O primăvară care a eşuat(I)

Capitolul I :Credeam în umbra iubirii


Luni,4 octombrie:

Îl vreau.Îi vreau toată esenţa,sufletul,tot,tot!

Îi vreau mâna,care să mă mângâie tot timpul.Îi vreu umărul,pentru că doar pe a lui pot plânge.Îi vreau ochii pentru că doar pe ai lui pot săruta încontinuu,simţind sarea care mă turmentează.ÎI vreau pieptul,pentru că doar îmbrăţişându-l mă simt cel mai bine.Îi vreau buzele,pentru că mă sufoc lent, atingându-le.Îi vreau tot,tot,şi ce păcat că nu înţelege nimeni asta,nici măcar el!Nu ştiu de fapt ce simte pentru mine,dacă simte ceva,nu ştiu ce crede despre mine,cum mă vede,ce părere are despre mine.Nu ştiu nimic,nimic!Nimic…


Luni,11 decembrie:

Nu vreau nimic în special,nu vreau afecţiune,nu vreau o nouă uşiţă în inima ta.Toate au trecut,şi romantismul exagerat care mă turmenta,zi de zi; grija ce mi-o purtai,char dacă protestam la fiecare pas,încercând să par puternică,şi tu îţi dădeai sema că nu este aşa;copilăria mea,supărările mele fără sens…doamne,cât de mult am greşit în faţa ta!Te implor,iartă-mă,iartă-mă!!!

Acum,realizez toate aceste prostii,pe care le-am comis,prostii care m-au rănit şi pe mine,chiar dacă nu ai ştiut.Deşi,am impresia că ţia-i dat seama.Durerea ce ţi-am provocat-o o resimt acum,cu toate fărâmele din sufletul meu pe care tot eu l-am zdrobit de ignoranţa şi prostia mea,şi totuşi nu realizez cum ai putut tu să treci peste astea!

Mă doare,mă strangulează,mă sufocă,totul,totul!Însăşi amintirea mă face să plâng,un acel fir din trecut care mă face să cad,cad în infernul pe care l-am creat în ignoranţa şi orgoliul meu,şi cad,Doamne,cad,nu vreau!!!!!!!!!!!

Nu vreau să mor,nu vreau,refuz!!!Vreau să fiu aici,acum,să respir,înot,nu înec,să cânt,să râd,să plâng,de bucurie.Vreau să trăiesc,Doamne,te implor!!!!!!!!Te implor să uiţi totul ce am făcut şi să mă laşi vie,încă o zi,o singură zi….

Totul în juru-mi cenuşiu, nu văd o scăpare…

Vineri,22 decembrie:

Şi dacă ţi-aş zice că nu-mi mai pasă?da, nu-mi mai pasă demult de toate acele prostii pe care mi le cereai.Credeam că te iubesc,dar nu,îmi pare bine că o realizez acum.Nu te-am iubit,era autoamăgire,pentru că eu căutam în tine toate acele sentimente pe care tu nu erai în stare să mi le împarţi,nu erai în stare să mă luminezi şi nici eu nu eram în stare să trăiesc într-o veşnică moleşeală.Eşti altul,eşti acel care îşi doarme dus viaţa,eu vreau să o trăiesc,auzi?Câteodată îmi pare că nu sunt cea care ar trebui să fiu.


Marţi,15 februarie:

O nouă zi după alta urâtă….nimic nou,nimic vesel.Zăpadă topită,o uşoară încălzire şi cupluri fericite pe stradă.Urăsc.

Dacă aş închide ochii pentru o clipă pe care încerc să-mi reamintesc?Ştiu că ar fi inutil.Pentru că nu mai pot repeta nimic,nimic din ceea ce a fost cândva amintirea ei.Ştiu că am procedat nu aşa cum trebuia,că de fapt am vrut să zic ceva mult mai mult şi mi-am ascuns faţa în laşitate,că nu am avut curajul să o zic mai înainte,dar te implor,iartă-mă!Pentru cruzimea,prostia,frica mea,pentru tot,tot!

***

…Îmi  plăcea să arunc iubiri.Una câte una,pe rând sau după nivelul meu de plictiseală.De ce?Nu-mi oferau nimic.Nu simţeam nimic şi totuşi le acceptam.Mi se pare o prostie faptul că le acceptam,la un moment dat mi se făcea milă de cei ce mi le dăruiau,fără să încerce măcar să ceară ceva,să mă facă să le ofer în schimb aceleaşi iluzii….

***

Dar asta se întâmplă uneori,pentru că în general nu îmi pasă de tot ceea ce simt alţii.Sunt egoistă?Poate.Dar aşa cel puţin nu mă poate răni nimeni.Sunt o fricoasă şi sunt alergică la durere.Nu cred că aş fi în stare să o suport sau să trec peste ea.Mi se pare imposibil…

…Îmi urăsc emotivitatea şi încerc să scap de ea.O urăsc cu tot sufletul şi aş vrea să o uit ,cel puţin în faţa oamenilor….

Încadrez în rame gânduri deşarte şi încerc să sortez sentimentele care mă deranjează.Uneori cred că mă axez prea mult pe asta,dar n-am ce-i face.Totul decurge aşa cum îi este dat să fie,iar eu nu încerc să modific ceva,pentru că nu-mi place să intervin,în nimic.

***

Cred că-l iubeam prea mult.Ştiam prea bine că este foarte ciudat acest sentiment,pentru el,un om care era total opusul idealului meu:blond,cu ochi cenuşiu-bleu,o privire visătoare şi melancolică…un timp pur şi simplu nu realizam că-l iubesc.Nu înţelegeam ce e cu mine,de ce tresar când îl văd şi simt o uşoară ameţeală când mă priveşte în ochi.

Astazi îmi repet motto-ul vieţii :aruncă sentimentele pe fereastră.Să le găsească altcineva,să sufere mai mult decât tine,să uiţi de tot ceea ce există în inima ta!

Advertisements

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. View all posts by Elena Druță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: