Portret într-o oglindă

Mă trezii în camera ei, parfumată cu portocale.Nu am fost aici de o veşnicie, dar timpul nu a schimbat nimic aici: acelaşi pat, acelaşi birou, acelaşi geam imens îmbrăcat în draperii şi ea, uitându-se îngândurată în oglindă.Nici nu îşi dă seama , fredonând ceva şi pieptanându-şi părul că mă gândesc la ea.

Parcă o revăd, fata din oglinda de odinioară: atât de pură şi fericită!Uneori mă simt pictor, gândindu-mă la ea.Îmi amintesc prima dată când am întâlnit-o: încep să-i conturez faţa, pornind de la ochii ei – un amestec de ceai verde şi ciocolată amăruie, cufundaţi într-o zbenguială de copil inocent; buzele un pic ţuguiate şi subţiri, muza mea cu buzele de cristal; bărbia, uşor proeminentă; gâtul alb, împodobit cu o aluniţă în partea stângă, lângă claviculă…

Expresie nobilă, mai ales datorită sprâncenelor un pic arcuite, de culoarea castanului copt.În imaginea ei de atunci o văd zâmbind, înconjurată de iarnă, părul fiindui luat ostatic de fulgi, iar ea atât de pură, atât de frumoasă, atât de dragă!…

Cred totuşi că portretul ei,pe care l-am pictat în minte,  nici cel mai renumit geniu al picturii nu ar fi în stare să-l reproducă.Pentru că nu o iubeşte, pe femeia mea cu aromă de portocale şi zâmbetul cu gust de iarnă…

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

10 responses to “Portret într-o oglindă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: