Eşti cea mai frumoasă (t)doamnă…

Fugea tomnatică  pe alee .Copacii o întâlneau şi îi zâmbeau, dar ea nu avea timp. Nu avea timp să-i vadă, să le zâmbească. Alerga spre acel vis pe care nu-l prindea şi încerca din răsputeri să o facă.

Totul a început ceva timp în urmă, când  primul mugure i-a zis că arată foarte bine, fulgul de zăpadă i-a şoptit că este cea mai bună mamă şi frunza de azi, murind, i-a lăsat urma unui sărut, zicându-i că azi este mult mai tânără. S-a oprit un moment şi a încercat să-şi  amintească totul la ce s-a gândit până la acea şoaptă, dar gândurile au urmat destinul frunzei, căzând uşor şi îmbrăţişând pământul ,adormind în acel somn etern.

De când s-a schimbat atât de mult? De niciodată. Aşa a fost meru. Tomnatică. Poate şi culoarea părului o evidenţiază, dar nu contează . Important este sufletul ei. Copilăros, zburdalnic, visător. Încearcă să pară dură şi serioasă, dar în tot ce face există acea mică fărâmă de ”ea” din îndepărtata copilărie. Deşi, ei nu i se pare deloc îndepărtată. Mereu a fost mult mai aproape de copilărie decât ceilalţi, şi aşa va rămâne. Ştie că posibil nu e bine ceea ce face, dar continuă să-şi urmeze visurile, îmbrăţişându-le.

Îşi reia drumul,dar gândurile de acum o clipă s-au evaporat demult.S-au evaporat datorită unei frunze…Unei frunze,care  a murit,dăruind un alt vis.Un vis după care ea nu mai aleargă,ci deja îl ţine, îmbrăţişându-l.E aceeaşi de acum o clipă,aceeaşi de acum un deceniu şi e aceaşi de acum o eternitate.E aceeaşi mereu,ştiind că nu se schimbă.Nu se schimbă,se descoperă,puţin câte puţin în fiecare zi,zâmbind noilor gânduri şi mângâind  cu inima momentele ce nu se mai repetă niciodată.

Astăzi ştie că va urma acel plan stabilit de săptămâna trecută. Va merge la servici, la cumpărături, la copii ca să-i aducă acasă, iar acolo o va aştepta omul iubit şi astfel se va încheia încă o seară plăcută în centrul celor dragi. Dar mâine va uita de tot, va lua maşina şi va cutreiera oraşul, făcând poze din mers, până seara, când va lăsa maşina şi i se va dărui nopţii din parc, ascultând liniştea foşnetului de frunze şi căutând acea frunză care i-a şoptit că este cea mai minunată…

PS: Dedicaţie unei persoane care m-a ascultat şi mi-a dăruit o nouă pereche de aripi.

Anunțuri

About Elena Druță

Sunt studentă la facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Iași. Textele de pe acest blog se află sub protecția legii drepturilor de autor. Vezi toate articolele lui Elena Druță

2 responses to “Eşti cea mai frumoasă (t)doamnă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: