Pustietate

Ţi-ai simţit vreodată sufletul gol, pustiu şi străin în corpul tău? Ai simţit vreodată că nu te mai bucură nimic, că nu mai aştepţi nimic de la viaţă, că… pur şi simplu ai îmbătrânit?

E ciudat, poate, ca un adolescent să se simtă aşa. Însă starea persistă de ceva timp, şi nu e deloc binevenită. Sentimentul singurătăţii în lume, a ordinalităţii din jur duce la o distrugere interioară a sufletului. O durere oarbă şi fără leac.

…Şi totul în jur parcă e un  gri intens retuşat, nicio sclipire de o altă culoare, o  mulţime omogenă şi  plictisitoare de entităţi care se mişcă leneş în amalgamul străzii. Acelaşi perete ros de vremuri, acelaşi sacou căzut de pe scaun şi aceiaşi algoritmi şi logaritmi plictisitori. Acelaşi geam imens din care se vede o lume minusculă a unui roi de liceeni. Acelaşi parchet prăfuit şi ritmic cu un „scrârţ” la fiecare pas. Aceleaşi tramvaie pe stradă, aceleaşi sunete care irită. Acelaşi parc plin de elevi ce vin să chiulească de la oră.  Aceeaşi linişte îmbietoare pe aleele din spate, ascunse printre copaci la fel de plictisiţi şi melancolici. Acelaşi imagini, zi de zi…

Acelaşi sentiment de neputinţă, de non-sens în existenţa de zi cu zi în această societate, acelaşi „Sleepless ‘96” în urechi, aceleaşi gene ce se deschid cu greu, de parcă ar fi de plumb. Aceeaşi rutină dureroasă şi plictiseală acută, totul presărat cu un strat gros de pustietate. Aceeaşi dorinţă de evadare din starea aceasta, aceeaşi  încercare de a descoperi ceva nou în ceva deja cunoscut. Aceeaşi încercare de a redescoperi toate interesele uitate şi crearea unor noi hobby-uri. Aceeaşi încercare de a visa cu ochii deschişi, soldată cu un eşec de data aceasta. Din nou, plumb pe gene…

Aceeaşi ultimă zi de februarie, uşor ninsă şi uşor topită, învăluită în ger şi vânt aproape primăvăratic. Ultimă zi de visare încontinuu, caldă la lumina sărbătorilor şi rece în serile singuratice, camere de cămin şi  izolare învăluită într-o uşoară nuanţă de regret. O ultimă răsuflare a mirosului de brad din amintirile cele mai frumoase şi a uniformei albastre, atât de diferite pentru zăpadă…

Un ultim elogiu iernii, o întâmpinare mai puţin optimistă primăverii. O speranţă că primăvara aceasta va aduce ceva mai bun decât iluziile şi dezamăgirile din ultimul timp… poate un mărţişor, un fir alb împletit cu unul roşu, o puritate învăluită într-un sentiment…

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: