă ca să-mi arăt sentimentul în alt mod!

Ştii că nu mai vreau să aud tăcerea? Vreau să-mi fii alături, acum, cu veşnica ta ironie şi indispensabilul sarcasm. Vreau să-mi zici ceva răutăcios, deşi ştiu că de fapt crezi altceva. Vreau să mă supăr pe tine iar tu să râzi cu râsul ăla al tau, bizar şi totodată, atât de dulce! Dar de fapt ştii foarte bine că nu sunt atât de puternică şi independentă precum par. Am nevoie de protecţie şi tu parcă te joci cu acest aspect. Parcă vrei să mă protejezi şi totodată îmi spui lucruri dure sau pur şi simplu mă ignori.

Ştii că, de când ne cunoaştem, am ştiut că este ceva între noi. Chiar dacă erai destul de răutăcios şi sever la început. Am trecut peste asta. Chiar dacă într-un ultim moment ai ales-o pe alta. Şi peste asta am trecut. Chiar dacă m-ai invitat la o cafea, ca apoi să zici că îţi pare rău şi că nu poţi veni.  Am închis ochii şi la asta. Dar tot tu primul ai început! Tot tu mi-ai schimbat vacanţa într-un şir de convorbiri şi mesaje. Tot tu ai iniţiat jocul acesta. Un joc plăcut şi totodată riscant pentru mine. Pentru că astazi joc pe totul sau nimic, iar mâine… mâine vreau să aflu răspunsul. Mâine vreau să vină ziua când ne vom revedea şi tu să-mi zici rezultatul jocului, să-mi zici cine a biruit – sentimentul meu sau al tău. Şi ştii ceva? Aş vrea ca rezultatele să coincidă. Te iubesc, scriind aceste rânduri. Tind să cred că şi tu simţi ceva pentru mine. Nu  e neapărat să-mi zici acum. Îmi ajunge doar atenţia ta, iar cuvintele… cuvintele mi le poţi spune mai târziu. Dar… te iubesc!

Advertisements

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: