Mari autori din copilărie(II):Fraţii care au proiectat căsuţa din turtă dulce

Câteodată mă gândesc că este foarte plictisitor atunci când nu îl am pe fratele meu alături,dar uneori pur şi simplu nu îl suport.Este foarte ciudată legătura între fraţi,mai ales între cei gemeni.Şi totuşi,cei mai geniali fraţi,pentru mine,au fost fraţii Grimm.Pentru că mi-au ghidat copilăria,alături de alţi scriitori,care au scris poveşti ce m-au fascinat,şi acum o fac,serile triste şi melancolice.

Frații Grimm, Jacob Ludwig Carl (4 ianuarie 1785,Hanau,—20 septembrie 1863, Berlin, ) și Wilhelm Karl (24 februarie 1786, Hanau — 16 decembrie 1859, Berlin),născuţi  în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt ,Germania, într-o familie de nouă copii, (dintre care au supraviețuit doar șase) au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuţi în toată lumea pentru volumele lor de poveşti,cartea lor de vizită fiind Albă ca zăpadaCenușăreasa ,Hansel și GretelMuzicanţii din Bremen,Lupul şi cei şapte iezi,Prietenia şoarecelui şi a pisicii,Rapunzel, Rumpelstilzchen,Fecioara Maleen,Trei frunzuliţe a şarpelui,Croitoraşul isteţ,Povestea celui ce nu ştia ce-i frica. Fraţii Grimm sunt cei mai plăcuţi fraţi-scriitori,iar poveştile care i-au imortalizat sunt unele din cele mai magice şi mirifice.În volumele de basme au mai apărut şi Scufiţ Roşie,Motanul Încălţat,Frumoasa adormită şi Cenuşăreasa,care au fost incluse mai demult de Charles Perault în volumul lui de poveşti.Basmele au apărut în 2 volume,primul în 1812 şi celălalt în 1814).

Contribuţia majoră în limba germană  a fraţilor a avut-o apariţia dicţionarului Deutsches Wörterbuch (Cartea cu cuvinte germane),dicţionar în 33 de volume şi de 84 kg,scris împreună,şi Legea lui Grimm,scrisă de Jacob,fiind prima carte de fonetică şi fonologie a limbii germane.Fiecare frate şi-a trăit propria viaţă,drumurile lor intersectându-se în domeniul ştiinţific.

Jacob Ludwig Carl Grimm a fost un cunoscutlingvist,  folclorist şi  scriitor,cunoscut în special pentru cele două volume de poveşti cu motive din folclorul german,scrise în colaborare cu fratele său.La fel,Jacob Grimm este fondatorul şcolii mitologice în folcloristica ,cât şi autorul unui studiu important , Mitologia germană ,apărută în 2 volume, 1835,şi  Gramatica limbii germane ,publicată în 1819.

Wilhelm Carl Grimm a fost un folclorist,filolog, şi scriitor romantic german. Este co-autor al Dicţionarului limbii germane,împreună cu fratele lui, la fel şi a basmelor publicate de aceştia.Deoarece uferea de astmă,nu putea să-şi găsească un loc de muncă,iar până la urmă i s-a alăturat fratelui său,scriind celebrele lucrări menţionate mai sus. A avut ocazia să-l întâlnească pe Goethe,care “l-a mulţumit din suflet pentru sforţările pentru renaşterea culturii uitate”.În 1825 o întâlneşte pe viitoarea sa soţie,care îi dăruieşte un fiu,Hermann Grimm(1828—1901) ,care devine mai târziu professor la universitatea din Berlin şi co-fondatorul “Societatea lui Goethe”.

Lucrările fraţilor despre istoria gramaticii şi foneticii limbii germane au dus la formarea lingvisticii drept un obiect de studiu aparte.Alte scrieri al fraţilor,în colaborare sau nu,sunt: Poveşti pentru copii (“Kinder- und Hausmärchen”), poveşti cuprinzând  folclor german, : Legendele germane (“Deutsche Sagen”), unde textele sunt studiate din punct de vederefilologic, : Despre «Meistergesang»-ul vechi german (“Über den altdeutschen Meistergesang”), Gramatica germană (“Deutsche Grammatik”), Mitologia germană (“Deutsche Mythologie”), Istoria limbii germane (“Geschichte der deutschen Sprache”).


În 2005 a fost filmat un film-poveste „Fraţii Grimm”,care deşi nu este o biografie,atinge unele aspecte din viaţa scriitorilor.La fel,pe baza poveştilor lor,a apărut un desen animat,”Simsala Grimm”,împărţit pe episoade,fiecare fiind câte o poveste celebră,tratată din punct de vedere a două personaje suplimentare.

Pentru cei care vor să evadeze într-o lume dublu magică,propun o vizită la bibliotecă sau un search prin rafturile rudelor şi a prietenilor pentru o filă din magia fraţilor Grimm.

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: