Tag Archives: Eminescu

Mari autori din copilărie(IV) – Sfântul Nicolae din cui, pupăza păgubaşă şi popa Duhu

Data naşerii autorului Amitiri din copilărie este incertă, fiind 1 martie 1837 şi conform altor date, 10 iunie 1839.Cert este că Ion Creangă s-a născut la Humuleşti, în familia lui Ştefan a Petrei Ciobotariul şi a Smarandei Creangă.Creangă a mai avut încă şapte surori,care s-au stins prea devreme.

În 1846 Ion creangă îşi începe drumul în viaţă, frecventând şcoala din satul natal, dascăl fiindu-i bădiţă Vasile, pe care îţ evocă cu mult drag în Amintiri din copilărie.În 1847 acesta pleacă la oaste, copii fiind lăsaţi în grija altui dascăl, după care mama îl încredinţează tatălui său, David Creangă,care-l duce pe tânărul Ion Creangă pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde   continuă şcoala.

În 1853 este transferat la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ sub numele de Ştefănescu Ion,unde îi predă părintele Iasaia Teodorescu, fiind evocat în opera lui Creangă sub numele lui Popa Duhu.Deoarece mama lui Creangă a vrut să facă preot din el, acesta frecventează Şcoala catihetică din Fălticeni, unde apare sub numele Ion Creangă şi îl va păstra tot restul vieţii.După desfiinţarea şcolii este nevoit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, pe lângă materiile teologice studiind gramatica, aritmtica,istoria,greaca,geografia,elina,latina.

În 1858 moare tatăl lui Ion Creangă, în timp ce acesta termină cursul inferior al seminarului şi cere hitoronisirea ca diacon.În 1859 revine în satul natal, unde se căsătoreşte cu Ileana, fiica părintelui Ioan Grigoriu, ceremonia petrecâdu-se la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi,Ion Creangă devenind diacon al acesteia pe 26 decembrie 1859.La 19 decembrie 1960 se naşte unicul lui fiu, Constantin creangă.

În 1861 se înscrie la Facultatea de Teologie, pe care o abandonează.Se înscrie la Scoala normal Vasiliană de la Trei Ierarhi din iaşi,avându-l ca dascăl pe Titu Maiorescu,care-l apreciază  foarte mult pe Creangă şi îl numeşte învăţător la şcoala primară nr 1 din iaşi.La 1864 ocupă postul de instituitor la această şcoală,decretul de numire fiind semnat de Alexandru Ioan Cuza.Ion Creangă va rămâne dedicat carierei didactice până la sfârşitul vieţii. În 1865 termină cursurile Școlii normale și obține diploma de absolvire.În 1867 apare primul abecedar conceput de scriitor,intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871  este exclus din rândurile bisericii, învinuit că ar fi frecventat teatrul.Tot atunci public şi un manual pentru copii(Învățătorul copiilor ), unde sunt incluse trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa. În 1872 este exclus definitiv din rândurile clerului,deoarece şi-a părăsit soţia,procesul de divorţ fiind încheiat în 1873.Tot în 1872 ministrul Tell îl exclude din învăţământ,însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la reintegrarea în învăţământ a lui Creangă în învăţământ,acesta predând la Şcoala primară de băieţi nr 2 din suburbia Păcurari-Iaşi.

După încheierea procesului de divorţ,în urma căruia fiul lui Ion Creangă îi este dat în îngrijire, scriitorul caută o casă stabilă,alegând casa din mahalaua Ţicău,unde a rămas până la sfârşitul vieţii, în zilele noastre clădirea fiind cunoscută ca Bojdeuca ui Creangă.

Anul 1875 este unul foarte important în viaţa scriitorului,deoarece îl cunoaşte pe Mihai Eminescu,legându-l de acesta o prietenie trainică.La îndemnul poetului, frecventează societatea Junimea,iar în cadrul revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori şi Capra cu trei iezi.Între 1875 şi 1883 scrie cele mai importante opera ale sale, la îndemnul lui Eminescu,astfel în 1877 fiind publicate Moș Nichifor Coțcariu și basmul Povestea lui Harap-Alb.În anul următor este decorat cu ordinal Bene-merenti şi public basmul Ivan Turbincă.

La 1 ianuarie 1881 publică prima parte din Amintiri din copilărie în Convorbiri literare ,după care public şi partea a II-a.În scurt timp se îmbolnăveşte de epilepsie, internându-se la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.

În 1887 îl vizitează pe Eminescu la Mănăstirea Neamţului.În perioada 1883-1889 a suferit foarte mult de pe urma bolii şi apoi a decesului lui Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle.Moare pe 31 decembrie 1889 în urma unui atac cerebral în casa sa din cartierul Ţicău.Este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Opera lui Creangă reprezintă un stil aparte, ca un om crescut la sat Ion Creangă îşi scrie basmele,povestirile şi poveştile într-un stil popular, folosind multe expresii,zicale şi construcţii gramaticale populare.Este o greşeală de zis că Ion Creangă era culegător de folclor, deoarece stilul său este  influienţat de viaţa ţărănească pe care a dus-o, ca mai apoi să dea drum liber fanteziei sale,iar operele lui înfăţişează spiritual poporului de la ţară, fiind puse în evidenţă însuşirile literare proprii.

Cea mai cunoscută lucrare este Amintiri din copilărie, reprezentând cea mai personală parte a operei sale,stilul său poporan făcând această operă una dintre cele mai însemnate opera ale literaturii române.Alte opera cunoscute sunt poveştile  Dănilă Prepeleac, Fata babei și fata moșneagului , Povestea lui Stan-Pățitul, Punguța cu doi bani; povestirile Ion Roată și Cuza-Vodă, Moș Ion Roată și Unirea, Păcală, Prostia omenească, Ursul păcălit de vulpe .La fel, printre  scrisorile lui Creangă s- au găsit răvaşe adresate familiei, cât şi unor personalităţi precum  Mihai Eminescu, Vasile Conta, Mihail Kogălniceanu, Iacob Negruzzi,A.C.Cuza,Nicolae Gane,Ioan Slavici,Victor Zaharovschi,Titu Maiorescu.

Ion Creangă reprezintă o personalitate foarte important în literature română.Fiind povestitor,autor de manual şcolare, teolog şi prozator, este recunoscut datorită măiestriei sale de a scrie şi de a povesti basme,poveşti şi povestiri,cât şi datorită stilului adoptat în realizarea operelor sale.Este considerat unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.


Toamnă eminesciană

Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,

Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;

Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri

Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată…

Cam aşa ar descrie marele poet zilele ce se scurg acum, una după alta… Zile tomnatice, pline de frunze aurii, de vânt rece, de melancolie întipărită pe chipurile cuplurilor care trec grăbite, adăpostindu-se sub umbrele. Teiul lui Eminescu din parcul Copou ne zâmbeşte galeș, cu freamătul frunzelor ce se sting. Cine ştie, poate că la umbra frunzelor lui, Eminescu a simțit cândva freamătul codrului de departe. Teiul rămâne mereu acolo. Pe acelaşi loc, cu aceleaşi gânduri triste sau vesele, îmbrăţişând cu toată fiinţa bustul lui Eminescu, care priveşte cu o oarecare tristeţe în jur. Sau poate aşa mi se pare mie…

Sau poate că priveşte spre casa lui… Casa pe care i-au construit-o cei ce l-au admirat cel mai mult. Casa lui Eminescu din Iaşi a fost fondată în 1989, la 100 de ani de la moartea marelui poet. Acest detaliu, la fel ca multe altele  ne-a fost dezvăluit de doamnele care au privilegiul de a vorbi despre Eminescu în fiecare zi, explicând celor tineri și nu numai de ce trebuie prețuită opera lui.

Faptul că am ajuns  în Copou într-o zi de toamnă pentru a vizita casa-muzeu i-l datorăm doamnei profesor de  limba şi literatură  română Anamaria Ghiban, care a decis să ne facă cunoştinţă cu lumea literară a Iaşului și într-un alt mod decât cel pe care îl pune în practică zi de zi la catedră. Activitatea intitulată sugestiv „Toamnă eminesciană” a reunit intr-o formula destul de inedita clasele a X-a F și a V-a B. Având în vedere că mulți dintre noi nu sunt din Iaşi, am fost plăcut surprinşi de această idee, deoarece am avut astfel posibilitatea să aflăm mai multe lucruri interesante despre literatura ieşeană şi despre cea română, în general.

Casa lui Eminescu ne priveşte cu puritatea albului ei. Intrând, am văzut chiar în faţă statuia poetului. Privea melancolic… Sau poate cu acea privire visătoare o aştepta pe Veronica…

Ne-au întâmpinat două doamne, care ne-au povestit multe lucruri interesante despre viaţa marelui poet, cum ar fi de ce casa lui e în inima parcului Copou. În interior lumina se uită pe furiş prin  ochii mari ai casei. Vedem vitrine în care sunt expuse lucrările lui Eminescu, traduceri, începând cu limba germană, italiană, spaniolă, greacă, franceză și terminând cu ebraica, rusa, latina, engleza sau maghiara (cel puţin, aceste limbi au fost identificate de noi). Un pic mai incolo vedem şi panoul dedicat lui Grigore Vieru, un mare iubitor al poeziei eminesciene. La etaj descoperim  lucruri la care nu ne-am fi aşteptat: o colecţie a Teatrului Național din Iaşi care compensează, fie și într-o mică măsură faptul că instituția este în renovare de atâta vreme.

Sunt expuse costume, piane, oglinzi din secolele trecute. Este o atmosferă plăcută, de parcă am fi undeva în culise. Copiii de a V-a ating pe furiș clapele pianului, fermecați de toate obiectele acelea ce păreau desprinse dintr-o poveste. Fetele trec pe lângă oglinzi şi îşi mai îndreaptă o şuviţă de păr pe ascuns, să nu observe ceilalţi. Băieţii mai glumesc pe seama costumului lui Hamlet şi a primelor farduri, expuse în vitrină, închipuindu-şi cum ar arăta colegele lor machiate cu ele. Ne simţim bine, este interesant, distractiv și educativ.

După ce terminăm excursia prin muzeu, elevii clasei a V-a B ne fac o surpriză plăcută: recită poezii eminesciene care, rostite de glasurile lor fragede, se transformă în adevărate comori. Am simţit  cu toţii pentru câteva clipe vibraţia fiecărui cuvânt. Gazdele noastre sunt la fel de emoționate ca noi, iar bustul lui Creangă de la intrare parcă ne împarte un zâmbet cald, părintesc… Am simțit cu toții spiritul eminescian plutind prin sala neîncăpătoare și ne-am lăsat purtați de emoțiile inevitabile ale unui moment care nu a fost deloc premeditat.

În final am auzit și Odă pentru Eminescu – cunoscuta melodie cântată de Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, pe  versurile aceluiaşi Grigore Vieru – câtată acum de un glas cristalin al uneia dintre colegele din clasa a V-a B.

La zidirea Soarelui, se ştie,

Cerul a muncit o veşnicie,

Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,

Ne-am ales cu domnul Eminescu.

Domnul cel de pasăre măiastră,

Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu…

Am ieşit din muzeu entuziasmaţi, cu daruri de la gazde. Chiar dacă afară era frig, noi ne gândeam la acele momente ce au trecut cu câteva minute în urmă, momente care ne vor rămâne în suflet. Casa albă parcă ne invită să mai trecem pe la ea, din când în când… Ne-am luat rămas bun de la Eminescu după ce, în foișor, ne-am îndulcit cu bomboane ca să mai uităm de frig, iar cei mici au fost răsplătiți cu premii pentru talentul lor de recitatori.

Impresiile sunt frumoase, calde, plăcute. Toamna ne zâmbește eminescian şi chiar dacă e frig, nu suntem triști pentru că …

…Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;

Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,

Să stai visând la foc, de somn să picuri…


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 574 other followers