Reflecţii în suflet

Lumea lui se reflectă atât de trist în aceşti ochi chihlimbării cu o nuanţă pronunţată de verde-închis.Îl iubesc,şi îmi dau seama că sufăr împreună cu acest mic om,care aparent,mă apără de toate grijile.Oare cât a suferit?Nici eu nu ştiu,până la urmă,chiar dacă aveam naivitatea de a crede că îl înţeleg cel mai bine şi sufletul lui îmi aparţine.Dar nu.Numai acum,în aceste clipe dificile realizez că nu am făcut nimic,nimic ca să-l pot scăpa de durere şi suferinţă.Chiar sunt o egoistă nesimţită?…

Sufletul ei este unul care inundă cerul.Prin simplul fapt că-l priveşte,vrăjită,încercând să desluşească fluturii iernii.Pentru cineva ar fi ciudat să caute fluturi iarna,dar ea ştie foarte bine,că fluturii sunt invizibili pentru cei care nu-i caută,pentru cei care nu cred în vise şi care îşi petrec tristele seri lângă un foc care nu vrea să le arate văpaia magică…

Ochii cenuşii strălucesc de o lucuditate nebună,aparent calmă,dar atăt de distrugătoare.A suferit şi ea,a plâns,a vrut să atingă o rază de lumină…până când  a renunţat.Simplu,fără nici o părere de rău.Sufletul ei nu mai prezintă nimic sfânt,doar mici frânturi de vise pe care le alungă conştient şi le urăşte,le urăşte mai mult decât pe cel,care a încercat să i le dăruiască…

Dar ieri,ieri am observat privirea care nu mă deranja niciodată.Una calmă,obosită,cu o undă de tristeţe care există acolo de nenumărate decenii.Ochii chihlimbării,familiali cu o altă pereche de ochi pe care o cunosc.Dar aceasta,aceasta a trecut prin toate chinurile şi infernul vieţii.O viaţă tristă,dăruită celor care nu meritau,lacrimi aruncate în suflet,ascunse şi amare.Mai amare decât orice altceva pe acest pământ.

Şi iarăşi,ochii care îmi sunt prieteni de o viaţă.Vii,lipsiţi de griji,inocenţi şi atât de dornici de a trăi!câteodată nu pot înţelege de unde atâta forţă.De unde?sau poate,este doar copilăria,lent prefăcută în adolescenţă,o încercare de maturitate,una reuşită de altfel.Suferinţă?nu cunoaşte.Pentru că nu o observă,nu-i permite să-i treacă dincolo de privire.Ochii aceştia ştiu  prea bine  ce înseamnă să dai voie suferinţei să ajungă în suflet.De aceea,nu ascultă nimic şi nu încearcă să înţeleagă de ce.Doar trăiesc clipa.

Astăzi realizez că ţin la un suflet în care picură realitatea.Un suflet ascuns după ochi aproape negri,întunecaţi ,servind drept poartă pentru sufletul lui.Oare voi fi în stare vreodată să pătrund în această galaxie ascunsă?Voi fi în stare să pot inspira încredere omului,care a pierdut-o din vina uneia,ca mine?Nu ştiu,doar sper.

Iar ochii mei?Sufletul meu?Îl cunosc?Nu,nu-l cunosc nici pe acesta.Doar am încredere în faptul că după culoarea mea ciudată şi privirea de vulpe va găsi cineva,într-o bună zi,o fărâmă de ”eu” reflectată în propria privire.

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: