She is…

She is…

She is…? Aşa  se numeşte rândul pe care l-a început acum jumătate de oră.Privirea îi rătăceşte din nou pe pereţii imaculat de plictisitori, cercetând fiecare centimetru de straturi multiple de var, pereţi atât de cunoscuţi şi atât de obositori.Caută ceva, dar nici ea nu ştie ce, are de scris un she is de o jumătate de viaţă, dar tot nu găseşte cuvintele potrivite.Şi nu pentru că nu ştie cuvinte, nu pentru că nu simte, nu pentru că nu vrea să-i scrie gândul, ci pentru că ea nu ştie ce she is!

Cine e ea?Cine e fata care stă la birou, atât de tărziu, cufundată în tăcerea camerei şi a mirosului de cafea,lăsat în urma oamenilor care au plecat demult…Doar ea, oraşul în noapte, liniştea covârşitoare şi lumina de la birou. Şi cafeaua.Cafeaua pe care nu o bea,dar îi soarbe aroma, simţind-o ca pe un parfum al vieţii ei.Totul a început acum un veac, cu o ceaşcă de cafea…

Deci, she is.She is…nu,nu merge aşa.Chiar dacă claxonează o maşină în strada târzie şi se aude muzica din cafeneaua de alături, căldură năbuşitoare de vară din geamul deschis şi stele palide, eclipsate de luminile oraşului.Ea nu ştie ce să scrie mai departe.Trei puncte, fixate în negru, după care mai urmează o infinitate de puncte,fără a forma un cerc,conform matematicii…şi totuşi invizibile.Dacă s-ar preface în cuvinte!Cuvinte care ar descoperi sensul acestul she is,ca să poată pleca şi ea acasă, să arunce, încă de la uşă, pantofii cu toc înalt şi să se ascundă în fotoliul din bibliotecă, devorând un nou capitol din cărţile lui Sebastian…şi ce-i pasă, că Sebastian nu e un „clasic”? Îi place, şi visează să ajungă la o nouă pagină.Dar nu acum, nu azi şi nici mâine,probabil.Pentru că îşi petrece a câta săptămână la birou, seara târziu, ascultând melodii vechi şi prăfuite, atât de aproape şi atât de melancolice…ca şi prima ceaşcă de cafea…dar nu,nu acum.Acum trebuie să se concentreze şi să continue ceea ce a început.Să le dea o oarecare formă acelor două „she is” şi să scrie măcar o propoziţie.Măcar un cuvânt,ceva, o continuare a unui gând!

Se enervează din nou şi începe să se plimbe prin oficiu.De obicei, ziua nu ţi-ai da seama cât de mare e această încăpere.Şi totuşi,acum este doar ea aici, ea şi vara, şi cafeaua, şi foaia albă, şi amintirile ei, şi melodiile de afară, şi stelele palide, şi ceaşca de cafea…stop,iar la ea a ajuns.Iar la o ceaşcă de amintiri.

…Era o zi de primăvară,o primăvară pe care a ura pentru că nu i-a adus căldura în suflet.Îşi bea cafeaua în localul ei preferat, ascunsă într-un fotoliu bej şi se gândea  la tezele ce urmau să o îgroape definitiv în iarna din interiorul ei.Primăvară, plină de flori şi mâni ţinându-se tandru, în comparaţie cu inima ei îngheţată…

A trezit-o din visare un trandafir.Urăşte trandafirii, sunt atât de banali şi nesinceri!Şi plus la toate, înţeapă…trandafir, oferit cu un zâmbet din partea chelnerului.Nu a răspuns la ochii ei întrebători, doar i-a înmânat un bileţel.Bileţel cu un singur „she is…” enervant.Care a afectat-o.A afectat-o din plictiseală mai mult, dar poate  şi pentru că…

Pentru că?…

Nu,nici astăzi nu va ieşi nimic bun.Cuvintele sunt egoiste şi se ascund de ea.Nu va continua fraza.Nu acum.Şi-a luat servieta şi a stins lumina.A inspirat încă odată mirosul de cafea şi a ieşit.

Până la urmă, she is.. va rămâne o întrebare pentru ea, până când acea parte din „ea” nu va înţelege că, de fapt, she is…

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: