„Moisilul mare” – încă o treaptă spre performanţă

Reportaj realizat de Elena Druţă  şi Dana Patraş 

Ajungând la ediţia a XI-a,concursul naţional „Urmaşii lui Moisil”, desfăşurat în liceul nostru, a demonstrat că informatica contează foarte mult pentru generaţiile noi.

Concursul în sine s-a desfăşurat ca şi în anii precedenţi, după aceeaşi schemă, liceul oferind participanţilor cazare, o excursie prin oraş în compania elevilor-ghizi din liceul nostru şi spre sfârşit o discotecă.

După cazare, a doua zi , a urmat concursul, care pentru unii a fost greu, pentru alţii uşor, urmănd famializarea cu oraşul, aflarea rezultatelor,  după care s-au distrat, a treia zi urmând să fie premierea şi închiderea concursului în aula „Mihai Eminescu” de la UAIC, unde a avut loc şi deschiderea. Comisia de evaluare, formată din mai mulţi profesori de inforatică din judeţul Iaşi dar şi din alte judeţe au  foarte obiectivi, competenţi şi au acordat premiile celor mai puternici dintre cei mai buni.

Anul acesta trofeul a fost înmânat urmaşului lui Moisil din Suceava, şi anume Calancea Mihai, elev în clasa a XI-a din Colegiul  Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, Rădăuţi, iar despre ceilalţi participanţi, premii şi concursul în sine, mai multe informaţii găsiţi pe  site-ul concursului , creat de Moisă Ionuţ, Lazăr Samuel şi Ungureanu Ionuţ, coordonaţi de doamna profesor Ţibu Mirela.

Ca să aflăm mai multe despre concurs, ne-am plimbat prin sală şi am cules câteva impresii.

Niculăiasa Tudor (ghid):Am avut judeţul Maramureş, mi- plăcut mult să fiu ghid.

Minea Vlad (ghid):A fost ceva unic, am cunoscut persoane noi, foarte de treabă, însă discoteca a fost cam naşpa.

Avădanei Larisa (ghid):Ne-am plimbat prin Copou, am fost la bojdeuca lui Ion Creangă, la casa memorială  a lui George Topârceanu, la Metropolie şi Trei Ierarhi, iar apoi am mers la petrecere.A fost o experienţă drăguţă, am avut ce afla nou de la ei, abia aştept concursul de anul viitor.

Marta Filimon (participant, LIIS):Concursul acesta reprezintă pentru mine o oportunitate pentru olimpiada naţională de informatică.

Calancea Mihai (participant, Suceava):Am venit la acest concurs pentru că aşa e tradiţia, fiecare liceu să facă un lot format din elevii cei mai buni la informatică.Am venit şi anul acesta pentru că mi-a plăcut anul trecut.Fac informatică din clasa a IX-a, dar nu pot spune că sunt pasionat în mod special de informatică.

Spătaru Mihai (participant, Piatra-Neamţ):Acest concurs reprezintă o pregătire pentru olimpiada naţională.Mi-au plăcut ghizii, oraşul.

Mihăescu Tiberiu (participant, Bucureşti): Acest concurs este important pentru că am participat şi am primit experinşă, pe lângă acestea am vizitat şi oraşul, care mi-a plăcut foarte mult.Dacă m-aş muta în alt oraş aş alege Iaşul.Mi-a plăcut atitudinea ghizilor şi modul în care am fost trataţi.

Reprezentant ISJ Iaşi:Ca în fiecare an, acest concurs a fost organizat cu mare respect şi profesionalism.”Urmaşii lui Moisil” reprezintă un antrenament înaintea olimpiadei naţionale de informatică şi stabileşte în baza selecţiei riguroase o nouă referinţă înaintea participanţilor.Acest concurs este o mândrie a Iaşului, prin faptul că an de an confirmă valoarea adăugată din punct de vedere organizatoric şi profesional.

Deoarece am vrut să aflăm mai multe despre concurs şi organizarea lui, am adresat câteva întrebări doamnei director Carmen Losonczy.

Reporter JS:Prin ce se deosebeşte concursul din anul acesta de concursurile din anii precedenţi?

Prof. Carmen Losonczy: Anul acesta au fost implicati premianţii din anii anteriori, printre care şi  2  deţinători ai trofeului, care au facut parte din comisia ştiinţifică: au propus probleme frumoase şi au lucrat în echipă  cu profesorii liceului- sperăm să devină o tradiţie  această predare de stafetă pe care am exprimat-o şi prin decernarea trofeului „Urmaşul lui Moisil” de către cel ce a primit trofeul în 2010 – studentul Cosmin Tutunaru de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca. 

Reporter JS:De ce aţi decis să acordaţi premiul special câştigătorului şi nu altcuiva? Care este sensul acestui premiu?

Prof. Carmen Losonczy: Decizia nu mi-a aparţinut mie ci reprezentanţilor elevilor care au avut ca misiune să determine un participant care s-a evidenţiat în mod deosebit pe parcursul celor 3 zile. Andreea Grigorovici mi-a comunicat în dimineaţa premierii care este decizia lor şi cam asta a fost implicarea mea…

Reporter JS: În concursul din anul acesta se remarcă un succes mai mare decât în anii precedenţi?

Prof. Carmen Losonczy: Da, numărul de participanţi e mult mai mare ca în anii trecuţi, ceea ce demonstrează dorinţa elevilor de a participa şi nivelul ridicat al concursului nostru.

Reporter JS:Cum s-au descurcat elevii din liceul nostru?

 

Prof. Carmen Losonczy: Eleva Marta FIlimon, clasa a IX-a B a obţinut premiul II şi o felicit şi pe această cale. Pentru restul elevilor noştri însă se pare că acest concurs a fost un „duş rece” care sperăm să le folosească pentru concentrarea maximă pentru olimpiada naţională.
De altfel doresc să comunicaţi şi pe această cale, tuturor cititorilor revistei, marea noastră bucurie de a avea 14 elevi participanti la etapa naţională a olimpiadei de informatică – ceea ce înseamnă că urmează pentru aceşti elevi minunaţi şi profesorii lor devotaţi o perioadă extrem de încărcată de pregătire. Le dorim mult succes şi noi – ceilalţi, toată „familia INFO”- trebuie să-i susţină!

” Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim ” Friedrich Nietzsche.

Noi ne bucurăm că liceul nostru promovează talente  în informatică, oferind elevilor şansa de a se afirma şi de a deveni mai buni.Liceul nostru invită şi anul viitor elevi dornici de a-şi aprofunda cunoştinţele şi de a concura cu cei mai buni.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: