Eu, în 2021 (Pentru concurs)

…Îmi place cum miros florile din grădina mea. În fiecare dimineaţă deschid larg geamul din bucătărie ca să îmi beau ceaiul aromat cu un răsărit splendid. Îmi place să deschid laptopul şi să ascult melodia preferată, Roxette – Listen to your heart, zi de zi, singura pe care sunt în stare să o ascult la nesfârşit. O amintire atât de plăcută din copilărie…

Săptămâna aceasta împlinesc 27 de ani, dar am impresia că nu m-am schimbat prea mult de când am terminat liceul. Septembrie din acest an e la fel ca şi cel când  m-am mutat la Sibiu, proaspătă studentă la medicină. Cât m-a costat acest loc la facultate! Şi acum ţin minte clipele de coşmar înainte de bac, când mă crizam că nu ştiu mate, de aici realizând că media de la bac la medicină constituie dor 10%, iar eu stăteam nopţile şi le împărţeam între anatomie şi factoriali! Cred că am slăbit groaznic în vara aceea, prietenii credeau că sunt subnutrită. Dar a trecut şi bacul, l-am dat cu brio, cel puţin la mate am avut 7, iar în iulie am depus actele la Facultatea de medicină din Iaşi (părinţii au insistat să mă mai ţină lângă ei încă vreo 10 ani), dar în ziua când trebuia să dau examenul eram în Sibiu, la examenul Facultăţii de  medicină de acolo. Cred că a fost un gest nesăbuit, căci părinţii mei au fost foarte supăraţi când au aflat de „păţănia” mea, dar până la urmă s-au împăcat cu gândul că viaţa mea de 18 ani în Iaşi era destul de monotonă şi m-au lăsat să plec. La început a fost cam dificil, dar s-a rezolvat. Mi-am format cercul meu de prieteni, am ales psihiatria, pentru că mă pasiona şi l-am întâlnit şi pe soţul meu, care astăzi este neurochirurg.

Cafeaua pentru soţul meu începe să fiarbă şi ceasul arată 6:50, ora la care el vine în bucătărie să-şi ia drogul. Mai aprinde şi o ţigară şi mirosul minunat de flori se dizolvă de partea cealaltă a ferestrei. Astăzi e mai adormit, ieri a avut o urgenţă şi a ajuns târziu acasă. Uneori am impresia că munca mea în comparaţie cu a lui e o joacă de copii. Şi când stau să analizez orarul nostru de lucru mă gândesc că un medic nu ar putea avea o căsnicie fericită decât cu alt medic; numai alt medic ar putea înţelege plecările în miez de noapte la servici sau „vacanţa” soţului de trei zile în laborator.

Când l-am întâlnit părea forte tânăr, am crezut că suntem în acelaşi an sau pe aproape, dar când am aflat că e mai mare cu 7 ani nu-mi venea să cred: cu tenul lui de adolescent, părul lung până mai jos de umeri şi în tricoul cu Scorpions părea a fi mai mare cu un an sau doi, maxim. Dar asta e, ne-am cunoscut mai bine abia când eram în anul trei, şi de acolo cred că a pornit totul. Iniţial nu-l băgam în seamă, aveam alte interese şi cred că eram un pic mai zăpăcită, dar până la urmă am ajuns la o relaţie mult mai serioasă decât o seară la concertul celor de la Bucovina, când a început totul… Astăzi suntem căsătoriţi de 5 ani şi avem doi copii şi unul în „formare”. Gemenii Mircea şi Matei au fost o surpriză pentru mine; am şi eu un frate geamăn, acum e în Finlanda, ştiam că am slabe şanse să am gemeni, dar mă bucur nespus de mult că fiii mei sunt sănătoşi şi plini de viaţă. Mircea seamănă cu mine, are părul şaten şi ochii mici, chihlimbarii, e un pic mai închis în sine, îi plac cărţile şi preferă să le răsfoiască decât să se uite la desene animate toată ziua, cum face fratele lui. Matei e mai răutăcios de felul lui, nu ştiu de la cine a moştenit această trăsătură, dar fizic e leit taică-su: brunet, ochi verzi, ten aproape transparent; e mut mai sociabil decât Mircea, dar e mai activ decât fratele lui. Momentan sunt într-a şaptea lună cu o fetiţă şi e decis de când eram adolescentă că numele ei va fi Eliza.

Luna trecută am fost în Tokyo, oraşul pe care am vrut să-l vizitez demult, dar m-a cam obosit statul acolo. În situaţia în care sunt e foarte deranjant sunetul strident al oraşului ca un furnicar. Şi cred că soţul meu avea dreptate când a zis că e mai bine să mergem în Europa undeva… Viena, Moscova, Lisabona, dar eu cu înăpăţinarea mea… Băieţilor le-a plăcut, au rămas mulţumiţi de Luna, de parcurile din oraş şi de magazinele de anime şi manga.

Săptămâna aceasta am de predat un proiect în clinica particulară în care lucrez, după care plec în concediu de maternitate. Va fi trist, cred, pentru că îmi place munca mea, îmi plac colegii de serviciu şi îmi plac pacienţii care ies din clinica noastră cu ameliorări vizibile. Aş mai fi stat aici, dar soţul meu nu e de acord cu activitatea mea în situaţia actuală şi demult insistă să-mi iau concediul. E foarte grijuliu şi tandru, mai ales după surpriza cu doi în loc de unul. Nu ştiu dacă s-a bucurat atunci sau era şocat, dar acum se înţelege de minune cu băieţii şi-i oferă toată căldura sufletească pe care o are. Ştiu bine că tot timpul şi-a dorit o fetiţă, dar nu i-am divulgat sexul pruncului care urmează să apară pe lume. Cred că e un pic dezamăgit, este sigur că e băiat, deja i-a găsit şi un nume, Paul, dar abia aştept să-i văd reacţia când va ţine în braţe o domniţă simpatică, care sunt sigură că-i va semăna lui.

Viaţa mea începe în fiecare zi cu o aromă de ceai de fructe într-un cartier mirific din Sibiu. Mulţi dintre prietenii mei au plecat în străinătate, dar mie îmi place România, mai ales Sibiul! Şi soţul meu mi-a propus, înainte ca să apară gemenii, să ne mutăm în Canada, fratele meu mă chema în Finlanda, dar mie îmi place aici. Nu că aş fi atât de patriotă sau aşa ceva, dar pur şi simplu îmi place ţara în care sunt, oamenii de aici, faptul că am o familie minunată şi un loc de muncă din care pot trăi şi aici, într-o ţară atât de săracă, precum spun unii. Cred că ar trebui să preţuim ceea ce avem şi să ştim să ne bucurăm de aceste lucruri. Nu mi-ar plăcea să locuiesc într-o ţară unde m-aş simţi străină toată viaţa.

Zilele mele se scurg încet, într-o familie pe care o iubesc şi fac tot posibilul să fie fericită, chiar dacă mai apar şi certuri între noi. Sunt  recunoscătoare enorm soţului meu că m-a ales pe mine, că mi-a dăruit aceşti copii minunaţi, că mă suportă cu toate părţile negative pe care le am şi că îmi oferă toată dragostea lui! Nu aş chimba pentru nimic în lume viaţa pe care o am!

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

One response to “Eu, în 2021 (Pentru concurs)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: