Ai plecat…

Ştiu că erai bătrân,şi viaţa ta nu a fost una sfântă ca să poţi trăi mult mai mult.Însă plecarea ta dintre noi m-a întristat enorm.Nu am fost foarte apropiaţi,ne vedeam destul de rar…când eram mică îmi era oarecum frică să intru în vorbă cu tine.Şi totuşi,era atât de fain să mergem împreună la pescuit,să mă uit la peştii ăia legaţi de o sfoară,încă vii,ca să nu fugă…ţin minte când m-ai mustrat pentru faptul că le-am dat drumul într-o zi , iar mie mi s-a făcut milă de ăla mic,cu aripioare roşii…
Altă dată m-ai luat în braţe şi mi-ai spus poveşti,multe,colorate,până ce nu am adormit.Şi încă ceva:mă supăram pe tine pentru că alungai afară toţi pisicii pe care i-am avut, îi speriai şi mie îmi era ciudă că nu pot dormi cu ghemotoacele alea,torcând alături de ele…
Îmi pare rău,acum,că nu am fost alături când tu ai murit, lent.Ultimul timp erai absent la toate,şi îmi părea rău că demult nu ţi-am auzit vocea,deşi o ţin minte atât de clar!

Ieri am aflat că nu mai eşti şi am început să plâng.Ştiu că te-ai supăra,că la urma urmei,cum ziceai,”eu mi-am trăit veacul pe acest pământ” însă tristeţea asta nu dispare.Ştiu că e  normal să se întample aşa,că ieri sau mâine oricum ai fi plecat,însă… tristeţea nu dispare,nu! Este undeva în suflet,un pic sufocată,un pic mai mult sufocantă.Ai fruntea atât de rece,pielea atât de palidă,ai slăbit atât de mult,şi totuşi,am impresia că zâmbeşti.Şi când te-am luat de mâină mi s-a părut că ai început să respiri.Ştiu că nu mai respiri şi nu vei mai respira niciodată…şi totuşi! mii dor atât de mult de tine!
Mâine te voi vedea pentru ultima dată…dar să ştii,că voi ţine minte toate fărâmele copilăriei pe genunchii tăi.
Odihneşte-te în pace,bunicule.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

One response to “Ai plecat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: